Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronică Literară:
Poezie şi deziderat de Cosmin Ciotloş

Claudiu Komartin a debutat, în 2003, cu Păpuşarul şi alte insomnii. Pentru mulţi critici din generaţiile mai vechi, acest prim volum a constituit aşteptatul liant cu o tradiţie lirică familiară. Tocmai de aceea, s-au identificat în el aproape toate irizările tematice decadentiste, neglijându-se în contrapartidă, cu egal aplomb, calitatea de căpătâi, de factură stilistică, a scrisului lui Komartin. E limpede că sentimentul apocalipsei trăite pe viu relevă afinităţi cu formulele unora dintre cei mai recenţi înaintaşi, Virgil Mazilescu, Ion Mureşan sau Mariana Marin. Dar e la fel de evident, că, sub aspectul controlului retoric, o atare filiaţie devine, în cel mai bun caz, necreditabilă. Foarte puţini sunt, la noi, poeţii dispuşi să acorde o atât de mare importanţă frazelor arborescente, ducându-şi la bun sfârşit, după complicaţii parantetice, entuziasmul iniţial. Iar Claudiu Komartin se numără printre aceşti happy few. Nimic nu-i este mai impropriu decât anacolutul. Nimic nu-i este mai specific decât, în ciuda modernităţii prozodice, ingambamentul semantic. Mesajul, livrat cu insistenţă, trece nu numai peste capetele de rând, dar uneori chiar peste cotoarele subţiri ale plachetelor.

Că acest lucru a fost greşit înţeles, o dovedeşte tonul destul de rezervat al comentariilor privitoare la următoarea carte a sa, Circul domestic (2005). Categoric superioară zgomotoasei intrări în scenă, măcar prin narativitatea discretă a ciclului omonim, ea a avut de înfruntat suma de prejudecăţi a unei lecturi revolute şi, ca să fiu sincer, ideologizate. Căci balanţa critică n-a evaluat, atunci, legitimitatea estetică a noului demers, ci puterea de justificare a vitalităţii unei direcţii strategice vetuste.

Apărută de curând la Editura Cartier, cea de-a treia carte a lui Claudiu Komartin, Un anotimp în Berceni, conţine, printre altele, o severă punere la punct a întregului sistem de interpretări dirijate pomenit mai sus. Inspirat mi se pare atât faptul în sine, şi cât amănuntul că această scrisoare deschisă nu e plasată într-una din poziţiile ostentative ale volumului: "de cinci zile, ştiu:/ sunt plicul cu anthrax pe care-l primeşti într-o joi la birou/ sunt schimonoseala ta de invidie/ sunt o lamă de ras ţinută sub limbă/ sunt tot ce-ţi place, tot ce-i cancerigen şi obscur/ îţi vei aduce aminte de mine, omule din supermarket ?/ sunt un nimic şi mă cred dracul gol/ sunt tusea seacă de care nu mai scapi/ sunt răutatea şi ura anului 2005// de cinci zile febră şi singurătate/ de cinci zile numai porcii valsează noaptea/ înaintea ochilor mei înroşiţi de nesomn/ şi ceai fierbinte, şi o flegmă groasă, pustiitoare/ curgându-mi prin trupul chircit între aşternuturi/ de cinci zile braţele mele subţiate/ se întind meschin către nimeni// fiindcă eu sunt nimeni/ şi lumea este împărăţia mea." (pag. 39)

Destule din versurile reproduse aici par note de subsol ale câtorva dintre cele mai puternice poeme din volumele anterioare. Mai profunde, mai nuanţate, mai explicite decât originalele. Dar, totodată, mai inteligente artistic decât glosele prin care, în timp, au fost aproximate. Nu e singurul caz de recursivitate. Ar fi de urmărit, de pildă, cum o plantă cu nume muzical dintr-o nostalgică confesiune de dragoste migrează, literalmente, din Circul domestic în Un anotimp în Berceni şi din poemul Irina în mai proaspătul Un dans matinal: "Deşteptat dintr-o dată de o mireasmă/ pentru care, către amiază, îţi vei aminti să-l lauzi/ pe bătrânelul Filip, grădinarul cel migălos/ cu surâsul larg şi mâini delicate.// Ştii încotro te îndrepţi - în zori, cei dintâi treziţi/ urmăresc cu blândeţe procesiunile vietăţilor mici.// De-a lungul aleilor ce coboară în pantă dinspre colină,/ găseşti vlăstari tineri, înălţându-se iute/ în pulberea verii./ Mai încolo, cimişirul îşi reia cântecul/ întrerupt de cu seara, împins de o iubire ascunsă." (pag. 34)

Avem parte, graţie acestei tehnici perseverente de accentuare, şi de o lecţie de pedagogie a scrisului. Fiindcă în acelaşi Dans matinal se află şi sursa unui concetto situat la câteva zeci de pagini distanţă. Dacă, însă, sensul imaginii de pornire e mai degrabă unul dictat de regulile fragranţei, cel rezultat în urma selecţiei strict sonore a cuvintelor capătă, pe neaşteptate, carnaţie. Traseul simbolic, deşi uşor de reconstituit, rămâne imprevizibil. Începe aşa: "Se deschide o poartă: cu mers potrivit, o tânără/ păşeşte în stradă. O priveşti încântat de la geam,/ iar ea îţi zâmbeşte./ Dispare într-o arcadă,/ apoi se arată din nou.// Un dans matinal. Un capriciu. O joacă.// I-ai pune pe frunte frunze de laur./ Foarte încet, prin părul fetei trece o boare de vânt,/ ca peste o plajă presărată cu solzi fini de aur." şi se încheie, în scurtul poem intitulat, semnificativ, Laura, aşa: "îmi pierd mâna prin părul tău/ cum se pierde un liliac/ în liniile de înaltă tensiune." (pag. 60)

E uimitor de câtă sociabilitate dau dovadă aceste bruioane aparent autiste. Nu întâmplător volumul Un anotimp în Berceni conţine o sugestie a tranzitoriului. Poetica lui funcţionează, aici, prin delegaţie. Înstrăinarea (invocată, într-un rând, sub numele ei scandinav, Främling) e mai acută decât celebra insolitare a formaliştilor ruşi. Ea cuprinde, laolaltă, şi geografii imaginare, şi vocabulare de împrumut, şi abandonuri regizate. De altminteri, prima treime a cărţii cuprinde un excepţional lamento basarabean. Agonia tătucăi e, cu totul, transferată peste Prut. Acolo se desfăşoară, amplu, convulsiile, acolo se aud dureroase expectoraţiile, acolo veghează, resemnată, întreaga familie.

Numai o dată, în schimb, Claudiu Komartin îşi părăseşte, dincolo de graniţă, limbajul. După câteva pagini de retenţie ultragiată, plânsul se manifestă indirect liber: "Greu peste greu, da' poate vei prinde tu vremuri mai bune/ îmi zice cu amar mătuşa Polina/ şi mai înhaţă două piroşti, înfulecă gâfâind/ şaşlâc, pelimeni şi cârnaţi cu votcă,/ înghesuie blinele şi înghesuie lacomă cu degetu-n caşă// În timpul ăsta, tot trage cu ochiul, nu care cumva/ să se atingă vreunul de ciupercuţele ei marinate.../ Vezi bine, Polina e trecută prin multe şi ştie că viaţa/ e numai corvoadă şi chin/ şi că sufletul omului e împuţit şi cleios ca o fiertură calmâcă.// Şi dă-i cu borş şi budincă şi încă olecuţă de caşă, iar trupul ei/ se tot umflă şi-ai spune că o să explodeze de-atâta/ cugetare îndurerată// Polina e o femeie dintr-o bucată./ Dar când vorbeşte despre tătuca, glasul îi tremură şi/ parcă deodată nici pârjoalele nu-i mai priesc:/ Viaţa asta, nenorocita asta de viaţă, fără noroc.../ Caşa s-a terminat. Polina suspină. Lacrimile ţâşnesc." (pag. 21)

Nici în Păpuşarul, nici în Circul domestic nu se pot întâlni asemenea mostre de naturaleţe a dramatismului. Eliberat de presiunea dictatorială a propriei biografii, Claudiu Komartin atinge o virtuozitate greu de bănuit în poza crâncenă pe care, în urmă cu patru ani, încă o etala, cumva convenabil: "Dacă tu nu mai eşti, ce mai rămâne între mine şi moarte ?/ Paiele împrăştiate de furtună, iarba îngălbenită,/ un câine bătrân şi surd care latră în noapte ?// La noi, lumea se încaieră pentru orice fleac./ Paţanii înjură şi duşmănesc, omorurile se ţin lanţ,/ însă pe lumea cealaltă, discută încrezători Boris şi Vitea,/ asemenea silnicii sunt mai rare./ Cel mult două pe săptămână - şi, spunând toate acestea,/ râd şi se bucură şi vorbesc tot mai tare.// Dacă tu nu mai eşti, ce mai rămâne între mine şi moarte ?/ Poate un câmp cu maci negri, peste care,/ plutesc mari păsări de pradă, ca într-un vis...// Încălziţi de tărie, copiii Liubei lovesc cu pumnul în masă/ şi vorbesc cu înflăcărare despre paradis." (pag. 22)

Dacă ar fi continuat să scrie cu sânge, cum plastic se exprima, la apariţia volumului precedent, un redutabil critic optzecist, autorul acestui Anotimp în Berceni ar fi rămas, în raport cu exigenţele generaţiei sale, un poet stimabil. Din fericire, zicând ca alţii şi făcând ca el, Claudiu Komartin a dat, probabil, aşezat comod în faţa calculatorului, una dintre cărţile reper ale ultimului deceniu.