Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prin anticariate:
Profesori şi poeţi de Simona Vasilache

Gheorghe Arghirescu, cvasi-necunoscut profesor de geografie economică, e autorul unei scurte biografii a lui Spiru Haret, apărută la Imprimeriile „Independenţa”, în 1915.

Şi destinatarul unei Nocturne din Caleidoscopul lui A. Mirea, consemnare curată a faptului divers, care ar putea fi, cu puţină bunăvoinţă, reorchestrată postmodern: „Cu şvarţul meu stau singur şi e pustiu localul./ Pe-un scaun lăturalnic stă dus pe gânduri ţalul./ Un chelnăr dormitează cu coatele pe masă./ Patroana, ca un Buddha, troneaza sus, la casă,/ Umplând cu cifre golul fatalului registru .../ Prin ochiul lui de sticlă, ca un ciclop sinistru,/ Ceasornicul deasupra îi cată peste umăr .../ Bănuitor scrutează al şirurilor număr/ Şi vede că în vreme ce-şi mişcă-a lui pendulă,/ Treptat şi capitalul sporeşte cu o nulă .../ Surâde sus, pe rafturi, o gamă colorată/ De sticle-n care doarme, hermetic astupată,/ Facticea veselie aşa de scump plătită .../ Supt orice etichetă pândeşte o ispită .../ De fum păliteatârnă afişele din cuie,/ De sus, lămpile-aruncă lumina lor verzuie,/ Pe-oglinzile murdare, făcând să repercute/ La infinit macabrul acestei scene mute ...”. Caleidoscopul a fost, se ştie, gluma a doi poeţi astăzi trecuţi cu vederea, la aproximativ un secol (câteva luni în plus la Iosif, câteva mai puţin la Anghel) de la moartea amândurora. Reacţii la parodiile lor a avut, prin revistele vremii, un alt dezmoştenit al istoriei literare, Topîrceanu. Cronica veselă care i-a provocat cunoscutul Răspuns al micilor funcţionari se cheamă (sic!) Elegie. Deplângerea, destul de neîndemânatică, sorţii de conţopişti. Mai reuşită este, însă, o altă elegie, recapitularea, cu multă milă de sine, a unei vieţi de poet nerăsplătit. O reproduc aici, ca pe o amară, totuşi, privind dinspre viitor, presimţire: „În cursul vieţii meleatât de triste?/ Am scris atâtea cronice rimate,/ Ce dorm acum pierdute prin reviste –? Şi tot nu-s încă o celebritate.// Am scris la Convorbirile Junimii/ Cu Petre Carp şi Maiorescu Tit – / Dar m-au uitat aşa curând sublimii/ Şi nici la jubileu nu m-au poftit.// Contemporan mi-era Contemporanul/ V. Gh. Morţun cu-a lui poeme-n proză, – / El e ministru azi, iar eu, sărmanul,/ Aştept zadarnic o metamorfoză.// Am scris apoi la Viaţa lui Vlăhuţă.../ Dar Viaţa a murit, că n-avea zile/ Şi am rămas şi-acolo de căruţă – / Nu-nvie Viaţa, e-n zadar, copile!// Am publicat în Pagini literare/ Cu-Artur Stavri, Gorun şi alţi eroi – / Dar unde-s azi?... O , vremuri funerare!/ Stavri e deputat de Dorohoi!// Azi scriu c-o mână la Sămănătorul,/ Cu alta la Viaţa Românească – / Dar orişice-mi rezervă viitorul,/ Oricum aceste două să trăiască!// La Convorbirile lui Mişu însă/ De-ar fi s-ajung cândva, ori la Arhiva,/ Să ştiţi atunci că steaua mea e stinsă:/ Puteţi, o, critici, să-mi mâncaţi coliva!”.
Parcursul i se potriveşte fiecăruia dintre cei doi şi, pesemne, şi altora, care au luat la rând revistele contemporane. Vidul lăsat de Junimea, care-şi trimitea, în lumea literară, ultimele, slabe, ecouri, cuprins, mai pe urmă, în antologii şi istorii, cu sintagma „sfârşit şi început de secol”, era, iată, resimţit din plin şi de cei care-l trăiau pe pielea lor. Cu tot stilul ei de reportaj, care-o expune la perimare timpurie, mărturisirea lui A. Mirea ridică perdeaua de pe un timp interesant. Un interval tulbure, când unii se căpătuiau miraculos, în vreme ce altora le mai ardea, împotriva oricărei raţiuni, de literatură. Un timp cu profesori şi poeţi îndeajuns de onorabili, cărora neatenţia urmaşilor le joacă feste, poate, nemeritate. În luna şcolilor care au început sau stau să-nceapă, n-am face rău, fără superficialitate şi părtinire, să-i mai căutăm.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara