Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Iubirile scriitorilor:
Prima iubire a lui Kawabata de Aurora Liiceanu

Eseul Aurorei Liiceanu despre iubirea De început a lui Kawabata, avanpremiera din romanul lui Michael Kumpfmüller, în pregătire la Univers, interviul luat de Anca Peiu Theresei Fowler, debutantă de succes cu un roman despre Zelda, iubirea tragică a lui Scott Fitzgerald şi, în fine, cronica la Ochii doamnei mele, reconstituirea de către Burgess a iubirilor lui Shakespeare, se reunesc în jurul unei teme veşnic tentante, veche şi nouă. Iubirile scriitorilor pe care vi le înfăţişăm, cu clin d’oeil, în grupajul din paginile de Externe. (S.V.)

Yasunari şi Hatsuyo: O primă iubire tragică
În viaţă nu ştii dacă norocul îţi va scoate în cale pe cine trebuie şi, mai mult decât atât, dacă vei putea sta alături de acei oameni, dar dacă ţi-e dat să trăieşti mult, măcar ai şansa să-i mai întâlneşti.
Yasunari Kawabata

Yasunari Kawabata a văzut-o pentru prima oară pe Hatsuyo Ito la cafeneaua Elan din Tokyo. Era în anul 1919. Hatsuyo era angajata cafenelei şi se ocupa de clientela literară. Îi servea pe clienţi şi era amabilă cu ei pentru a-i face să se simtă bine. Avea doar treisprezece ani. Era frumoasă şi, deşi avea o fire energică şi era descurcăreaţă la cafenea, prefera singurătatea. Îşi pierduse mama când avusese nouă ani. Tatăl ei a dat-o în grija proprietarului cafenelei ca să muncească şi să aibă un rost.
La început, ea s-a arătat distantă, chiar indiferentă, când Yasunari a încercat să se apropie de ea. Nici el nu era prea fericit. Şi el era un orfan trist şi singuratic care avusese pierderi succesive ale celor dragi. Îi muriseră tatăl şi mama, la distanţă de un an unul faţă de altul. La trei ani era orfan de ambii părinţi. Avusese o soră, de care fusese despărţit după moartea părinţilor, ea fiind luată de o mătuşă, iar el de către bunicii materni. Sora lui a murit şi ea şi apoi bunica lui, astfel că la nouă ani a rămas singur cu bunicul lui. Copilăria lui era marcată de pierderea celor care trebuiau să-i fie familie.
Rămas singur cu bunicul lui, Yasunari l-a îngrijit ajutat de o femeie simplă, o ţărancă loială familiei Kawabata considerată o familie onorabilă, cu prestigiu conform normelor tradiţionale japoneze. Bunicul era bolnav şi neputincios fizic şi curând a orbit. Vaietele de durere, agonia şi rugăminţile de ajutor ale bunicului suferind i-au însoţit scrierea unui jurnal.
Acest jurnal, intitulat Jurnal de la şaisprezece ani a fost publicat mai târziu, când împlinise douăzeci şi şapte de ani. În acest jurnal scria: „M-am oprit din scris şi am încercat să-mi închipui, cu mare tulburare în suflet, ce-o să se întâmple după moartea bunicului. O să rămân singur pe lume, săracul de mine…”
În perioada agoniei bunicului, Yasunari mergea seara la o familie care-i alina dorinţa de a fi în preajma unor oameni iubitori. În jurnal el scria: „Nu e fericire mai mare pe care mi-o arăta familia asta. Eu, care nu am nici părinţi, nici fraţi, nu am nevoie în viaţă decât de iubirea lor şi a bunicului meu, care o întrece pe a oricărui alt om.”
Acesta era Yasunari când a întîlnit-o pe Hatsuyo. Avea douăzeci de ani. S-au îndrăgostit unul de altul şi legătura lor a devenit tot mai puternică după ce cel căruia îi fusese dată în grijă Hatsuyo a părăsit Tokyo, iar ea a plecat cu sora lui să locuiască departe, în prefectura Gifu.
După aproape doi ani, Hatsuyo a consimţit să se căsătorească cu Yasunari. Îşi scriau scrisori pline de speranţe de viitor şi chiar îşi făceau planuri de viaţă împreună. Părea că nimic nu-i poate despărţi.
Şi totuşi… Cam la o lună de la logodna lor, Hatsuyo i-a scris că nu mai vrea să-l vadă niciodată, că totul între ei s-a sfârşit. Anii au trecut, Yasunari a scris despre suferinţa trăită după despărţirea de Hatsuyo, umbra ei a apărut în scrierile lui.
El a devenit un scriitor celebru, a luat Premiul Nobel în 1968, fiind primul scriitor japonez care a primit acest premiu. S-a spus şi s-a scris că frumuseţea, singurătatea şi moartea au fost temele care răzbat puternic din tot ce a scris făcându-ne să-l simţim aşa cum era el. Poate că scurgerea timpului a fost un gând constant al lui, pentru că încă de când era copil scrisese, urmărit de ideea trecutului său dureros, în jurnalul amintit, un poemhaiku al lui Katai Tayama cu numele
Timpul trece:
Trec clipele
Şi le aud cum trec
Una, şi-ncă una, şi-ncă una…
Respingerea bruscă şi neaşteptată suferită prin gestul de neînţeles al lui Hatsuyo a rămas un mister. De ce l-a părăsit? Ce a făcut-o să-l îndepărteze cu atâta îndârjire?
Imaginea lui Hatsuyo a dăinuit în opera lui Yasunari Kawabata, dar nimic nu lăsa să se vadă motivul pentru care Hatsuyo a hotărât să rupă relaţia de iubire dintre ei. Într-una dintre povestirile lui Yasunari despre timpul petrecut la Yugoshima, el scrie că-l durea un picior şi că pricina nefericirii lui nemăsurate era „o fată născută în anul Calului de foc.” Mai departe, el scrie: „De fata din anul Calului de foc era vorba când am scris că într-o iarnă am venit aici cu inima zdrobită de trădarea de neînţeles suferită din partea cuiva.” Totuşi, Yasunari aduce precizări: „Asta s-a întâmplat cu un an înainte să scriu Amintiri din Yugoshima, toamna, când aveam douăzeci şi trei de ani şi eram logodit cu o fată de şaisprezece ani. Ar fi fost rar în ziua de azi, o căsătorie între un băiat de douăzeci şi trei de ani şi o fată de şaisprezece ani... dacă nu s-ar fi destrămat.” Dar, aceste precizări le-a făcut când avea cincizeci de ani.
Suferinţa lui Yasunari era, fără îndoială, una psihosomatică, dar şi cu un aspect de premoniţie sau de ordine ciudată, întâi inconfortul fizic şi apoi durerea psihică, ca şi cum corpul anunţă trauma psihică: „Când sufăr o lovitură sentimentală, înainte să simt durerea în suflet, îmi dau seama cum îmi slăbeşte trupul, iar semnul cel mai clar este că începe să mă doară piciorul. Aşa am ajuns la Yugoshima şi la sfârşitul anului trecut, cu sufletul dărâmat, trupul obosit şi suferind de picior din cauza frigului. Şi totul din pricina fetei născute în anul Calului de foc.”
Dar, chiar nu ştia el de ce l-a părăsit Hatsuyo? Pare că da, pentru că scrie că a fost trădat. Dar care era motivul trădării? Suntem înclinaţi să credem că Yasunari suferea, că fusese trădat şi că Hatsuyo greşise cu ceva. Toate informaţiile despre viaţa lui, toate biografiile lui, tot ceea ce s-a scris despre el nu aduc nici o lămurire despre motivul despărţirii lui Hatsuyo, lăsând chiar o urmă de învinovăţire a ei şi de compasiune faţă de Yasunari. Pare, totuşi, un mister care a rezistat în timp. Se ştie că Yasunari avea inima rănită, „sufletul dărâmat”, dar de ce?
La trei ani după ruperea logodnei de către Hatsuyo, Yasunari publică o mică povestire în care, aşa cum vom vedea mai târziu, s-a constatat că foloseşte multe expresii şi cuvinte, foarte uşor modificate, din scrisorile lui Hatsuyo către el, descoperite recent, mult după moartea lui. Şi în această povestire, Yasunari nu spune nimic.
Istoria primei iubiri a lui Yasunari Kawabata conţine misterul unei părăsiri bruşte, inexplicabile, până când cineva descoperă ceva ce ar putea elucida misterul. Cine? Şi ce? Misterul despărţirii pare să se fi dezlegat, dar o altă problemă apare: a fost această iubire prima lui iubire?

După aproape un secol cineva găseşte nişte scrisori
Într-o seară, prin decembrie 2014, umblând să citesc ziare englezeşti pe net, văd ceva ca m-a umplut de uimire şi curiozitate. Parcă-mi căzuse ceva din cer pe cap. Era un articol informativ în care se scria că în iulie 2014 ginerele lui Yasunari Kawabata pe nume Kaori Kawabata, la patruzeci şi doi ani de la moartea lui Yasunari Kawabata şi la şaizeci şi trei de ani de la moartea lui Hatsuyo Ito, a publicat într-un magazin japonez, Bungey Shunju, un anunţ halucinant. El a spus că a găsit într-o veche locuinţă a lui Yasunari Kawabata scrisori care datează din perioada ruperii logodnei lui cu Hatsuyo la dorinţa ei, scrise de ea în septembrie-noiembrie 1921 către Yasunari. Zece scrisori sunt scrise de Hatsuyo, dar s-a mai găsit şi una scrisă de Yasunari către Hatsuyo, evident, netrimisă şi neavând nici plic. Yasunari Kawabata a locuit în multe case, la rude, la internat, la prieteni. Scrisorile s-au găsit într-o veche locuinţă din Kamakura, unde el a trăit în tinereţe.

Cele zece scrisori ale lui Hatsuyo
Scrisorile lui Hatsuyo ne pot da o cronologie a iubirii ei şi a ceea ce a fost după ruperea legăturii ei cu Yasunari. Scrisoarea netrimisă de Yasunari nu ne spune nimic precis despre despărţirea lor. Doar grijile unui iubit, unui îndrăgostit faţă de iubita lui. Probabil că nu mai era cazul să fie trimisă.
Scrisorile lui Hatsuyo sunt pline de dragoste inocentă, de tandreţe şi efuziune erotică. Ea mărturiseşte că nu scrisese cuvântul iubire în nici o scrisoare – evident, scrise lui – înainte de cea pe care o scria: „În sfârşit, înţeleg ce e dragostea.” Aceste vorbe i le-a scris ea la 23 octombrie 1921.
Kaori Kawabata citează unele pasaje din scrisorile lui Hatsuyo, precizând că Hatsuyo îşi pusese scrisorile în plicuri mici, delicate. Din toate scrisorile ei reieşea o iubire nemăsurată, gingaşă şi plină de speranţe, aproape copilăroasă, faţă de viitorul lor. În scrisoarea netrimisă a lui Yasunari, el o întreba dacă primise ce-i scrisese el la 27 octombrie. În acelaşi timp, îşi exprima în cuvinte calde grija faţă de starea ei, asigurând-o că se gândeşte mult la ea, că îi este devotat şi că ea trebuie să aibă toată încrederea în iubirea lui. Îi destăinuia că în fiecare zi gândurile lui se îndreaptă către ea şi că aştepta mereu cu înfrigurare veşti de la ea. Îi mai scria că nu doarme nopţile, că-i este teamă ca ea să nu păţească ceva, să nu fie bolnavă.
De ce nu a mai trimis Yasunari această scrisoare? Pare că singura explicaţie este faptul că într-o scrisoare a lui Hatsuyo din 8 noiembrie îl anunţa de hotărârea ei de a nu-l mai vedea, scriindu-i că că nu poate să-i spună motivul şi că „mai degrabă moare decât să-i spună”. Scrisoarea se termina cu vorbe care par copilăreşti de dramatic şi prea direct spuse, dar de înţeles dacă ne gândim la inocenţa şi mintea simplă a lui Hatsuyo: „Aceasta – scrisoare – este un adio.” Deci, ce s-a întâmplat după 8 noiembrie 1921?
Scrisorile găsite l-au făcut pe Kaori Kawabata să facă legături între ele şi un pasaj nepublicat din jurnalui lui Yasunari datat la 20 noiembrie, deci după primirea scrisorii lui Hatsuyo de rupere a logodnei. Yasunari scrie că „în templul Saihoju unde locuia Hatsuyo ea a fost violată de un călugăr.” Pierderea virginităţii ar fi determinat-o pe Hatsuyo să considere că ea nu mai avea dreptul să se căsătorească cu cineva din familia Kawabata, o familie cu un statut prestigios.
Aceasta este presupunerea lui Kaori Kawabata. Şi, ea pare să fie singura explicaţie posibilă, logică, în opinia lui. Probabil că Hatsuyo a privit viaţa cu umilinţă şi fără răzvrătire. Era obişnuită cu necazurile şi încercările vieţii. Nu avea deloc experienţa unei copilării şi adolescenţe fericite. Întâlnirea cu Yasunari i-a adus o bucurie de scurtă durată. S-a căsătorit cu proprietarul cafenelei unde lucrase când l-a cunoscut pe Yasunari, a avut copii şi a murit în 1951, la patruzeci şi cinci de ani.
Nu se ştie dacă Yasunari mai ştia ceva despre ea. Dar, el, atât de prezent într-o lume a amintirilor, a scris întro publicaţie, în 1965, pe când avea şaizeci şi şase de ani despre inima tânără rănită. Fireşte, se referea la el: „Aveam douăzeci de ani şi am făcut promisiunea de a mă căsători cu o fată de şaisprezece ani. Totul s-a rupt fără sens şi am fost profund rănit. După cutremurul din Kanto, din 1923, am văzut câmpurile arse din Tokyo şi împrejurimile lui, pentru că am vrut să fiu sigur dacă ea mai trăia, dacă este bine. Dar fata nu mai exista în lumea asta.”
Cutremurul din regiunea Kanto a fost foarte mare. A avut o magnitudine de 7.9 şi a durat mult timp., între 4-10 minute. Tokyo a fost devastat, iar Kanagawa şi Kamakura au fost zone foarte distruse. Informaţiile spun că au fost 142.800 de morţi. Era firesc ca Kawabata să se gândească la soarta lui Hatsuyo, deşi ea nu mai exista în viaţa lui deja de doi ani. Doar în amintiri. Faptul că în 1965, la patruzeci şi doi ani de la cutremurul Kanto el îşi aminteşte că s-a dus acolo să vadă urmele cutremurului, gândindu- se la Hatsuyo arată cât de mult era ea prezentă în mintea lui, după atâta vreme. Ştia el oare că în 1965 Hatsuyo chiar nu mai exista, dar că în 1923 era încă trăia şi scăpase de cutremur? Sau poate chiar a crezut că ea nu mai există? Se pare că ei nu s-au mai văzut de la despărţire. Şi nici nu se ştie dacă ea l-a căutat. Sigur, el nu a uitat-o. Încercări de a vorbi cu Hatsuyo sau de a-i scrie au existat, chiar dacă scrisoarea netrimisă ne-ar face să credem că el i-a respectat dorinţa. Nu se ştie însă cât au fost de insistente aceste încercări.
Kaori Kawabata a găsit pagini de jurnal şi patrusprezece scrisori. Dintre acestea, aşa cum am scris, zece erau de la Hatsuyo, una de la Yasunari, dar şi una de la cel care avea grijă de Hatsuyo, în care acesta îi cerea lui Yasunari să nu-i mai scrie lui Hatsuyo.
Pe internet există o fotografie a lui Yasunari cu Hatsuyo împreună. Ea stă în picioare, el este aşezat pe ceva. Yasunari pare firav, un băiat tânăr de tot. Nici ca adult nu a fost voinic. Şi nici frumos. Ea este frumoasă, o copilă frumoasă, cu o privire serioasă şi încrezătoare, care se uită la cel care fotografia foarte direct. Părul este uşor dezordonat, prins la spate într-un coc , pieptănătura, cu cărare într-o parte, nu este ca şi cum s-ar fi aranjat să iasă bine în poză. Corpul este de adolescentă, e delicată, slă- buţă. Trăsăturile feţei par desenate. Umerii înguşti amintesc mai degrabă de corpul unei fetiţe, îmbrăcată într-un chimono modest, chiar sărăcăcios, cu un obi lat, care-i acoperă aproape toată partea de sus a trupului. Fireşte, fotografia este în alb-negru. Fotografia provine din arhiva Fundaţiei Kawabata.

Fragment din volumul în pregătire la Editura Polirom

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara