Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Praznic de tîrgoveţi de Simona Vasilache


Bucureştiul, orice s-ar spune, n-are poză de burg. Şi nu pentru că-i lipsesc zidurile prejmuitoare, turlele montante, armurile. Mai curînd, fiindcă poartă în portvizit cu totul alte poveşti. Puţine legende, fumegînd a coadă pîrlită de balaur, şi din belşug romanţe de candrii sau story-uri de adunare, de la hramuri bisericeşti la zaiafeturi mirene şi five o'clock-uri cu ştaif. Istoria lui, bună-rea, cu lupte şi încăierări de stradă, cu fustanele şi jobene, s-a scris pe apucate, mai nostalgic ori mai sec. Şi, de-o vreme-ncoa', se tot rescrie. Din tot ce-am văzut, la temă, pun deoparte, pentru acum, două cărţi (dacă Bucureştiul interbelic n-ar fi o altă planetă, mai c-aş spune trei...): Cronica Bucureştilor, întocmită de Gheorghe Parusi, de curînd apărută la Compania, şi ceva mai vechea Bucureşti. Carte de bucăţi a lui Dan C. Mihăilescu, publicată în Biblioteca Ziarului de Duminică.

Ce să fie, ce să fie între un volum lăcuit, cu foto sepia şi supracoperte şi-o cărticică de reţete despre cum să-nfuleci, fără furculiţă, un oraş? Mai multe lucruri care le leagă. Întîi, împrejurarea că Bucureştiul, deşi, spune Gheorghe Parusi, despre el s-a scris enorm, e, în primul rînd, un oraş vorbit. Şi guraliv nevoie mare. Un tîrg ale cărui bîrfe şi cancanuri s-au tot întins de bouche ŕ l'oreille şi care n-a dus lipsă de peţitori printre scribii oneşti şi, deopotrivă, în rîndul mondenilor cu talent. Gheorghe Parusi mizează în prima parte a cărţii, Cronica documentară, pe vechii cărturari şi pe monografi, iar în Cronica sentimentală pe scriitori de toată mîna. Altfel decît el, Dan C. Mihăilescu pare să aibă un singur erou: Claymoor, fantele belicos şi nelipsit din belele, care făcea şi desfăcea gusturile subţiri din les années folles. Pe el pune toţi banii hagiograful de lume al Ziarului de Duminică şi nu s-ar crede că pierde. Fiindcă Mişu Văcărescu (adică înainte-pomenitul Claymoor), crescut într-o familie cu aplecare spre serenade, spre tabieturile de oraş, ştie să ducă bătrînul iarmaroc de nas. Îi prinde, carevasăzică, slăbiciunile.

De fapt, Bucureştiul, acela din fragmentele de cronică pe care, în amintirea copilăriei din grozava Barieră a Vergului, îl însăilează Gheorghe Parusi şi din anecdotele rumenite bine despre ospeţe de cumetri şi coniţe pe bicicletă ale lui Dan C. Mihăilescu nu e un oraş impozant. E viu, e hîtru, cu glamour-ul lui cojit pe părţi şi are-o calitate: nu mişcă la fotograf. Ba e chiar frivol, amator de pamblice şi de toalete schimbate cum trece anul. S-o luam, pe cît se poate, în ordine. Cronica Bucureştilor începe la 1512 (Dumnezeule, ce de vreme!) cu un fragment din Radu Popescu în care vine vorba despre o luptă domnească ,den jos de Bucureşti". Aşadar, simplu punct de reper. Abia prin 1574, un călător străin îl vede ca pe un ,sat" de castori, construit din ,trunchiuri mari de copac înfipte în pămînt". O cutiuţă din lemn, gata să se aprindă la prima scînteie. Aşa rămîne şi prin 1800 pe terminate, timpul în care poposeşte, scurt şi plăcut, Dan C. Mihăilescu. Fel de fel de amănunte scoase în faţă, de te fac, vrei-nu vrei, să te gîndeşti la Caragiale şi la păcătoasa de greşeală de tipar care strică frumuseţe de broderie. O lume foarte atentă, ocupată, oricît ar părea de pedant, să se simtă bine. Dar nu vă gîndiţi că erau, cu franţuzeasca lor ezoterică (de care Dan C. Mihăilescu face, de-al naibii, abuz...), înţepaţi şi mofluzi. Nicidecum. Oraşul, cu oamenii lui, e un bonom. Şi aşa rămîne, trecîndu-şi farmecul, zdrenţe-zdrenţe, prin colţii de buldozer. E momentul în care Gheorghe Parusi preferă să se oprească din consemnat: anul 1947. Nu fiindcă n-ar fi avut ce spune despre o schimbare la faţă pe care numai cine n-a avut case (ori amintiri...) de pierdut n-a blestemat-o, ci pentru că i-ar fi fost greu să selecteze nişte surse acceptabile. Va călca regula doar din loc în loc, vorbind despre moartea cartierului Izvor-Uranus sau a Mănăstirii Văcăreşti.

De altfel, partea documentară este, la el, foarte bine aşezată. Nimic la întîmplare, peste rînd, într-un tablou ce reface, mai cu seamă, imaginea Bucureştiului ca oraş domnesc. În preajma revoluţiei de la paşopt, imaginea se schimbă. Bucureştiul este, depinde de unde îl priveşti, cînd tîrg, cînd sat sau, mai degrabă, o dumbravă cu copaci bătrîni printre care se prevăd biserici. Un loc liniştit. Aşa e, cu toată forfota lui care azi ne pare lină, şi-n cronicile lui Claymoor. Un han în aer liber, unde se mănîncă şi se petrece bine. Şi totuşi. Mai apare la colţ de stradă cîte o fiziologie de provinţial, se mai nasc superiorităţi şi complexe pe care Dan C. Mihăilescu, de astă dată, le execută scurt. Doar a spus-o un ,vizitator", încă în 1636 (înapoi la Gheorghe Parusi...), Bucureştiul este mai frumos ca, bunăoară, Iaşiul. Asta e...

Sigur că vanitatea nu-i putea ocoli pe scriitori, care-au dat, chiar dacă altminteri nu erau Arghezi, pagini frumoase despre Bucureşti. Gheorghe Parusi îi ia alfabetic şi-ncepe - potriveală... - chiar cu meşterul ghicitor în planete de papagal, scriind pentru fiecare ,turist al metrului pătrat şi al reveriei" despre cum nu te plictiseşti în Capitală. Urmează Constantin Bacalbaşa, cu amintirile lui de brăilean care-a tras pe uscat, autorul unei duioase istorii despre oraşul care nu mai e la fel. Apoi Ion Alexandru Bassarabescu, despre bucuriile ucenicilor de prăvălie şi despre paradele ofiţereşti. Şerban Cioculescu, emoţionat cum nu-l aflăm în critică, exersîndu-şi exegezele pe poezioarele de stradă, banale, dar atît de catchy: ,am citit de atunci prea multe cărţi, m-au emoţionat nenumărate figuri, întîmplări şi cuvinte, dar cele mai multe s-au şters fără urmă, ca paşii de pe ţărmul mării, spălaţi de valuri, ca să-mi amintesc pînă în ceasul din urmă această terţină fără noimă, menită să-i aducă norocosului cîrciumar clientelă". Constantin C. Giurescu, vorbind despre anii de şcoală, o joacă împănată cu jocuri. În fine, ca să pun un capăt selecţiei mele din şirul lui Gheorghe Parusi, Henri Stahl, împătimitul de mahalale colorate, aş risca să spun elegante, şi de muzici ,istorice": ,au dispărut de mult flaşnetele cu vînt în grele cutii pătrate, cu arii din Traviata, ce le cînta din gură un italian bătrîn! ş...ţ Au dispărut cu totul bordeiele umede, săpate în pămîntul cald iarna, răcoros vara, şi costînd atît de ieftin; dispar ţiganii sacagii, ce-ţi cer iarna un franc pe butoiaşul de apă cumpărat cu cinci parale, dispar puţurile ridicate de un suflet creştin al cărui nume se pomeneşte de vreo cruce de piatră cu frumoase şi vechi săpături, dispar felinarele de un metru, cu lampă mititică de petrol veşnic afumată, stinsă de fiece adiere de vînt...": Bucureştii ce se duc...

Despre acelaşi Henri Stahl vorbeşte şi Dan C. Mihăilescu într-un crochiu creionat de la Bellu. Ar trebui să fie trist. E, în fapt, codiţa aceleiaşi pledoarii (care sare de la chisele la Miţa Biciclista şi de la scrisorile de epocă la reportajele lui Brunea-Fox şi la curtea regelui Petaud din cartea lui Adrian Majuru) pentru rînduială şi pentru înscrisurile frumoase. Trebuie să zic, pînă nu uit, că e de citit Cronica Bucureştilor, dar e şi (sau mai ales...) de privit. Reproduceri fel de fel, de la costumele vremurilor la cărţi poştale, pot da o imagine despre ce şi cum a fost un oraş de cînd se ştie pînă a intrat într-o ,prefacere". Care, însă, nu te-ademeneşte să te uiţi pe cer, că poate-poate îi cade steaua. Nici gînd, stă bine, sau de asta reuşeşte să ne convingă Dan C. Mihăilescu, fără poze şi planşe color, dar cu o vervă care stropeşte şi contaminează. O vorbire (scrisă...) în treizeci şi trei de episoade, de pe urma căreia rămîne dorul după ,armonia liniilor, eleganţa rotunjirilor, spirala, voluta, bucla...". După ordine şi ronde-bosse în lumea atît de descleiată, am fi tentaţi s-o credem, a lui Mitică. Iar Bucureştiul, ei bine, el rămîne un conviv care (se) ameţeşte dar nu (se) îmbată, la fel de spirt la Capşa sau la Gogoşarul, căruia poţi să-i spui, citind, văzînd, cîntărind, hai noroc, bătrîne, să trăieşti!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara