Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poeme:
Poezii de Eugeniu Nistor

Efemeritate

Am văzut cândva
urmele paşilor unui om
peste o dună prelungă de nisip...
Mi-am închipuit cum a fost el acolo
şi cum a păşit singur,
doar cu umbra alături
sau, poate, cu Dumnezeu...

Şi-atunci mi-am spus:
de aici înainte mă supun ţie,
tristă efemeritate!


Înţelepciunea lumii

O fiinţă umilă
cu palmele puse pe ochi,
pe urechi, pe nas şi pe gură,
aflată în neclintire,
desprinsă cu totul
de sunetele, de aerul
şi priveliştile lumii,
care nu mai simte nici o durere,
nici o bucurie – nimic! –
de parcă cineva i-ar fi amputat
treptat toate simţurile,
toate elanurile, toate pornirile,
fără nici o îndoială
sau teamă ascunsă...
Aceasta să fie, oare,
înţelepciunea ultimă-a lumii?


Negarea negaţiei

Aceste drumuri nu s-au întâmplat,
aceste întâmplări nu s-au petrecut,
aceste vise nu au fost visate –
suntem prizonierii unei realităţi
searbede, reci,
în care sentimentul e spulberat
şi viaţa însăşi e-adesea ca o haină
şpreiată...
La dracu cu toate aceste complexe,
care ne îngrădesc permanent fiinţa
şi nu se mai termină-odată!


Viaţă şi filosofie

Mă gândesc la vieţile noastre
ca la un pârâu năvalnic în zori,
mă gândesc ca la un râu limpezit
mai spre cumpăna amiezii,
mă gândesc ca la o albie de fluviu,
cu apă tot mai împuţinată-n amurg...
Va trebui, totuşi, să ne pătrundem
de adevărul bătrânului Heraclit:
„Nu ne putem scufunda de două ori
în apele aceluiaşi râu...”


Feed-back

Bărbos, mâhnit şi singur –
sunt cel întors cu faţa spre trecut,
umblu prin lume ca un orb,
mă ghidez după simţuri
şi te caut mult, până ajung să cred
că nu eşti doar iluzie,
că nu eşti doar un abur tomnatic –
iată, chipul tău surâde acum
şi treci aproape de tâmplele mele
şi eu parcă îţi pipăi sufletul
şi parcă inima ta caldă-mi intră-n piept –
şi-atunci eu simt în pieptul meu
cum inima ta bate!


Locul magic

Aici este locul nostru magic
şi în fiinţa noastră se însoreşte grădina.
Iarba privirilor noastre tomnatice
tânjeşte iar după amiezile înalte.
Ochii mei ţintesc cu lăcomie-n amintiri
tălpile tale mici şi desculţe ...
Încă ne punem toate nădejdile
în grăuntele magic al fericirii,
de parcă-am vrea să spunem mereu:
adio, vouă, vânturi amare,
adio, ierni ucigaşe şi reci,
adio, tenebre şi neanturi!...


Un nou început

E primăvară acum –
un abur verde
bântuie pe bulevarde,
o lumină bizară
se răsfaţă pe chipuri
contaminându-i pe toţi.

Până şi colonia de cerşetori
de la marginea târgului
percepe această schimbare,
această limpezire a lumii,
în toate-ale ei,
de parcă totu-i cuprins
în vârtejul spectral
al unui nou început!... 

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara