Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezii de Simona-Grazia Dima

Grădina

Dar nu amestecul! – vociferă copilul,
cerând să nu mai fie centauri încâlciţi
în armonia de mătase-a unor paravane
ce-mpart cu gingăşie universul
în sfere locuite,
să nu rămână cineva afară,
trup însingurat în toarte de cristal separator,
oprit din creştere la jumătate, rob uitării.
„Să mergem pân’ la capăt,
să nu fim fluvii lenevite-n delte”.

Visez acea grădină
cu flori ce se gândesc pe sine
fără să poarte gânduri
pe frunzele curate,
ivite de la sine-n mâna înţelepţilor
să fie admirate fir cu fir,
de-un văz fratern,
prin pieliţa mai scumpă decât aurul.


Un alt număr de magie

De data asta l-a trimis
pe cel mai mare vrăjitor
să mă ispitească:
sumerianul Dudu,
prim-ministru, mare preot,
prim muzicant şi suprem vrăjitor în Lagaş.
În loc de cap avea o carte şi-o sală de dans.
Întinse degetele spre mine:
amprentele lor erau foietaje de vieţi netrăite,
în miez cu vieţi scorojite de-atâta trăit.
Îmi mărturisi că se hrăneşte
cu icrele visului:
„Este mâncarea cea mai bună.
Ţi-am adus şi ţie.”
Lasă-mă, i-am spus, răsturnându-i
coşul: ca să-ţi descopăr gândul
mi-au trebuit zece ierni.
Multe semne în jur mă-nşelau,
prevestindu-te, precum aceste sărbători
prea colorate sau vorbele stâlcite.
Chiar şi arborii, pregătiţi de tine,
mă amăgeau cu frunze galbene.
Acum nu se mai poate,
ai venit prea târziu.
Şi i-am întors spatele,
în piaţa largă, pavată cu piatră.
El deveni pe dată
siluetă pe un afiş.


Rubine pe ştiuleţii tăcerii

Ţi se despică-nainte iazul dimineaţa,
să poţi culege de-a valma pelicani,
lotuşi graşi, încreţiţi de noroace,
diamante grele, ocolite de deochi,
papiruşi proaspeţi, cu larve logodite-n foi.
E marele timp al împănuşării cuvântului,
al înzestrării celui irumpt din linişte-afară,
în primejdii. Pe ştiuleţii tăcerii cresc roată
rubinele-n aluatul nedospit.
Cuvânt, sfâşiere-a păcii şi-apoi reîntronare-a ei!
La asfinţit, pe culmi,
ca paltinul luceşte un vechi războinic stilizat.
în templul cel minuscul din căuşul palmei
îi joacă un vânt sacerdotal, ales şi limpezit.


Supunere – la răsăritul lunii

Un animal aşteaptă cuminte
răsăritul lunii: „Azi oare
cum va fi? În formă de iepure?
Ori de şacal? De liană?
Oricum va arăta, îi voi sorbi,
cu ochi gălbui şi parfumaţi,
fără clipire, dinaru-mpărătesc
ori, dimpotrivă, obrajii
ciuruiţi de gloanţe”.


Ascuţişul cuvintelor

Mângâie, treaz, ascuţişul cuvintelor,
când ţi se-ntind, letargice, în faţă,
ogoare prizoniere-n somnuri
şi moţăie, inert, oraşul,
halcă de carne uitată pe tejghea.
Continuă-ţi urcuşul, în rasa bucuriei,
iar când ajungi în vârf, cântă nestăvilit
un imn. Iar dacă în dughene şi locante
cu firme idilice, de bâlci, vei fi silit să intri,
contraatacă pe tăcute, prin vorbe de copii,
spre cei sătui, din jurul mesei, dă drumul
clopoţeilor ascunşi, figurilor de jad imponderabil,
agită în clepsidre acadele, în locul nisipului obişnuit,
fără ca totuşi, timpuri dulci să vină.
Ci o statuie ciudat de corosivă (ca strugurii divini,
prea acri pentru buze muritoare) va lua
în stăpânire-ospăţul. Înmărmuriţi, mesenii
îi vor vedea, prin ceaţă, chipul:
o linişte sieşi egală, translucidă.


Acasă la maeştri

Gureşi, îmbujoraţi de-o glumă
tocmai auzită, încolăciţi pe divane,
gata să te ochească de la distanţă
c-un băţ ascuţit ori cu o nucă
zvârlită pe-o traiectorie curbă,
între gesturile lor abia încape
un chicot de graur, un strănut
de viezure. Pe dale un animal sfios
înaintează cu pas de raţă, pe lăbuţe
negricioase, până la ei, spre a sorbi
împreună din pocalul unei licori
comice. Îşi ascund sub mantii
costumele de circ, e ora să vorbească.
În acest climat de aparentă uşurătate
(dar ce ştiţi voi?) am trăit pacea
şi-am auzit rostite
marile cuvinte.


Spaţiu de joacă

Dacă peste zi
nu i-a fost dat
să se desfăşoare,
şarpele a irumpt dintre selve la apus,
a ars în toate jerbele strălucirii,
doar ochii, opriţi într-un veşnic reproş,
i-au rămas,
până au fost urcaţi,
de oameni blânzi, la cer.
Doamne, strigăm, cuprinşi de milă şi tumult,
dăruie spaţiu de joacă destul,
tăpşane largi pentru o tumbă
oricât de nebunatică, dă
humus colorat, din plin,
livezilor de meri
şi solzi zglobii nenumăraţi,
pe balaurii noştri de pază.


Drum de leopard

Mi-eşti nelipsit în vis –
strâns încleştat pe trunchi potrivnic,
până arzi, una cu el,
în pustiul unde vifore bat maşinal.
Statuie închircită-n seve,
desfă-te şi-arată-ţi forţa,
pulverizează-ndurerarea,
zgâriind în osul scoarţei
un drum de leopard.


Măsură

Doamne, mai fă-ne miei zburdalnici,
rostogoliţi cu mere-n gură, pe tăpşane,
voioşi că solzii-n luciu joacă pe şerpi
veseli,
pestriţe animale din vremi înnegurate!
Să dăm din cap aproape de pământuri,
făcând seminţe să răsară,
mereu simţind cum creşte lumea
din rădăcini regeşti, în scâncetul de
cuarţuri,
şi nu uita să ne trimiţi deasupra boarea,
ca jocurile noastre să fie veşnic măsurate!


În locomotivă

Prea departe-i cristalina stea,
respirând nobil şi rarefiat,
de neînţeles sucul anagramatei flori
pe solul ei,
dar, când plângeai
de dorul unei miresme pământene,
sosi, cuptor de pâine,
locomotiva
şi te sorbi între şuruburi,
cărbuni duioşi şi hrube dragi,
să creşti: un ornament robust
(din dom romanic),
sublim, deşi pătat de mâini
nesăţioase de atingeri.


Sâmbur ceţos

Măr azvârlit în noapte,
cu un sâmbur ceţos de aur în el,
glonţ al unui război vestit
ce va fi luptat cândva –
cum îl mai chinuie
creşterea-i aspră
în rana viitoare!


Pereţii văzători

Să fii în măr,
întins pe saltele de petale zbicite
sub furtuni condensate,
acolo unde lacrima sacrificiului
măsoară ora, mareea,
asediul brutal şi dogmatic,
iar ingineria subtilă a sevei
însufleţeşte pereţii văzători.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara