Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezii de Cassian Maria Spiridon

nu în zadar

să întorci timpul
precum acele marelui orologiu
victorios
către clipele vii
să le repeţi cu încăpăţînare
pînă la înţelegere şi acceptare

să întorci roata timpului
cu nepătrunsele chei
ale dragostei
să fii gata să treci prin rîpele
pline de noroaiele gloriei
din primul şi al doilea măcel

cu nesăbuinţă
că va veni
vor veni
încă şi încă...
tu stai şi învîrţi cheia
cheia minune
ce deschide timpului drumul
cu perseverenţă şi încredere
că nu în zadar
cad peste noi
florile dalbe

* * *

umbra se mişcă
în noapte
în pîcla deasă
de alte lumini rătăcite
se abate printre crengile
ca nişte mari semne
ce sfîşie
pe pietrele umede
reci ca mîinile morţii
rotunde ca umerii zilei
de cîte picioare au călcat
peste ele
se-ntinde întreg trupul tău
ca ofrandă

o lume din care ai pleca
ai vrea să pleci
într-o pustie
unde nu se află
purtători de cagule
şi toţi au în piept
minunile adevărate

dar fără somn veghez
în tulburare
într-o lume în care
nu am loc
o lume-n care voi trăi
pînă la capăt

 

dar ce rămîne

o! cît de lung pare degetul
degetul scormonitor prin orbite
prin rămăşiţele zilei
prin creierii nopţii

un deget ascuţit
aproape o săgeată
ce se îndreaptă spre inima întrebătoare
anulînd orice încercare
la dreptul de apel şi de clemenţă
un deget ce nu iartă
dar totdeauna înţelege

tot timpul înarmat
ca o oaste în marş
e degetul
la mîna lucrătoare
dar ce rămîne
din sîngele albastru
vărsat pe cîmpul alb
al foii de hîrtie

 

ca o zi de april

mai zăbovesc încă
uimit
printre despletitele ramuri de pin
şi de tuia palmatele crengi
sînt încă sînt
pe planetă
o calc apăsat
rapid în mişcare
mă îngăduie Ei
locuitorii cereşti
în luminoasa lor nepăsare
o minune întru plăcerea lor

îţi rămîne
atins de ale păsării
aripi negre
un aspru zvîcnet
cu el s-a răpit tinereţea

eşti tu
aici încă
aducătoareo de har
pentru noi muritorii
ne aduni sub clopotul fericit
al iubirii

se scutură scoarţa pămîntului
cînd pentru o clipă
îşi coboară luminătorul
privirea
la fel
apele se ascund
în albii de ele ştiute
o! vino
coboară senină
ca o zi de april
nostalgie

 

cad şi ne astupă

scurtă-i fericirea
nu-ndelung se poartă
părul lung în blondele cosiţe
vine secerişul
vara se termină
tinereţea noastră
s-a pierdut în zare

bulgări de pămînt răsună
zboară
noaptea ziua
cu mişcări egale

în capacul lemnului
încă se aude
cum covorul
straturi se aşterne

scurtă-i fericirea
dar cu cît folos
cînd la moara vieţii
roata se-nvîrte
macină
clipă după clipă
florile le rupe

cine să audă
bulgări de pămînt
care sec lovesc
cad şi ne astupă
cerul pentru veci

 

din strigătul lor

ziua a plecat
s-au închis porţile
a rămas doar vîntul
şi seara ce-ţi întunecă paşii

marea abia mai respiră
blînd îşi dă sufletul
pe ţărm
în golful adînc
ca o inimă

se pustieşte de gînd
tot ce mişcă
nourii negri
sprijină orizontul

doar noi doi
fără Lună
îmbrăţişaţi
ascultăm pescăruşii
alunecăm din strigătul lor
în strigătul nostru

 

vocea

mă chemi
tu mă chemi de departe
prin ziduri
pături groase de aer
prin sunetul ploii
prin nepătrunsele zale de zeu
un glas fără sunet
o voce pierdută-n adîncuri de mare
ca de pe o altă planetă
nicicînd locuită
vine chemarea

înfăşurat în pînzele nopţii
precum cavalerii
în drumul lor către steaua
ce se arată doar magilor
aud în timpane
lovituri în cadenţă
prin care berbecul
rupe zăvoarele

se întinde cîmpia
sub pătura neatinsă a iernii
pregătită
hotărîtă să ne îmbrace
cu un linţoliu rece
e ziua
cînd vocea veselă
a vrăbiuţelor
nu se lasă copleşită
învingătoare
peste crestele frigului
se ridică
din aortele dragostei
cu inconştienţa purităţii
vocea

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara