Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Premiul pentru literatură al Consiliului Nordic, 1999 de Grete Tartler




Poezia Nordului nu e de obicei foarte vizitată, ca un tinut mai putin prietenos, cu gheturi, ape limpezi si, da, izbucniri de rododendroni în mai - însă florile durează doar în mai, iunie, o bucată de timp. Privită din sud, nu pare o lume în care să ai curajul de a locui tot timpul. Si totusi, cel care-i deschide poarta descoperă un tinut de invidiat. Cristalina răcoare, care păstrează tineretea, adăposteste si o cultură ca o platformă de argint - o tavă strălucitoare pentru toate acele valori care trebuie trecute din generatie în generatie. Nordul nu e "tare" numai prin politica de apărare, cooperarea economică sau cea în domeniul social - el "se leagă", există si se impune mai ales prin cultură.

Cooperarea culturală are aici o vechime - se spune - de cel putin sapte sute de ani. La întâlnirile Consiliului Nordic, între limbile oficiale - norvegiana, daneza, suedeza, finlandeza, islandeza - primele trei sunt cele mai folosite (deoarece finlandezii stiu, în general, suedeza, iar islandezii - daneza). De altfel, fiindcă am amintit Consiliul Nordic, să pomenim si faptul că pentru cultură si educatie se alocă jumătate din bugetul acestuia ( 730 de milioane de coroane daneze). E adevărat că limbile nordice se simt amenintate - mai ales islandeza - si de aceea, dintre cele trei premii ale Consiliului Nordic (literatură, muzică si mediu) premiul pentru literatură are o greutate deosebită.

Nu faptul că mă interesează, din totdeauna, literatura, mi-a adus înaintea ochilor numele Piei Tafdrup. Consiliul Nordic invită periodic diplomatii pentru succinte seminarii, le atrage atentia asupra a tot ce se întâmplă important în regiune (mai nou, au inclus-o si pe cea baltică). In dorinta de a construi o euroregiune model, o societate multiculturală ("sub deviza ăa face parte dintr-o societate multiculturală înseamnă a trăi experienta îmbogătirii") sunt chemati conferentiari din diferite domenii, care pot fi întrebati pe larg despre subiectul anuntat.

Astfel am ascultat-o de curând pe scriitoarea Heidi von Born conferentiind despre literatura Nordului din ultimii ani. Ne-a vorbit despre islandezii Einar Mar Gudmundsson, tânăra poetă Steinunn Sigurdardottir (a cărei carte, Lumi dispărute, a dat nastere în Franta unui film), Thor Viljalmsson, comparat cu Joyce, tragi-comicul Hallgrimur Helgason ("frica de viată a unui rebel, care vede viata prin computer"). Dintre suedezi au fost analizati în special Borrit Willemsen, H. Bang, Jan Myrdal si Catharina Frostensson, aleasă în Academia Suedeză, nominalizată pentru premiul Aristeion. Finlanda ne-a rămas în memorie prin doamne - prozatoarele Lena Lander (Grota cu fluturi întunecati), Rosa Liksom, poeta Tua Forsstrom, care a fost laureată cu premiul Consiliului Nordic în 1998 ("are simtul zăpezii, o descrie ca nimeni altcineva"). Din Norvegia am aflat despre foarte tânăra Linn Ullmann (fiica vestitei actrite) si despre Erik Fosness Hansen (în 1990 a publicat o carte despre Titanic, tradusă deja în 13 limbi - zeci de mii de exemplare). Apoi, cine ar fi crezut că există, dar există - am auzit despre autorii Insulelor Faeroe (Jean-Paul Heinesen, care scrie cu umor despre izolarea creatorului, poetii Roy Patterson sI Tordur Paulsen). Autori există chiar si în Groenlanda, desi acolo numeroasele dialecte ridică mari probleme. Ole Korneliuson scrie însă... într-un dialect din sudul Groenlandei, deci ne-a fost recomandat ca... accesibil.

Dar Danemarca? În afară de celebrul autor al Domnisoarei Smilla, cine atrage atentia în aceste zile? Poeta Pia Tafdrup. Ea a obtinut marele premiu pentru literatură al Consiliului Nordic (350.000 de coroane daneze - această realitate e consemnată de toate ziarele cu deosebit respect) si toată lumea se bate să obtină volumul ei de versuri Dronningenporten (ăPoarta Regineiă). M-am grăbit să citesc volumul premiat. Cine e Pia Tafdrup? Iată primul poem:

Mâna mamei

Mă scald în lumina calmă a unui strop

si-mi amintesc cum am devenit:

strâns creionul în palmă

si răcoroasa mână a mamei împrejmuind-o pe cea fierbinte a mea:

- astfel scriam amândouă

înăuntrul si în afara recifelor de corali,

alfabet subacvatic de arcuiri, ascutisuri,

spirale de melci, colturi din stele de mare,

luptătoare brate de caracatite,

bolti de grote, îngrămădire de stânci.

Litere - cili care drumu-si vibrează

înot peste alba întindere,

cuvinte ca niste calcani plescăind

si-ngropându-se în nisip,

sau ca mlădioase anemone cu sute de fire

miscându-se tăcut dintr-o dată.

Propozitii precum torente de pesti

brusc subtiindu-se, ridicându-se

cu aripi în ritmic balans,

pulsând ca preaplinul de sânge - ce orb

lovea stele-n noptatecul inimii cer

când am văzut că mâna-i dimprejuru-mi căzuse,

iar eu mă scrisesem în afara-i demult.


Cunosti un poet, se spune, dintr-o singură pagină. Sensibilitate cu învolburări subacvatice, fragilitate ascunzând un miez de cristal. Unul dintre argumentele pentru oferirea premiului - faptul că este readusă în lumină lumea Nordului - nu e decât ambalajul Poeziei din totdeauna, profundă si mai degrabă - după gustul meu - europeană.

Într-o duminică după-amiază am vizitat-o pe Pia. Aveam dreptate să o presimt dintr-o ăfamilieă cunoscută, fiindcă poetii ei preferati sunt Paul Celan, Mallarmé, Anna Ahmatova. Citeste mai degrabă europeni si se simte acasă în Europa. A vizitat multe tări, între care si România (într-adevăr, la primul festival de poezie de la Craiova, din 1992. Păstrează ca pe un tablou, înrămat, sub sticlă, poster-ul festivalului). Trăieste într-un apartament simplu, luminos, care seamănă cu apartamentele tuturor colegilor nostri întru scris - rafturi pline ochi pe pereti, masa de scânduri cu un computer, podele de lemn nelustruit, pat acoperit cu o cergă. Pe pereti, gravuri - probabil oferite de prietenii pictori (cele mai multe simbolice - m-a frapat reproducerea în alb-negru a cuvântului german LEBEN- viată - care, rescris în oglindă, apare NEBEL - ceată). Pia are famile - un sot profesor de literatură si doi băieti de-acum mari (Pia e născută în 1952). De băieti, îmi explică ea, s-a ocupat, când erau mici, tatăl - altfel cum ar fi putut ea să călătorească, să adune imagini sub pleoape? Cum si-ar fi construit lumea imaginară? Nu e feministă, dar recunoaste că n-au toate scriitoarele norocul ei - nici măcar în Danemarca. Cum, să existe si în această tară lipsuri la capitolul "afirmarea femeii"ă? Da, îmi spune ea - de pildă, la Academia de Artă nu sunt aceeptati decât profesori bărbati.

Pia s-a născut în Zeelanda de Nord, la o fermă, a trăit în izolare si a învătat să se descurce singură din copilărie. S-a confirmat odată cu toti colegii de clasă în credinta luterană - dar într-o bună zi rădăcinile ebraice ale familiei au atras-o la Ierusalim. Se gândise la această călătorie încă din 1991, când a scris tratatul de artă poetică Pe apă merg. A urmat un volum de versuri - rezultatul concluziilor despre cristalizarea poemului - în 1994, Pădurea de cristal (într-un fel, teoria ei despre clarificare, simplificare continuă mi-a amintit de Marguerite Yourcenar). Scris tot cu dorul de tărâmul visat. A ajuns la Ierusalim în 1994. A scris un nou volum de versuri, Cântecul tărâmului. Acolo visa despre apă, despre tara-i din Nord. Dacă tot am scris despre oras, despre pădure, de ce să nu scriu o carte si despre apă, mi-a explicat ea originea Portii Reginei (într-adevăr, toate poemele din volum sunt consacrate apei). Apoi, continuă ea, am observat că numele portilor din orasul sfânt sunt masculine. De ce să nu construiesc eu o poartă din cuvinte, cu nume de femeie? O poartă care se deschide si ea spre un mare amfiteatru, o mare piată - unde se joacă drama femeii moderne, femeia zilelor noastre.

Astfel a apărut Poarta Reginei (al nouălea volum tipărit), premiată acum. A lucrat patru ani, scriind uneori foarte putin (sapte poeme în primul an). Crezi, am întrebat-o plină de nădejde, că pauzele mari nu strică unui autor? Dimpotrivă, mi-a confirmat ea - contează enorm cât polizezi la propria ta alcătuire în acele traversări de desert... Dar limbajul trebuie "atins"ă zilnic, precum corzile unui instrument de care te apropii măcar în fiecare zi, chiar dacă nu compui. Voci, urme te bântuie chiar pe drumuri necunoscute.



Voci, urmă

Umbră de sânge, cristalul noptii,

plămânii umpluti

de sclipătul iernii.

Mă opresc

unde-a dat cu pietre pământul

în propria-i crustă de ger.

Mortii

îsi trimit lumina

primăvara în sus, albă ca gheata.

Îsi aruncă licărul

în pustiul de suflet

ca niste tainice voci.

Lumea e făcută pentru acela

care poate în chinu-i

să viseze o Alta...

În subtirea, orbitoarea întindere de zăpadă

merg pe urmele căprioarei ca niste stropi

intrând si iesind dintre copaci, din păduri

către-un sălbatec port de lumină din zare

mă îndrept, în zăpadă sunt voci

si urme care cheamă în cor.

Iar tu, cel ce cauti din locul tău

si îmi iesi în întâmpinare, la fel ai urmat

copitele căprioarei ca niste stropi

la fel ai cutreierat si tu singur

pe calea înscrisă

de bagheta dirijorului în văzduh.

Pia munceste din greu la propria-i cristalizare, clarificare, chiar dacă se poate întâmpla să nu scrie decât sapte poeme pe an. Lacrima, sângele, laptele, torentele, ploile, marea din munti si din suflet au picurat îndelung asupra cercurilor ei - senzual si metafizic - pînă la sculptarea conturului Portii. O poartă e un loc existential, ceva se închide, altceva începe, chiar dacă nu stim anume ce... Au trecut prin ea strămosi hăituiti, vor trece, în tăcere, urmasii ... (Intre timp, unul din băietii Piei trece si închide o usă, fiindcă vrea să citească în liniste. Deschide-o, nu e destulă lumină! cere mama, deodată îngrijorată. Râdem. Mi-aduc aminte despre un interviu luat de cel mai citit cotidian danez, imediat după anuntarea premiului: - Ce vei face cu banii? Care va fi primul lucru prin care vei începe a-i cheltui? - Poate că am să-mi cumpăr o cadă de baie... sau poate că am să-i dau băiatului meu bani, să aibă mereu de frizer. S-a ras în cap din protest că nu i-am dat odată bani de frizer...)

Pia e născută în zodia Gemenilor, consacrată Dublului. Asa trebuie să trăiască orice poet, cădem amândouă de acord, în două lumi deodată. Lumea e făcută pentru acela / care poate în chinu-i/ să viseze o alta.