Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezii de Mariana Filimon

Rugă

Constat că adesea
îmi sunt mie însămi ostilă
fac lucruri anoste
şi mă detest
cu degete reci
palmele mele aşteaptă
o regăsire în spaţii necontrolate
pe o altă planetă
ce credeţi
cum să-i spun altfel
când mă simt de prisos
în acest iunie cu frigul sub pleoape
chiar şi magnolia m-a dezamăgit
frunzele ei au devenit
ilizibile texte
ligamente de litere într-un grai
chinuit

am vrut să ascult o pasăre
cântătoare
ce triluri dumnezeise cândva
acum îngâna precum corbul
fatidic
prea târziu
prea târziu repeta
şi iată îngân şi eu
în oglinda diformă:
pe fragilitatea unei iluzii
cât te poţi sprijini
şi mă rog rog
şi simt cum frigul
creşte în lume
dă-mi doamne şi mie
un adăpost cât de mic
sub o stea

 

O noapte

Parcă ieri fu noiembrie
şi iată că astăzi
aprilie-mai bat la uşă

ce voiam să vă spun
e că nebunii oraşului
s-au înmulţit
cu febrilele gesturi
cu inepta lor logoree

se zice că pe bulevarde se aprind
ochii de lup

şi totuşi mila
atârnă de maluri
de cheii
nu-ţi pasă de nehotărâtele trepte
de zborul potrivnic
adânc împlântat în auz

vei mesteca tutunul dulce amar
al nopţii ce vine
chiar dacă nu ştii
că noaptea a şi venit

 

Penintenţă adâncă

Scuzele mele tinere domn
scuzele mele domniţă
cu ochi scrutători
Scuzele mele floare de măr
scuzele mele pui de pasăre gri
scuzele mele în fine şi vouă
himere
gânduri alese la care
râvnesc uneori

scuzele mele şi ţie şi vouă
şi lor
de ce
că exist
încă sunt
chiar dacă mai mult
decât în ziua de azi
cred în amintirile mele
le pot pipăi
le pot asculta

 

Stare de graţie

Mă învrednicesc
pun la bătaie un glob poleit
de soarele blând

azi bucuria se lasă atinsă
din nimic
sau poate nu chiar din nimic

şi orele trec
însoţite de clopotul sferelor
o albină de aur
îmi râde-n fereşti
ar fi nefiresc să-i caut pricină
cere şi ea mângâierea şi-atât
aspecte lăuntrice
tânjesc după înnoitele forme
când orele trec

 

Rochia de stambă

Am ţinut mult la ea
rochia de stambă croită de mine
eram o studentă săracă

i-am pus volănaşe discrete
şi un guler răsfrânt
am fost cu ea în excursii
în amfiteatre fireşte
ba chiar şi la operă
floricelele ei cu crenguţe
albastre
îmi dădeau oarecare încredere
îmi pătrundeau în esenţa
eului propriu ca o nebănuită
speranţă
prietenoasă în zile toride
binevoitoare în răcoarea
din seri
era o stambă modestă
dar poate un aliat de nădejde
în ceea ce aş fi vrut să afirm
sau să neg
prin ţesătura ei luminoasă
încât şi acum după ani
ridată la poale
tot mai uşoară
cu drag o păstrez
în transparentul dulap
al amintirilor mele

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara