Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Preţul manualelor de Ioana Pârvulescu


Există oameni de afaceri care, stînd cu picioarele pe birou, în timp ce o armată de subalterni fac plecăciuni lingvistice în jurul lor, cîştigă, cu un simplu telefon, dat între două sorbituri de cafea, milioane de dolari. Fireşte, neimpozabili, întrucît nedeclaraţi. Ei nu au în urma lor prea multe studii de specialitate sau merite ieşite din comun, ci doar un lung şir de înşelăciuni. Chiar cînd nu mai încape nici o îndoială cu privire la vinovăţia lor, discursurile presei îi creditează cu epitetul de "controversat", ceea ce înseamnă că, deşi unii îi acuză, alţii îi apără. Există apoi o seamă de parlamentari care sînt plimbaţi cu maşina de acasă pînă la aşa-zisul serviciu şi retur, care nu se ostenesc nici să deschidă uşa automobilului (o face şoferul), nici să deschidă gura la dezbateri (bine fac, căci sînt agramaţi) şi care cîştigă totuşi cît trei-patru profesori universitari la un loc. Şi ei sînt curtaţi, ca şi oamenii de afaceri, măcar atîta timp cît ocupă un scaun la Senat sau la Camera Deputaţilor, scaun care, vorba lui Moisil, e pe măsura şezutului tuturor (deosebirea între oameni fiind la "măsura" capului). În schimb, există hulita categorie a autorilor de manuale. Aceştia nu sînt nici o clipă "controversaţi", sînt, de la început, inşi venali, cu intenţii dubioase şi care - cumplit lucru! - vor să se îmbogăţească.
Nimeni nu pare să se gîndească vreodată care este preţul plătit de autorii cu pricina şi că manualele nu cresc după ploaie, ca ciupercile, că nu se fac cu un simplu hocus-pocus, că nu se înmulţesc prin diviziune, ca amoeba. De aceea m-am gîndit să povestesc, în variantă soft şi mult abreviată, povestea unui manual de limba şi literatura română. Există şi o variantă hard a acestei poveşti. De dragul elevilor, pe aceasta din urmă nu o voi spune.
Un manual bun se face de obicei în echipă. Trebuie să găseşti 3-4 oameni (în cazul nostru au fost 5) care să se potrivească în idei, să se preţuiască reciproc, să se completeze. (Desigur, cu cît sînt mai mulţi, cu atît cîştigul fiecăruia e mai mic.) Aceşti oameni au citit o viaţă întreagă, au dat examene peste examene peste examene, au scris cărţi, au cumpărat cărţi peste cărţi peste cărţi. Au amintiri dezagreabile ori şterse despre manualele după care au studiat. De aceea îşi amînă scrierea propriilor cărţi. Naivi ca paşoptiştii, vor să schimbe lumea: vor să facă manuale atrăgătoare, să recîştige terenul pierdut de carte, vor să modeleze o generaţie nouă, iute la gîndire, cultă, sensibilă, frumoasă, cu idei generoase, care să citească din pură plăcere. îşi închipuie că toate astea sînt posibile, că nimeni nu le va pune beţe-n roate şi, uneori, îşi închipuie, la fel de naiv, ce vor face cu banii primiţi pe manual: sau ...sau, nu şi...şi.
În echipă discuţi, zile în şir, cum să valorifici cel mai bine propunerile programei, structura manualului, tipurile de lecţie, macheta etc.
şi-ţi înfrîngi, atît cît trebuie, subiectivitatea: selecţia de texte, structura lecţiilor, accentele etc. Nici măcar să găseşti timpul acesta comun nu e uşor pentru nişte oameni care nu din manuale îşi cîştigă existenţa. Apoi îţi scoţi din bibliotecă toate cărţile de care ai nevoie şi alergi după cele pe care nu le ai: telefonezi pe la prieteni, colinzi librăriile şi bibliotecile. Aştepţi week-endul, nu ca să te odihneşti, ci ca să ai cîte 12 ore pe zi de lucru la manual. Te aşezi în faţa calculatorului la 10 dimineaţa (după ce te-ai culcat la 1 noaptea) şi stai cel puţin pînă la miezul nopţii următoare. Visezi manuale. Prima lecţie de care te ocupi e, să spunem, un roman. îl reciteşti cu cea mai mare atenţie. Apoi, ca să alegi cele mai reprezentative fragmente, îl mai răsfoieşti de zece ori. Reciteşi iar fragmentele alese ca să faci notele lexicale. Cum în România instrumentele de lucru sînt puţine şi pline de lacune, verificarea celui mai banal detaliu înghite un timp enorm. Cauţi, de pildă, lapislazuli în DEX. îl găseşti echivalat prin "lazurit". Te gîndeşti că unui elev explicaţia aceasta îi spune chiar mai puţin decît cuvîntul necunoscut. Aşa că mai consulţi cîteva dicţionare străine ca să încropeşti o notă lexicală coerentă şi care reprezintă o bucăţică microscopică din manual. Dar nu ai voie să laşi nimic la voia întîmplării. îţi trebuie mintea limpede tot timpul, pentru că imaginezi şi cîntăreşti cuvinte dintr-un dialog purtat cu cineva care nu e de faţă. Cineva care trebuie să înţeleagă şi să guste, care n-are voie să se plictisească. în ce te priveşte, nu ai voie să fii bolnav, chiar cînd eşti bolnav, nu ai dreptul să fii obosit, chiar cînd eşti gata să leşini, pentru că trebuie să termini la timp. Mănînci pe apucate, fără pîine, nu pentru că ţii vreun regim, ci pentru că ai uitat să ţi-o cumperi, azi, ca şi ieri. Familia se supără, prietenii cred că i-ai părăsit.
Ne citim reciproc, de mai multe ori, intervenim, primim sau dăm idei. Răsfoim precipitat albume de artă, reviste, albume de fotografii, stăm cu orele pe Internet, ca ilustraţia să fie la fel de atrăgătoare ca textul, să bucure ochiul. Urmează paginaţia manualului. Cărăm prin autobuze aglomerate sacoşe cu albume şi dicţionare. Tot timpul pe fugă, tot timpul contra cronometru. Stăm lîngă alte calculatoare, la paginare, căci trebuie, ca Procust, să mai tăiem sau să mai întindem textul, ca pagina să arate bine. S-a întîmplat de destule ori să ajungem dimineaţa acasă: plecăm pe trei cărări, ca obişnuiţii barurilor. A doua zi, e zi de lucru, obişnuită. Şi, culmea, toate acestea, de la prima pînă la ultima literă, le facem cu entuziasm: ne bucurăm să vedem că iese un manual cu ilustraţii încîntătoare, cu "găselniţe" care ne fac fericiţi, un manual cum ni l-am fi dorit şi noi cîndva.
Între timp, nici angajaţii Ministerului Educaţiei nu stau degeaba. Inventează o serie de încercări birocratice care să-ţi facă viaţa mai grea. De pildă, să ilustrezi numai 25 la sută din paginile manualului (dacă e mai mult sau mai puţin eşti descalificat) şi, în rest, să pui în locul marcat al pozei o explicaţie descriptivă. Treci probele birocratice şi, cînd eşti fericit că n-ai murit înainte de terminarea manualului, afli că au început selecţiile. Preţul manualului este criteriul cu greutatea cea mai mare, practic eliminatoriu. Nu calitatea, nu conformitatea cu programa, nu ingeniozitatea, aspectul cărţii sau alte fleacuri din acestea, ştiinţifice, ci preţul te poate elimina. Alternativa propusă de Minister este următoarea: ori ieşi din cursă pentru că preţul real al manualului este "prea mare", ori editura pune manualului un preţ de ziar şi dă faliment, aşadar tot eşti scos din cursă. (Ca proba vrăjitoriei în Evul Mediu: femeile presupuse a fi vrăjitoare aveau de trecut "proba apei"; dacă se duceau la fund şi nu mai ieşeau niciodată la suprafaţa erau absolvite de vină post mortem şi doar dacă nu se înecau, erau arse pe rug).
Nici guvernul nu stă degeaba. îi căinează "cu glas mare" pe bieţii părinţi, le interzice, practic, o investiţie avantajoasă şi liberă, dar nu dă nici un ajutor pentru liceu: nici profesorilor, nici elevilor, nici editorilor, nici autorilor. Cînd ies profesorii sau studenţii în stradă, guvernanţii se plîng că nu sînt bani. Cînd e vorba de Catedrala mîntuirii neamului, de sosirea lui Lou Bega la Bucureşti sau de Dracula Park, miliardele curg. Nimeni dintre cei de la putere nu pare să vadă că adevărata catedrală a mîntuirii neamului este şcoala.
Mă întreb de ce Ministerul şi guvernul nu stabilesc, din marea lor grijă pentru părinţi şi elevi, un preţ eliminatoriu şi la alte produse: la pîine şi carne, la role, la blugi, la computere etc. în loc de carne, ca să economisească, părinţii ar putea cumpăra oase pentru copiii lor, deoarece sînt mult mai ieftine şi nici n-ar fi prima dată în istoria recentă, în loc de blugi, s-ar putea folosi pantalonii scurţi şi iarna, şi vara, rolele ar putea fi înlocuite cu sandalele, iar în loc de computer - atît de scump - se poate încerca din nou cu maşina de scris. Şi în loc de manuale alternative, nu e mai bine cu un manual unic, ieftin, urît şi prost ? Şi în loc de democraţie nu e mai bun totalitarismul ?
Dă-i încolo, că s-au îmbogăţit destul" - a spus despre autorii de manuale o persoană foarte importantă din Ministerul Educaţiei, instituţie care se presupune că ar trebui să apere interesele tuturor celor pe care-i păstoreşte şi, da, să-i ajute, între altele, pe toţi să se îmbogăţească.
Atît financiar, cît şi intelectual.


Ioana Pârvulescu
autor de manual

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara