Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Populisme şi aroganţe de Rodica Zafiu

Se ştie că în româna populară, vorbită, se manifestă o tendinţă destul de puternică de concretizare a unor substantive abstracte: acestea primesc sensuri noi (trecîndu-se de la desemnarea fenomenului abstract şi general la indicarea unor subtipuri şi mai ales a unor manifestări concrete) - şi îşi modifică anumite trăsături gramaticale: dobîndesc forme de plural şi posibilitatea de a se combina cu numerale. Cîteva dintre concretizările recente au atras atenţia prin folosirea lor în discursul politic, în stilul necultivat şi neglijent al unor politicieni; sînt de altfel destul de prezente şi în comentariile de pe forumuri, ca şi în relatările jurnalistice.
În dezbaterile politice actuale, substantivul populism este folosit foarte frecvent. E de neînţeles faptul că termenul nu este consemnat în DEX; nu apare, de altfel, nici în Micul dicţionar academic (2003). A fost cuprins doar în unele dicţionare de neologisme şi, în ultimii ani (alături de adjectivul populist), în lista de cuvinte a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic (DOOM 2005) şi în Noul dicţionar universal al limbii române (2006); în ultimul, cu definiţia: "atitudine (politică) de obicei conjuncturală şi demagogică, urmărind cîştigarea simpatiei populare". Sursa imediată a termenului (devenit unul internaţional) este considerată, pentru română, franceza. Definiţia cuvîntului franţuzesc populisme din Trésor de la langue française informatisé (TLFI) e foarte interesantă, în măsura în care se bazează, în identificarea fenomenului, pe o trăsătură esenţialmente lingvistică, discursivă: populismul ar fi semnalat de preferinţa pentru adresarea globală şi nediferenţiată către "popor" ("tout mouvement, toute doctrine faisant appel exclusivement ou préférentiellement au peuple en tant qu'entité indifférenciée"). În caracterizarea populismului se mai invocă apelul la sentimente, folosirea registrelor populare ale limbii, opoziţia între popor şi elite etc. Dincolo de descrierile politologice şi istorice ale fenomenului, cuvîntul a trecut, în multe limbi, de la utilizarea ca termen de specialitate la circulaţia uzuală, cu valoare depreciativă, fiind asociat demagogiei (adesea ca simplă insultă pentru adversari). Intrarea în uzul comun e consfinţită în română de apariţia unei forme de plural (neacceptate de DOOM): "au în cap numai demagogii şi populisme" (intenzzia.16.forumer.com); "asta să explice cetăţenilor, nu să vină cu populisme!" (infoportal, 25.10.2007); "iar umblă cu populisme, ca de obicei" (romanialibera.ro); "să nu mai bagi populisme de astea" (forum.softpedia.com). Pe lîngă construcţiile colocviale deja citate (a veni cu..., a umbla cu..., a băga populisme), se constată recursul frecvent la combinarea cu verbul a face, care intră uşor în alcătuirea unor locuţiuni sau expresii, ca mijloc simplu, universal, lipsit de nuanţe, de a desemna o acţiune. Se vorbeşte, aşadar, despre a face populisme: "Nu e cazul să facem populisme de dragul cărora să sacrificăm bugetul local" (monitorulsv.ro); "redactorii de la hot news îşi permit să facă populisme şi demagogie ieftină aproape zilnic" (ciutacu.ro); "Nu mai faceţi populisme ieftine" (cotidianul.ro). A face populisme este echivalentul familiar şi non-standard al unei formulări de tipul "a avea o atitudine populistă", "a avea manifestări de populism"; utilizarea expresiei cu verbul a face este un semn al vulgarizării limbajului politic actual.
Construcţia a face aroganţe ilustrează, pe acelaşi tipar sintactic şi stilistic, preluarea unor termeni culţi şi abstracţi de către limbajul popular, care îi integrează prin concretizare, formarea pluralului şi cuprinderea în expresii în curs de fixare. În acest caz, circulaţia formulei inculte pare să se datoreze unei strategii de citare ironică, trimiterii aluzive la personajul politic care o foloseşte frecvent: "aşa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr. 1, sectorul 1, ultima dintre achiziţiile lui imobiliare, "încă o aroganţă", cum şi-a catalogat singur isprava" (Evenimentul zilei, 19.07.2006); "unul dintre scopurile principale ale cumpărării a fost faptul că lui îi place să facă "aroganţe" (9am.ro); "unele "aroganţe", cum frumos le zice nea Gigi insultelor cu conotaţii rasiale, pe care patronul Stelei le lansează pe la TV" (Gândul, 14.09.2005); "Gigi Becali continuă să se ţină de "aroganţe", numai ca să atragă atenţia opiniei publice" (liviuman.de). Evoluţia semantică se îndepărtează în acest caz şi mai mult de uzul standard, în care aroganţă este un termen abstract, cu sens peiorativ ("purtare obraznică şi sfidătoare; atitudine de mândrie dispreţuitoare", în DEX). Uzul popular dezvoltă sensurile "act de sfidare, provocare, jignire", "manifestare de orgoliu", în contexte ambigue, în care termenului i se atribuie şi o interpretare pozitivă, strict personală (prin valorizarea afirmării de sine şi a ostentaţiei).
Deocamdată, termenul concretizat se extinde în contexte evident ironice (mai ales în comentariile sportive): "povestea ridicolului s-a repetat însă, preşedintele Realului făcându-i "o aroganţă" lui Gigi Becali" (Cotidianul, 27.10.2006); "Piţurcă face "aroganţe": Mirel Rădoi va evolua titular cu Turcia, dar la închidere" (megasport, 22.08.2007). Deşi e o construcţie "cu semnătură", a face aroganţe nu apare doar în legătură cu personajul Becali sau cu fotbalul; ea aparţine deja registrului familiar-argotic, care absoarbe şi modifică elemente ale limbii culte: "Din ciclul "Buey, aici io fac arogantze, nu voi, intelectualilor!" (forum.acasatv.ro); "Cine e el să facă astfel de arogantze cu mine? Se dă el crocant în fatza mea! Mă ia la mishto!" (wordpress.com).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara