Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Puzzle:
Prejudecăţi şi inerţii ale sistemului literar de Gabriel Chifu

Aceste rânduri pornesc de la o discuţie pe care am avut-o cu un apropiat, important critic literar. Prietenul acesta al meu, atent cunoscător al literaturii de azi şi pasionat de ea, deplângea şi acuza faptul că este foarte greu, dacă nu imposibil, să le faci loc în circuitul literar scriitorilor neomologaţi, numelor necunoscute.

Se manifestă o mare rezistenţă, considera el, de nu chiar o opacitate de neînchipuit, a sistemului literar faţă de cei aflaţi înafara bornelor sale. Instituţiile responsabile, reviste şi edituri, dar, mai cu seamă, criticii literari lasă deoparte ceea ce nu este recunoscut/ consacrat, astfel încât o cantitate considerabilă de talent, de potenţialitate literară viabilă se pierde. Deşi nimeni nu recunoaşte, funcţionează tiranic şi obstinat principiul: izbânzile literare realizate înafara sistemului dat nu se înregistrează, deci nu există. Iar aceasta se întâmplă, nu neapărat din rea-voinţă, ci din prejudecată şi din inerţie a receptării. Nu căutăm valoarea literară decât acolo unde ne aşteptăm s-o găsim. Dacă vine din altă parte, n-o luăm în seamă. În fond, imaginea pe care o crea prietenul meu, criticul, asupra literaturii vii, pe cale de a se constitui, era imaginea unei case care, construite defectuos, are mari pierderi de energie: şi noi, în literatură, pierdem iremediabil talente, din pricina miopiei şi a neatenţiei noastre. Probabil are dreptate criticul literar, chiar eu, acum, în vreme ce îi dau dreptate, îi dau dreptate doar cu jumătate de gură, sunt numai pe jumătate convins fiindcă, de fapt, sunt captivul acestei prejudecăţi de receptare, invocate aici. Adică, mă surprind gândind: ei, totuşi, orice vocaţie adevărată sfârşeşte prin a fi recunoscută, dacă sunt scăpări, erori, ele nu pot fi decât unele neînsemnate, sistemul literar îşi reglează grilele astfel încât, în cele din urmă, cine merită chiar va ajunge în atenţia publicului şi a criticilor, va urca pe podium şi va primi laurii.

Totuşi, să reţinem faptul în sine: receptarea critică este afectată de inerţii şi de prejudecăţi. E de făcut observaţia că inerţiile, prejudecăţile de receptare se întâlnesc şi acţionează nu doar în privinţa scriitorilor necunoscuţi, a numelor dinafara sistemului literar. Ci îşi fac simţită prezenţa şi în alte părţi şi sub alte chipuri, viciind însă, în mod evident, întregul. De pildă: atâţia scriitori, dintre cei deja atestaţi, sunt dinainte aşezaţi de către critică, pe cât de difuz, pe atât de imuabil, într-o anume căsuţă valorică. Iar literatura lor e privită în funcţie de această prejudecată/ inerţie: unii sunt întâmpinaţi cu mari rezerve şi nu li se acceptă reuşitele literare când apar, tocmai fiindcă, în mintea criticilor, a cititorilor au o pre-imagine care-i declasează; altora, în schimb, nu li se admite eşecul fiindcă, tot aşa, este pre-creată despre ei o opinie favorabilă care îi timorează pe critici şi-i împiedică să-i judece liber, nepărtinitor.

Şi adeseori imaginea (sau, cum spuneam mai exact, pre-imaginea) aceasta deformată se prelungeşte dincolo de scris, la personalitatea unui autor, la întreaga sa prezenţă publică. Astfel, avem destule cazuri de scriitori care, orice ar face în spaţiul public, oricât de penibil s-ar comporta, oricât ar gafa, nu sunt atinşi nici cu o floare, rămân imaculaţi în ochii publicului. (De precizat, oamenii din public nu văd totdeauna cu ochii lor, ci, manipulaţi, privesc ce e în jur, dar văd prin ochii altora, ai unor producători de imagine!). Iar altor scriitori, oricât de onorabil, de benefic s-ar purta şi ar acţiona, tot li se găseşte o vină, sunt priviţi cu neîncredere, uneori sunt blamaţi pentru fapte necomise, sunt puşi să stea în genunchi pe coji de nucă. Dar să trecem de la generalităţi la situaţii concrete: avem scriitori dovediţi informatori ai Securităţii, dar care continuă să fie priviţi cu simpatie, maximă şi netulburată, care în continuare primesc laude cu duiumul, ştergându-se, cu guma, cu pic, din biografia lor şi din portretul lor public faptele reprobabile. Şi sunt alţi scriitori care, la acest capitol, s-au dovedit exemplari, dar care, chiar şi pentru asta, ajung să fie traşi de urechi de vreun fitecine. Prejudecăţi, inerţii şi, desigur, dublă măsură, aiuritoare dublă măsură.

Dar toate aceste prejudecăţi şi inerţii de receptare sunt benigne în comparaţie cu un fenomen care se petrece mai nou şi care ameninţă până la destrucţie configuraţia literară normală, constituită pe repere de valoare. Actualmente, se insinuează şi câştigă teren ideea că valorizarea literară nu trebuie să mai asculte de criteriul estetic, ci poate fi făcută în funcţie de corectitudinea politică, performanţa literară în sine fiind înlocuită cu tot soiul de criterii sociopolitice, extraliterare. Acest mod de a judeca literatura cu prejudecăţi şi unităţi de măsură dinafara literaturii mi se pare un atac cu adevărat grav pe care-l suportă literatura. Dacă nu ne mai raportăm la valoare, dacă renunţăm la criteriul estetic, se poate întâmpla orice, se poate nărui totul: marii poeţi, marii romancieri pot fi aruncaţi cu uşurinţă în debara, punându-se în locul lor orice, într-un sistem literar devenit doar entertainment literar. Civilizaţia a mai avut eclipse, de neînchipuit, inacceptabile, iraţionalitatea, primitivitatea au mai înflorit în lume, absurd. Aşa că n-ar fi prima dată.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara