Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cultură:
Politeţea de Ioana Pârvulescu


Domnul Philippe Lejeune, autorul unei formule care a făcut carieră în teoria literară, "pactul autobiografic", a pomenit la un moment dat, în cadrul unei conferinţe ţinute la Colegiul Noua Europă, despre problemele lui cu liceenii care-i scriu pe e-mail. Cum a devenit "autor de manual", iar unele dintre teoriile sale sînt incluse în programa de bacalaureat, primeşte adesea scrisori de la viitorii candidaţi. Profitînd de adresa electronică şi de faptul că autorul e în viaţă, zeci de tineri îi cer lămuriri, sfaturi, fac aprecieri flatante sau îşi exprimă nedumeririle legate de literatura subiectivă şi de teoria cu pricina. Mulţi îl lasă pe distinsul profesor cu gura căscată prin modul abrupt în care îl somează - ca şi cum n-ar avea, dacă nu altă menire, măcar altă distracţie - să le scrie temele, ca-ntr-un fel de "învăţămînt la distanţă". Că nişte necunoscuţi vor meditaţii gratuite şi îl cred la dispoziţia lor îl deranja mai puţin pe distinsul cercetător. Simţindu-se vinovat pentru că elevii trebuie să "îl înveţe", se străduia chiar să le răspundă. Ceea ce-l nedumerea însă era tonul în care sînt scrise aceste mesaje. "Nu mai departe decît săptămîna trecută - a povestit Dl. Lejeune - mi-a scris un băiat din clasa a XII-a. Primise la literatură franceză o temă, care, în opinia lui, mă privea direct. După ce mi-a formulat o listă impunătoare de întrebări m-a onorat cu părerea că nu se poate să nu-l ajut. Iar în P.S. a adăugat ferm: "C'est pour mardi!"

Politeţea pe internet n-a intrat încă în Codul bunelor maniere şi fiecare se descurcă cum poate. Mi s-a întîmplat de cîteva ori să primesc scrisori de la persoane complet necunoscute care aveau nevoie de un ajutor literar. O persoană din Anglia, aflată la o bursă, voia nu ştiu ce date precise despre interbelic. Ca să-i răspund ar fi trebuit să reîncep să scotocesc prin hîrtiile mele sau chiar să mă duc la bibliotecă. Aş fi putut, desigur, să nu-i răspund deloc sau să-i spun că n-am timp, dar "de dragul culturii" i-am scris şi i-am sugerat cîteva repere bibliografice. Persoana le-a primit ca şi cum i s-ar fi cuvenit prin contract şi nu s-a ostenit să-mi mai mulţumească. Sau poate a fost enervată că nu i-am rezolvat eu această parte a lucrării. Acelaşi lucru cu o tînără de la radio, care mi-a scris în preajma Crăciunului, cerîndu-mi date despre sărbătorile interbelice. I-am făcut o mini-sinteză pe temă, i-am trimis-o, dar n-am mai primit nici un alt semn. Un "Mulţumesc!" oricît de grăbit sau măcar data emisiunii, ar fi salvat cît de cît obrazul persoanei.

Mai nou a apărut moda felicitărilor electronice colective care a luat proporţii de nebănuit. Este, după mine, atît o insultă la adresa ideii de felicitare (care presupune că doreşti ceva anume unei persoane anume), cît şi la adresa prieteniei. Îmi amintesc că am citit o scrisoare a matematicianului Grigore Moisil, trimisă într-un moment deloc propice scrisului (o convocare militară), o scrisoare de cîteva pagini pe care expeditorul mărturisea, într-un P.S. adresat, cred, soţiei, că o trimisese şi altei rude. O ruga deci pe prima destinatară să nu-l dea de gol, ca să nu se facă de rîs că nu e în stare să scrie două scrisori diferite unor destinatari diferiţi. Acest tip de ruşine, ca şi multe altele, a dispărut. Mi s-a întîmplat să primesc e-mailuri "personale" (adică nu oficiale, nu de la cine ştie ce firmă sau instituţie) în care, pe o pagină întreagă, se întind adresele unor persoane cvasi-necunoscute, iar la sfîrşit de tot, pe un singur rînd, mesajul glorios: "Cutare vă urează un An Nou fericit!". Cum ştiu că pe internet poţi pune toate adresele stocate dintr-o singură comandă, e aproape sigur că urătorul grăbit nici nu se mai osteneşte să parcurgă zecile de nume înşirate acolo şi nici nu mai ştie cui se adresează. Mesajele colective sînt justificate numai în comunicarea instituţională sau dacă nişte oameni formează o echipă, dacă ştiu unii de alţii, sînt prieteni apropiaţi sau, în termenii teoriei comunicării, "grup egalitar". După cîte îmi amintesc un grup egalitar nu poate avea mai mult de 5 persoane. Te trezeşti pus însă "la grămadă" cu inşi complet necunoscuţi sau despre care ai păreri foarte proaste. Sper că în viitoarele coduri ale bunelor maniere pe internet, care ar trebui scrise urgent, se va arăta cît de ofensatoare sînt asemenea mesaje. Subtextul lor e: "Eu sînt un om ocupat, n-am timp de fiecare din voi, a vă spune La mulţi ani! fiecăruia mă plictiseşte de moarte, scap de toţi deodată".

Toată lumea ştie că Gorică Pirgu din Craii de Curtea-Veche e nu este numai licheaua, depravatul, ticălosul, ci şi bădăranul grupului. Mă întreb însă cîţi dintre tinerii cititori de astăzi ai romanului, conceput de Mateiu Caragiale "în chip nebulos" încă din 1910 şi publicat în volum în plin interbelic, cînd bunele maniere erau încă bine ştiute, identifică la adevăratele dimensiuni această trăsătură terifiantă a personajului. Un pasaj de la masă: "ş...ţ Plin de zel, Gorică lucra în cega rasol cu cuţitul, tăvălea bucata prin maioneză şi, tot cu cuţitul, o băga adînc în gură. Mă făcui că nu văd, că nu aud. Pantazi se aplecă să caute ceva sub masă". Astăzi, cînd cartofii prăjiţi se mănîncă la McDonalds' cu mîna, cînd mîncatul rapid, în picioare, a şters unora amintirile regulilor elementare de civilizaţie a mesei, poate că rîndurile despre felul în care mînca Gore Pirgu trec neobservate. Dar felul în care mănîncă Pirgu e semnificativ la nivel estetic (nu mănîncă, "lucrează", "tăvăleşte", atingînd apogeul cu băgarea cuţitului în gură). Gore Pirgu n-ar fi putut să-şi şocheze mai tare comesenii nici dacă ar fi sorbit supa din palmă sau dacă ar fi mîncat, ca balaurii, oameni vii. Dovadă reacţia celorlalţi: "Mă făcui că nu văd", spune naratorul, iar Pantazi "se aplecă să caute ceva sub masă". Ruşinea de ruşinea celuilalt este, în epocă, reacţia bunelor maniere la adresa celor care se fac de rîs încălcîndu-le flagrant. Că bunele maniere nu sînt simplă convenţie şi nici fandoseli ale unor persoane care n-au alte griji, o dovedeşte replica usturătoare a lui Paşadia: " - Vezi, te rog, îmi zise el, nu-l lăsa pe vecinul dumitale să se sinucidă, uite-l, înghite cuţitul!". Care este însă reacţia bădăranului ? Gore Pirgu se repliază repede şi spune: "Să mă slăbeşti cu mofturi de-astea!" De altfel în cele cîteva verbe prin care Gore Pirgu este surprins la masă se vede tot felul său de a fi în viaţă unde, la fel, lucrează (desigur, în sensul peiorativ), tăvăleşte şi bagă.

Trăim, într-adevăr, vremuri în care nu ne mai putem permite să mîncăm cartofii prăjiţi de la McDonalds' cu furculiţa de argint (deşi poate ar fi o idee atrăgătoare) şi nici bol cu apă nu ţi se aduce după ce termini, ca să te speli. Politeţea rămîne totuşi, azi ca şi ieri, singura formă controlabilă şi educabilă a empatiei, a înţelegerii celuilalt. Fiind politicos iei în seamă alteritatea, ieşi din egoismul instinctiv. Regulile de civilizaţie ajută la crearea unei lumi funcţionale, în care fiecare detaliu îşi are rostul, ca să nu ne călcăm în picioare cînd intrăm şi ieşim pe uşă, ca să ştie chelnerul din felul în care pui tacîmurile dacă îţi ia sau nu farfuria, ca să nu-ţi tai limba cu cuţitul, ca o doamnă să nu fie ţinută în picioare în prezenţa unui bărbat aşezat, ca să vii în întîmpinare semenului şi, mai ales, ca să-i faci plăcere persoanei de lîngă tine arătîndu-i că o vezi, ca există. Bună ziua, vă rog, pardon, şi mulţumesc sînt cuvinte pe cale de dispariţie în societatea de astăzi, în care, ca o ironie a sorţii cărţilor, Codul bunelor maniere a bătut toate recordurile de vînzare. Şi în care nu mai există mofturile inofensive ale lui Mitică, ci numai neruşinarea lui Gorică.

P.S. A propos de alegeri. Am fost întrebată la cine m-am gîndit cînd am pus în lista mea de poeţi din nr. 51-52 "grupul suprarealist". în primul rînd la Gherasim Luca şi Gellu Naum, apoi la Trost şi Paul Păun.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara