Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Editorial:
Politică și cultură de Nicolae Manolescu

Aș fi putut să intitulez editorialul de față și altfel: Era inculturalilor, de exemplu. Să ne amintim ce atenție s-a acordat culturii imediat după revoluție. Când Ion Iliescu, fost membru al CC al PCR, l-a numit în postul de Ministru al Culturii pe Andrei Pleșu, iar ca secretar de stat, pe Dan Petrescu, disident cunoscut. Când l-a numit Ministru al Școlii pe Mihai Șora, pe Paul Cornea și Marian Papahagi, secretari de stat, și pe Ion Vartic, subsecretar de stat.
Emil Constantinescu l-a avut în vedere pe Andrei Marga la Învățământ. La Cultură, Ion Caramitru și Adrian Iorgulescu au fost numiți în urma consultării guvernului cu Uniunile de Creatori. Din comisia de concurs care l-a renumit pe Caramitru director la Teatrul Național am făcut parte și eu, nu Vlad Alexandrescu, viitorul pasager ministru, azi senator, care îi va pune gând rău marelui actor. La ICR, Iliescu l-a impus pe Aug. Buzura, iar Traian Băsescu, pe Horia- Roman Patapievici. Până și Victor Ponta, în 2012, m-a propus pe mine la ICR și, abia în urma refuzului meu, l-a numit pe Lilian Zamfiroiu, deși nu era membru PSD, dar care s-a comportat absolut corect, în pofida atacurilor mizerabile la care a fost supus. Am fost Rectorul Universității București în primele luni ale lui 1990, urmat în funcție de un matematician și de un geolog amândoi deopotrivă de reputați, fără ca politicul să se implice. L-amrefuzat pe Ion Iliescu în martie 1990, când mă voia președinte al TVR și pe Ion Diaconescu în 1996, care mă voia la Ministerul Învățământului. La UNESCO, au fost, înaintea mea, Dan Hăulică și Eugen Mihăescu, intelectuali bine cunoscuți. Ambasadori, Al. Paleologu și alți mari intelectuali, în Parlament, Paleologu însuși, Ștefan Aug. Doinaș, Ștefan Radof, Gheorghe Gorun, Crin Antonescu, Stelian Tănase, ca să mă limitez la membrii PAC.
Și acum cum stăm? Cu o creatoare de ii pentru export la ICR. Cu un Ministru al Școlii care face greșeli de ortografie. Cu parlamentari care vorbesc o română de baltă. Cu un guvern în care e personaj marcant la Muncă autoarea unei teze de italienistică despre care se poate spune orice, dar nu că face gaură în cer. La Comisiile de Cultură ale Parlamentului, cu Gigel și cu, era să zic, Georgică, fiindcă numele celui care i-a luat locul după alegerile din toamnă nu mi l-a putut spune nimeni. În anii 1990, președinte al Comisiei senatoriale era Adrian Păunescu. E o deosebire, nu? Când Academia a dorit să aibă o discuție, în Comisiile parlamentare de Învățământ reunite, a fost delegat din partea Parlamentului Irinel Popescu, faimosul specialist în transplanturi, azi membru corespondent al Academiei, fiindcă președinta în exercițiu, etern fascinanta Olguța, a avut bunul-simț să se recuze. Ei, dacă avea și acum, când girează în deplină necunoștință de cauză Legea salarizării! Tempi passati.
Tempi passati! Ia te uită: Dan Lungu în locul lui Paleologu și un întreg șir de semi-analfabeți în locul intelectualilor din anii 1990. Lideri de partide nu mai sunt Iliescu, Coposu, Quintus, Stoica, Gherman, Năstase, Stolojan, ci Turcan, Nicușor Dan, Diaconu, Nicolicea, Bușoi, Șerban Nicolae sau, cel din urmă, cu voia dv., Dragnea. Priviți o clipă originea atotputernicilor zilei: majoritatea provin din unul din cele mai sărace județe ale țării. Rubedeniile de orice grad contează mai mult decât competențele. Obedienții necondiționat le iau fața oamenilor cu personalitate. Toți neica nimeni acceptă ce li se oferă cu lacrimi de recunoștință. Că se pricep ori ba, n-are nici o însemnătate. În cultură, ca și pretutindeni, cultul refuzului a dispărut cu desăvârșire. Ca și onoarea: cum să accepți o funcție în care cel care te propune afirmă de la început că-i ții locul până când va putea candida el însuși? Poate că ambii candidați la prim-ministeriat după decembrie să fie oameni pricepuți. Dar faptul că au acceptat să-l înlocuiască, în aceste condiții de provizorat, pe șeful lor de partid îi descalifică. Oricare va fi urmarea. Francezii au o vorbă: tel maître, tel valet. Și cum să te duci cu Țuroiu și cu Taloș în Europa? Probabil că Europa nu mai contează în ochii actualilor lideri. Ceea ce pare cel mai aproape de adevăr. Să rămânem optimiști: fiecare pasăre pe limba ei și fiecare politician după chipul lui piere. Nu mă întrebați cât de repede. Important e că piere. Aveți puțintică răbdare!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara