Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Vintage:
Premii de Simona Vasilache

Întâmplarea face să fim la scurtă vreme după Nobelul pentru Literatură, 2016, în plin sezon de controverse, speculaţii, nemulţumiri ş.a.m.d. care, de la o vreme încoace, nu mai ocolesc nici un premiu. Aşadar, o reîntoarcere la specificul naţional, mai exact la mărunţii premianţi, cu mari eforturi ale altora, din Caragiale, poate fi necesara pastilă de chinină contra frigurilor gloriei.

Ar fi de făcut, pe marginea statutului premiului în societatea moftologică, să zicem aşa, câteva observaţii. Întâi, cum deja aproape am zis, cam nimeni din cei vizaţi nu râvneşte la premii. Cel mult le acceptă, cu o oarecare resemnare a bunei educaţii. Bubico, îndopat şi cu zăhărel, şi cu lăptic, şi cu bomboanele diabolicului vecin de compartiment, are scuza unui necuvântător lacom, care însă ştie să facă frumos, aşa cum fac toate odraslele de mamiţe descurcăreţe, când le pică pe cap vreun premiu. Nu sunt nici selectivi, nici ambiţioşi, doar victimele destinului, ale întregului mecanism care conspiră peste ei, nelăsându-le, la drept vorbind, privilegiul de a alege.

Apoi, premiile nu sunt doar o fatalitate, ci au chiar ceva fatal. Neîncrezător în norocul lui şi împins să joace la loto de insistenţele anturajului, care ştie întotdeauna mai bine, dl Lefter se distruge într-un fel şi se eliberează în altul, rămânând însă marcat până la capăt de acest nou sens al vieţii sale, care i se arată şi i se ia: marele premiu. Ce ar fi făcut măruntul funcţionar dacă, de-adevăratelea, lua potul? Îndrăznesc o presupunere: l-ar fi urmat, în logica lui de neînţeles pentru nimeni, pe Anghelache. Fiindcă premiul presupune o ştachetă, o confirmare a succesului care-i sperie pe bieţii inşi ameţiţi de hazard. Să ne amintim că, în Premiul I, intrigile de provincie, în care se amestecă deochiul, şantajul şi adoraţia neîmpărtăşită, se declanşează fiindcă eminentul Artur, personaj episodic în propria lui poveste, este sistematic perdant, nicidecum câştigător. Obţine cununa, abia în ultimul an de şcoală, cu intervenţii de care nu ştim dacă este conştient, şi pe urmă? Nu mai aflăm, fiindcă după premiu nu vine nimic. Cum spuneam – a se vedea şi Triumful talentului – doar eşecul este repetitiv, premiul e accidental şi fără continuare. Nu e, deci, de mirare că în fiinţa acestor eminenţi dintr-o lume cu totul măruntă se instalează o anume teamă de vid, care-l face pe un om fără cusur ca Anghelache să se poarte anapoda, după simţul comun. A făcut el, într-o viaţă de funcţionar, doar ce se cuvenea să facă? De bună seamă că da. Însă mâna invizibilă, la care atârnă greşelile celorlalţi şi fel de fel de alte circumstanţe, l-a avansat la excepţional. A fost în stare să rămână acolo? De bună seamă că nu.

În fine, toată logica premiilor, la Caragiale, pare să stea sub steaua vechii zicale că mai binele este duşmanul binelui. Nu doar firea lui sucită îl împiedică pe Cănuţă să se bucure de binele pe care-l caută toată viaţa, murind când abia ar fi putut începe să trăiască, ci însăşi alcătuirea lumii lui, în care, ca să rămânem la proverbe, nemulţumitului i se ia darul. Trebuie, aşadar, să te mulţumeşti şi cu eşecul, şi mai ales cu repetarea lui. Premiile, la care conspiră un întreg echipaj de rude, prieteni, prieteni ai prietenilor, sunt, cel mai adesea, de consolare. Şi e normal, pentru o societate în care, în fond, posesia nu există. Familia e o convenţie, amorurile sunt pasagere, afacerile riscante şi slujbele nesigure. Merit personal? Efort susţinut şi reputaţii clădite trainic într-o lume de nisipuri mişcătoare? Vorbe goale, pretenţii fără conţinut. Premiul, cu credibilitatea lui cvasiinexistentă, e doar obiectul şantajului general. De la mici indulgenţe didactice, plătite în ocheade sau cu stingerea cine ştie căror obligaţii preexistente, până la posturi de deputat, promisiuni de căpătuială şi însurătoare, câştiguri inaccesibile unui lefegiu obişnuit şi tot aşa, premiul e ochiul dracului. De asta, oamenii cuminţi nu au, pentru jocul gol al unor glorii fără acoperire, nici o motivaţie.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara