Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezii de Dumitru Ion Dincă

Colivia aripilor

Lasă deschisă uşa coliviei
pasărea să poată intra
umple zilnic ulciorul cu apa
curată a aripilor
ca tu, robul lui Dumnezeu,
să poţi înnopta
spre orizonturi atrase de penele
moarte către sânge şi mai departe
Colibrii poate fi fără să se ştie…
vitralii revărsa în fluturi de culori
las-o, doreşte din nou iarba vie
să nu mai mori înţeleptule, să nu mai mori.
Printre cele mai blânde
şi miraculoase frunze
le-am revăzut cu Toma-n asfaltul magherului
alături biserica italiană o lumânare
ce la-ndemnat să sărute inelul
punând ultimatumul că doar nu-i Dumnezeu
îi spun eu în această epistolă
că pretutindeni ne veghează el, marele zeu.
Şi frunzele continuă să fie vii
în primăvară ca nişte sicrie
cade lumina dintr-o stea fără pereche
paznic cu Toma-n univers
suprema clipă de veşnicie.


Înger lăcrimând

Un înger plângea pe umărul meu
pe umărul stâng îngerul lăcrima
vibra înspre inimă aripa grea
dăruită lui de marele zeu.

Tulburat i-am mângâiat aripa murdară
de solzii soarelui trecut la apus
a murmurat că n-o să mai moară
nu se lasă de asfinţit iar răpus.

Acolo pe umăr, ca pe-un deal de carne
mă-ndemna să urc până la încă o stea
o! îngerul pe umăr cum iar doarme
bântuit de marea iubire, a ta.

Şi-i creşteau lăstari din penele smulse
aripi se-aşterneau ca un covor
de suliţe în care tronau numai cadavre
el striga în ecou, niciodată nu mor.


Harul de-a înnobila cranii

Blestemat fie-mi harul de-a înnobila craniile
sub umbra farului, la ţărm meditează
Prinţul captiv
alături cartea de aur din care încearcă să afle
dacă există leacuri, vraci să-l dezlege
deodată dintre arbori se iveşte bufonul
cu-n craniu în mână din care curg metale
bântuie sunete încât apa şi ţărmul
se unesc într-o limbă de flăcări sub care pământul
rodeşte cranii, au ochi şi dinţi şi urechi
limbile plutesc pretutindeni, un duh
le îndeamnă să intre în cranii
unde le e locul strigă bufonul
orchestra e gata, îşi zice, acum începe spectacolul
cranii de regi, regine, oşteni şi şoimi
murmură sunete care se lipesc peste tot
o pânză imensă se aşază peste regat
dinspre larguri corăbierii nu mai pot vedea nimic
marea de cranii se unduie ameninţător
orb, Prinţul captiv simte cum îl părăseşte armura
se leapădă, lăsându-l gol
acolo pe pânza craniilor
blestemându-şi harul de-a le înnobila.


Dezlănţuirea fiarelor

Deseori când planetele se aliniau şi din pântecul
mărilor ţâşneau rădăcinile arborilor
zeii dădeau drumul la fiare
era ridicat întâi zidul dinspre ţărmuri
apoi cele două apropiate de cuşti
numai aşa la semnalul călăului
tigrii făceau salturi uriaşe
încât în zvâcnetul lor apucau să agaţe
păsări şi arbori pitici
de păreau fantasme deghizate
ajungeau până la corăbieri pe care-i sfârtecau
hălci de carne în derivă pe suprafeţe imense
se adunau rechinii alte reptile haine
dinspre ţărmuri nu mai aveau loc celelalte fiare
leii răgeau, câinii invocau libertatea nisipurilor
maimuţele încolăcite de şerpi
se strecurau în oaza infernului
Prinţul captiv adus la ţărm de călău
îngrozit de dezastre implora zeul Odin
să poposească printre muritori
să devină ca ei închinându-se la aceleaşi stele.
Neclintit marele zeu arunca tricornul
spre palatul unde se-auzea
cum spaima dobora regele nebun.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara