Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezii de Maria-Gabriela Constantin

Despre materie

Lumina se prelinge încet
ca o dâră de sânge
pe tâmplă
născută din tentaţia
ruletei ruseşti.


Antipoetica

Cuvintele sunt asemeni unei
suprafeţe netede de sticlă
de care se izbesc cu zgomot sec
muştele.

* * *

Zile atacate de o emoţie
strivite de îndoială
rugător le privesc vătămate
Le arunc praf în ochi
la pas
la braţ le bandajez
cu câteva cuvinte disparate

Ele – mă iartă, eu – le amân.


Agonie

Se zbate iubirea ca un
monstru cu
şapte capete decapitate
a venit Sfântul Gheorghe
obsesia de erou împlinindu-şi
nefericindu-se în defavoarea vieţii
în dreapta lui un înger cu paloşul
de foc
delir năclăit în puritate
lupta cu visele
monomahia
A venit sfântul
apoi
a plecat.

Zace balaurul învins, ciuntit şi frânt
în câteva pronume neaccentuate
sub cer - fereastră închisă sau poate
spartă de
şapte zile sau şapte ani sau
poate mai puţin.

* * *

Concentrare sau timp
sau amândouă la un loc
scările anevoios le urc
mă împiedic de câte o
întrebare
şi ţipătul din vis spune
treapta cea de sus
e albă
lumină nefrântă
înfrântă în culoare
albă ca un leşin
– o pierdere de sine
o nereamintire
albă ca alb
sau unul şi acelaşi.


Sunion

Păşesc timid pe drumul statuilor
zâmbetul lor – un vis al fericirii
unghiuri logodite-n colţuri se întâlnesc
în ideea de frumos imaginând
o geometrie ascunsă a spiritului liber
o aritmetică limpede a sentimentelor
o nostalgie a putinţei lipsită de frânturi
0 şi extazul, 1 şi oboseala, apoi 2 dar mai ales
zâmbetul statuilor planând peste nelinişti
închis pe retină, sclav în memorie, în nervi.
Aceasta e povestea cubului căruia
nu i s-a spart un colţ.
A ideii de neciobit ameţită de virtualitate
şlefuită cu migală şi disperare
istorie epuizată înaintea vocalei ‘A’
într-o stridentă iluzie de peruzea.

Feu feu tototototoi

Oimai! Oimai! mă prigonesc cuvintele
suferinţă închisă într-o vocală repetată
devenită tăcere
tăcere devenită ţipăt rostogolit
într-o vocală repetată
maidomai –
Dezarmonică e rima în tăcere
dezarmonic e metrul în suferinţă
şi iambul în plăcere.
Cu prima vocală am învăţat să suferim
Cu primul cuvânt s-a născut minciuna
repetă neobosit Medeea cea suspendându-se în patimă –
oimai – copiii, crimă lucidă
semnul invers al revoltei
desprinzându-se de cer
protejată de zeii veseli şi nepăsători
adâncime pierdută odată cu zeii abandonaţi
cerniţi de nepăsare

Sigur, uităm că anticii pictau neprihănitul alb al statuilor
cu toate culorile curcubeului, ca într-un bazar,
Dar ne-au mai rămas câteva scoici,
chipurile şi cuvintele unui vis odinioară altul.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara