Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezie de Doina Uricariu

Repetiţie

Baraca s-a golit de deţinuţi,
Trupurile lor nu mai bântuie carcera
şi lemnul sângerat de ochiul vizetei în întuneric.
Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă,
Paturile mizerabile s-au dat de mult la topit
şi lingurile de alpaca măsoară golul isteric.

Ca două surori, rana şi răutatea
nu mai ascund miez şi coajă de pâine,
ţii de destinul strâns, cu mâna încleştată pe lesă,
te laşi târât la plimbare de câine.

Ce labe puternice şi ce grumaz,
ce urechi ascuţite,
Memoria mai ascunde de Dumnezeu
cuie şi limbi de cuţite.

Picioarele se afundă în cleiul de frunze căzute,
o broscuţă de apă aruncă spre mal un trapez nevăzut,
Baraca s-a golit de deţinuţi şi de paznici
şi de alţi deţinuţi s-a umplut.



Tropare

Azi surcelele pe care le aprinzi
nu mai sunt ude, nici îngheţate,
Îţi sufleci mânecile şi surâzi de atâta noroc,
Dumnezeu ţi-a dăruit un braţ de lemne uscate.

Nu sare aşchia lor departe de trunchi
precum cuvintele din rugăciune
şi căldura va coborî până-n rărunchi,
în rădăcini de hrean şi de pir, lângă dune.

Şi azi se mai tem în livezile de măslini,
să nu se cuibărească, în fructele uleioase, puful de dacos,
Catifeaua insectelor distrugătoare
Ce azvârle rodul în haos.

Toate sunt rânduite în nemărginitul ocean,
picătura mică şi mare,
Cenuşa ne împarte averea, s-o strângem,
nepăsătoare la lauda sfinţilor din tropare.


Numărătoarea

Numărătoarea s-a terminat
Cinci degete de la o mână, cinci degete de la
mâna cealaltă,
Coastele ţin în coşul lor de calciu gălbui

făptura nu prea înaltă.
Deasupra lor, ca două toarte mai cresc
din amfora cărnii, sânii cu vinişoare albastre sub
piele,
pe care îi mângâi de parcă ai învăţa un meşteşug
de la împletitorul de nuiele,

de la cel ce suflă în băşica de sticlă
boltiri şi muguri, alunecări de odăjdii peste tămâie,
de la copilul ce culege din iarba arsă de brumă
cea din urmă căzută gutuie.



Poem cu melci

Mişca fără zgomot buzele lui
rugându-se pentru iertarea noastră fierbinte,
afară clopotniţa cu turle ruseşti
pare un pelerinaj de melci spre morminte.

Căscioarele vinete-argintii, pe spinare de melci
clădesc o campanilă puţin mai înaltă decât mulţimea
smerită,
turlele peste clopote dese de bronz
adăpostesc Învierea din piatra rostogolită.

Mişca fără zgomot buzele lui
rugându-se pentru iertarea noastră fierbinte.
În gura fiului meu linguriţa cu vin
scălda, peste gingie, smalţul primului dinte.



Atotuşor

Un nor cu ghimpi zdrelea apusul peste zare,
în loc de vălătuci, ţâşnea pe cer sârma ghimpată,
parcă vedeam pe boltă curtea despicată
a satelor din Bucovina, în hotare.

Trecea prin porumbare, hăcuia ştiuleţi şi boabe,
icoanele-n ştergar, la răsărit,
a câta oare, Doamne, răstignit,
a câta oară smulgi din ziduri scoabe

Pământul e-o cămaşă ruptă-n poale,
la gât, la mâneci, doar la piept e-ntreagă,
cum chipul Tău în giulgiu vrea s-aleagă
doar sufletul eliberat de carne şi de ţoale.

Doar sufletul întreg în iarba-i mătăsoasă
pe care n-o s-o taie nici o coasă,
nici un hrisov şi nici o vamă,
Atotuşor, când Dumnezeu îl cheamă.



Fericiţi

Cum a putut să schimbe aceste fiare în miei
şi aceste lăcuste înfometate să le întoarcă din pustiire?
cum mi-a adus mie scrânciob şi rândunici
şi puii de bibilică uscaţi în chimire?

Pepenii cu miezul şi cocoşul roşu împuşcaţi de
seminţele de tăciune,
râul ca o armură de Crăciun,
stratul cu măciulii de mac, decapitate anume
pentru un ospăţ pe frunziş de alun.

Aşezi rotundele frunze păroase, pe spate,
lângă alunele cu înveliş de smarald, ca degetar,
care seamănă când le priveşti de departe
cu nişte mătănii de chihlimbar.


Cum a putut să schimbe firul de apă subţire
în cascadă şi să-l arunce la mine în piept
să-mi dea ştiuleţi cu boabe de lapte,
rânduite mai strâmb sau mai drept?

Şi să-mi spună că noi, ca şi porumbul,
suntem mai falnici sau mai piperniciţi
si că niciodată n-o să se ştie
dacă lupii cu mieii în vintre sunt fericiţi.



O, zarzavatul cosmic

M-a lăsat în nisip lângă mare
să-l văd venind de pe faleză ca un străin,
Iubitul era o batistă cu un bănuţ, legată de-o lumânare
Ce tresare la cuvântul AMIN.

Pe cer creşteau grămezi de urzici şi de lobodă vişinie,
De leuştean, rozmarin şi mărar,
Dumnezeu învăţa lumina să scrie
Ca un Atoateştiutor grădinar.



Cartea livezilor

Cum a putut să mă coboare din vârful cireşului,
unde stam cocoţată cu poeme de Shelley în poală,
O să orbeşti tot citind şi citind dar aici nu mă găseşte
nimeni
De-ar fi subţioara crengilor mai puţin ascuţită,
mai domoală...

E drept că pielea şi coaja pe trunchiul cireşului sunt
mătăsoase,
Că simt pe spate şi coapse satinul vârtos, picuri de
clei, când şi când,
Că se-nţeleg bine frunze, ramuri şi oase,
Cuvintele muşcate şi mestecate în gând.

Trag de litere şi le cânt şi le adun în buchete cărnoase,
citesc poemele despre nori, şpagatul ce leagă
peste strofe călcâie de zei,
Cartea livezilor a lucernă şi mentă miroase,
să nu orbiţi nărilor, voi urechi, şi nici voi, ochii mei.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara