Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de proză:
Privind înapoi fără mânie de Andreea Răsuceanu

„Din experienţa mea, cărţile se deosebesc după felul cum «se nasc». Unele sunt de mai mult timp gândite în interiorul tău, chiar şi parţial formulate, încât este de-ajuns un impuls exterior care să scoată la lumină primul fragment. Apoi cartea va curge, mai repede, mai încet, şi te va duce unde vrea ea. Altele se scriu pornind de la o trăire a ta, de la o imagine, o idee neclară. Ori de la un proiect bine articulat. Cartea se va scrie mai greu, pentru că trebuie să o construieşti, nu să dai de ea înăuntrul tău (…) Cartea aceasta, atâta câtă este, s-a scris înăuntrul meu, contra voinţei mele“.
Îndelung comentată şi făcând lumină într-o perioadă încă tulbure şi greu de înţeles din istoria românească, Anii romantici dă într-adevăr impresia, încă de la bun început, că a fost scrisă dintr-o suflare, după o lungă perioadă de gestaţie, oferind totodată o cheie de lectură a prozei Gabrielei Adameşteanu. Cartea e un exerciţiu de rememorare în care se remarcă imediat sinceritatea neîndurătoare – un fel de proces autoscopic necruţător - şi delicateţea, luciditatea şi implicarea, directeţea şi atenţia la sentimentele celorlalţi – un amestec ce le este propriu şi unora dintre personajele romanelor sale. Cititorul nu rămâne însă cu impresia că autoarea s-ar afla în poziţia incomodă a celui care dezvoltă o echilibristică dificilă, complicată, între dezvăluirea unor adevăruri şi rănirea celor implicaţi într-un anumit moment istoric şi politic.
Cele două mari secţiuni („America, America” şi „Întâmplarea care devine destin”) sunt concentrate în jurul a două momente-cheie din propria existenţă, în memoriile Gabrielei Adameşteanu fiind surprins de fapt intervalul istoric, şi politic, 1990-1996, din momentul căderii regimului comunist şi câştigarea alegerilor de către Emil Constantinescu. Anii „romantici” (foarte inspirat titlul, datorat se pare lui Mircea Vlad, cum mărturiseşte autoarea în dedicaţia cărţii) sunt anii marilor avânturi revoluţionare, ai naivei însufleţiri şi intransigenţelor de tot felul, şi totodată ai lucrurilor neaşezate încă în propria matcă. Cititorul interesat de momentul înfiinţării GDS-ului, de preluarea conducerii revistei „22”, de implicarea în campania de susţinere a lui Emil Constantinescu (care conduce la întorsătura dramatică de destin, accidentul de automobil), va regăsi aici, trăită şi asumată, o perioadă greu de evaluat cu onestitate şi nepărtinire.
Există, descrise cu umor amar şi sinceritate dezarmantă, episoadele rezidenţei de care autoarea beneficiază imediat după Revoluţie la Iowa City, un moment decisiv pentru cei care trăiseră atâta vreme cu mirajul Occidentului. Călătoria e un bun prilej pentru a-i întâlni (într-unele dintre cele mai puternice şi oneste evocări pe care le-am citit până acum) pe Ioan Petru Culianu (e inclus aici şi episodul celebrului interviu acordat de acesta Gabrielei Adameşteanu cu puţină vreme înainte de moartea lui misterioasă), Matei Călinescu (cu povestea fiului său) şi, nu în ultimul rând, pe Mircea Cărtărescu, aflat şi el la Iowa City, cu prilejul aceleiaşi rezidenţe literare. Indirect, şi Mircea Eliade e prezent la Chicago, în timpul vizitei pe care autoarea o face acolo, graţie lui Matei Călinescu: „Ne-am oprit apoi în casa lui Mircea Eliade (...). Eliade murise de patru ani, dar am avut senzaţia că îi simt prezenţa: poate pentru că am recunoscut ambianţa românească a caselor de intelectuali interbelici în care intrasem atunci când mă documentam pentru Dimineaţă pierdută”.
Partea care vorbeşte despre lumea editorială dinainte de ’89 (mai precis, a doua parte a anilor ’60) e un fascinant document de istorie literară care decupează din tabloul general al epocii portretele unor redactori care îndeplineau (şi) delicata funcţie de cenzori ai operelor unor scriitori contemporani, ale unor editori care îşi asumau riscul publicării unor cărţi, periclitându- şi uneori chiar mai mult decât statutul socio-profesional. În acest sens, dar şi în altele, cartea Gabrielei Adameşteanu face lumină, fără părtinire, fără îndârjire, în cotloanele vieţii literare dinainte de ‘89 de care supravieţuitorii ei se feresc în general, făcând dovada unei reale discipline sufleteşti şi intelectuale.
Dincolo de toate acestea însă, cartea e un bun îndreptar pentru tânărul scriitor aflat la început de drum, are un efect stimulativ, datorat aerului de optimism şi unui anumit tip de înţelegere a istoriei, cu accidentele şi nedreptăţile sale, a greşelilor (celorlalţi, dar şi proprii), care face cartea umană şi caldă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara