Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cărţi noi:
Poveşti spuse de computer de Alex. Ştefănescu


N-ar fi exclus ca titlul acestei rubrici să se schimbe la un moment dat din Cărţi răsfoite în Cărţi ascultate. Editura Cartea Românească, reinventată de Uniunea Scriitorilor în colaborare cu Editura Polirom, a trimis de curând în librării o serie de cărţi cu un design elegant, însoţite de câte un CD. În loc să le citeşti, poţi să le asculţi.

În unele cazuri, nici n-ai de ales (şi nu regreţi că n-ai de ales). CD-ul care conţine Povestea poveştilor de Ion Creangă, recent pus în circulaţie de Intercont Music România, nu însoţeşte un text tipărit, ci ţi se oferă de sine stătător, delectându-te cu o rafinată combinaţie de cuvinte şi muzică.

În ceea ce mă priveşte, nu mă sperie deloc aceste schimbări. Am o satisfacţie orgolioasă să constat că sofisticatele calculatoare, nu numai că nu aruncă în desuetudine literatura, dar se întorc ele înseşi, cu umilinţă, la literatură, descifrând-o sârguincios. Îmi place să stau în fotoliu, pe întuneric, şi să ascult poveştile spuse de computerul meu (ca de bunica, în copilărie) prin intermediul a două boxe de câte 180 de waţi fiecare.

Începând din acest număr, voi prezenta în spaţiul rubricii Cărţi răsfoite, în afară de cărţi propriu-zise, şi CD-uri (sau DVD-uri) purtătoare de literatură, ca şi cărţi care au câte un disc în marsupiul lor.

Ion Creangă, Povestea poveştilor, CD, interpretare, coloană sonoră şi masterizare: Cristi Ionescu, project management, Livia Mănoiu, show business consultant, Luminiţa Lupescu, copyright: Sound Services & Records, producător: Intercont Music România, 2005.

Este surprinzător să vezi numele lui Ion Creangă asociat cu sintagme ca ,project management" sau ,show business consultant". Din această combinaţie neverosimilă a rezultat însă un mic spectacol de sunet şi lumină (spirituală) cuceritor.

Melodia insinuant-perversă de la început, interpretarea plină de pitoresc, dar şi de subtilitate a actorului Cristi Ionescu, care nu şarjează, ca alţi actori, caracteristicile dialectale ale limbajului lui Ion Creangă, ci le evocă discret, portretizarea tandru-satirică, prin pronunţie şi intonaţie, a personajelor feminine ale poveştii, totul este de bun-gust.

Cât priveşte naraţiunea în sine... Unii comentatori îl ,scuză" pe Ion Creangă, pentru stilul său licenţios, pretinzând că el numeşte, cu naturaleţe, părţi ale corpului omenesc pe care noi numai din cauza prejudecăţilor evităm să le numim. Nu este vorba însă de prejudecăţi, bine facem că nu le numim. Respectăm o interdicţie întru totul justificată în viaţa de fiecare zi. Ion Creangă însuşi ni s-ar părea prost-crescut dacă ar apărea într-un autobuz şi ar începe să strige: ,Ce p... mea!" Scriind Povestea poveştilor, el a mutat totul în spaţiul ficţiunii, unde nu există interdicţii de acest fel. Iar această mutare se poate realiza numai prin talent literar. Expresivitatea poveştii este cea care ne aminteşte mereu că este vorba de literatură, nu de realitate.

Alţi comentatori pretind că Ion Creangă a scris Povestea poveştilor ca să-i şocheze pe intelectualii simandicoşi de la Junimea. Tot o aberaţie. De fapt, a scris-o ca să-i delecteze, ştiind că numai ei, şi nu nişte oameni needucaţi, de pe stradă, vor putea să guste frumuseţea literară a textului.



Emil Brumaru, Submarinul erotic, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2005 (conţine CD). 120 pag.

Emil Brumaru poate fi considerat o marcă înregistrată. Aproape că nu mai e nevoie să-i citeşti versurile. Îi citeşti numele şi retrăieşti o emoţie estetică pe care o cunoşti de multă vreme, fără să fi ajuns la saţietate. El reprezintă, azi, ideea însăşi de poezie şi, în acelaşi timp, comedia ideii de poezie, combinaţie de efect, ca aceea dintre un obiect şi propria lui fosforescenţă.

Versurile din Submarinul erotic au farmecul dintotdeauna al versurilor lui Emil Brumaru, dar un farmec obosit, iar unele dintre ele au doar vagi urme de farmec. Poetul nu mai este atât de exigent, ca pe vremuri, când îşi selecta cu stricteţe textele înainte de a le include într-un volum. Trimite la tipar cam tot ce scrie. Mai unitară din punct de vedere valoric este lista track-urilor de pe CD, fiind vorba de poeme care au fost citite de-a lungul timpului la radio şi pe care, prin forţa împrejurărilor, poetul le-a ales mai atent.



Herta Müller, Este sau nu este Ion, Iaşi, Ed. Polirom, 2005 (conţine CD). 90 pag.

Autoarea şi-a compus cartea ca pe un montaj de cuvinte decupate din ziare. Este un joc grafic simpatic, care îl surprinde şi îl încântă pe cititor, dar care nu funcţionează decât o dată, la deschiderea cărţii. Apoi, pe parcursul lecturii, începe să devină obositor şi să pară - cum şi este în realitate - pueril. Noroc că există şi un CD, datorită căruia o putem auzi pe cunoscuta scriitoare citindu-şi propriile texte, astfel încât nu mai trebuie să ne chinuim să descifrăm cuvintele scrise cu fonturi diferite. Ni se oferă o suită de poeme satirice cu o tentă suprarealistă, de genul celor create şi puse pe muzică de Ada Milea. Autoarea improvizează, se răsfaţă, este sarcastică. Are atitudinea unei femei frumoase care se strâmbă în oglindă.



Elena Vlădăreanu, Europa, zece cântece funerare, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2005 (conţine CD). 72 pag.

Dintre poeţii care s-au afirmat agresiv în ultimii ani, se remarcă Elena Vlădăreanu, ale cărei poeme au un dramatism real, şi nu unul simulat, din dorinţa de scandal. Cartea ei de debut, Europa, zece cântece funerare, vibrează de intensitatea trăirii (o simţi, ţinând-o în mână, ca pe un telemobil setat să transmită apelurile prin vibraţii):

,aşa stau lucrurile:/ mama nu va pleca niciodată/ din România/ tata nu va pleca niciodată/ din românia/dacă mori nu vei mai pleca niciodată/ din România" (istorie recentă).

Elena Vlădăreanu este altceva decât colegii ei de generaţie - cam aşa cum era Mariana Marin faţă de ceilalţi optzecişti.



Claudiu Komartin, Circul domestic, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2005 (conţine CD). 78 pag.

Încercarea lui Claudiu Komartin de a face poezie seamănă cu încercarea de a aprinde un chibrit ud. Uneori efortul investit are ca rezultat aprinderea norocoasă a unei flăcări lirice:

,Sunt atât de plin/ de mine/ încât/ noaptea/ la fiecare tresărire/ a gambelor/ mă revărs/ puţin/ câte puţin/ în afara marginilor/ acestui trup/ catifelat/ dar puternic/ în care/ cu puţine/ sforţări/ un altul/ ar mai putea vieţui/ o vreme" (Nocturnă).

Alteori, cuvintele se sfărâmă şi se împrăştie fără rost:

,Depinzi de doza zilnică/ sau de sentimentul că ţi-ai făcut bine treaba/ şi faci zilnic aceleaşi drumuri/ deşi te-ai săturat de toate astea -/ ori poate că ai ales o viaţă dură, palpitând subteran/ degeaba" etc. (Incizie).

Dan Sociu, Cântece eXcesive, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2005 (conţine CD). 78 pag.

X-ul scris cu majusculă în interiorul cuvântului ,excesive" din titlul volumului poate crea impresia (falsă) că tânărul poet, neavând nimic important de spus contemporanilor, încearcă să le atragă atenţia prin acest teribilism grafic. În realitate, poezia sa are o efervescenţă artistică şi o capacitate de provocare care pot îi suscita atenţia chiar şi unui cititor apatic:

,Apă, apă peste tot, şi nici un strop de băut,/ 50 de posturi TV, şi mai nimic de văzut,/ întins în pat - şi-mi pare rău că mărşăluiesc -/ cu ochii injectaţi, privesc/ ştirile, poate va arde/ ceva pe strada Sfinţii Voievozi/ şi, preţ de-o clipă,/ o să îţi zăresc/ picioarele-n ciorapii galbeni, când ieşi/ fugind,/ din bloc" (Cântec eXcesiv IV).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara