Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Optimistei:
Propunere de personaj de Ioana Pârvulescu


S-a născut la 14 martie 1879 la Ulm, în Germania, şi-a petrecut tinereţea în cea mai liniştită perioadă a omenirii, pe drept cuvânt numită belle époque, la 20 de ani a cerut cetăţenia elveţiană, obţinută doi ani mai târziu, în 1901. A prins marele război, les années folles, al doilea război şi a murit în 1955, pe 18 aprilie, în Statele Unite (în 1940 obţinuse cetăţenia americană), la Princeton. În 1952 i se oferă preşedinţia Israelului, pe care o refuză.

1905 este pentru el ,anul miracolelor" când elaborează, într-o primă formă, teoria relativităţii care zguduie lumea ştiinţei. În 1919 este citat de The Times: ,Când teoria relativităţii e adaptată pe gustul cititorilor, în Germania sunt numit în prezent savant german, iar în Anglia trec drept evreu elveţian. Dacă voi ajunge să fiu privit ca o oaie neagră, descrierile se vor inversa, pentru germani voi deveni evreu elveţian, iar pentru englezi savant german". În 1922, la Sorbona, nuanţează, pentru francezi: ,Dacă teoria mea se va dovedi corectă, Germania va susţine că sunt german, iar Franţa mă va declara cetăţean al lumii. Dacă teoria mea se va dovedi falsă, Franţa va spune că sunt german, iar Germania mă va declara evreu". Are, la acea dată, dublă cetăţenie, germană şi elveţiană, dar afirmă că numai într-o insulă în care oamenii îşi concentrează toate puterile către bine ar deveni şi el patriot. Tot în 1922 face o călătorie în Orientul Îndepărtat şi, în noiembrie, la Shanghai, îi parvine vestea că a primit Premiul Nobel pentru fizică pe anul 1921. Întrebat de un amic de ce oamenii au fost în stare să descopere atomii, dar nu şi mijloacele de a-i stăpâni, răspunde: ,E simplu, prietene: fiindcă politica e mai grea decât fizica".

Despre Freud spune: ,Bătrânul... avea o privire ageră; nu s-a lăsat amăgit de nici o iluzie, cu excepţia unei încrederi adesea exagerate în propriile idei". Şi: ,Freud era genial, însă mare parte din teoria lui e o absurditate". Despre Goethe are aceeaşi părere cu congenerul său Thomas Mann (şi el german, şi el laureat Nobel, şi el mort în 1955): ,Îl admir pe Goethe ca pe un poet fără egal şi unul dintre cei mai spirituali şi mai înţelepţi oameni din toate timpurile. Chiar şi ideile sale cărturăreşti merită preţuite, iar greşelile lui sunt aceleaşi pe care le-ar face orice mare om". Goethe, la rândul lui, spusese că nu există rău pe lume pe care să nu-l fi săvârşit şi el, dacă s-ar fi aflat în condiţii identice cu ale celui care îl înfăptuise. Despre Mozart vorbeşte aproape cum va vorbi Cioran despre Bach: ,Muzica lui Mozart e atât de pură şi frumoasă, încât mi se pare că oglindeşte frumuseţea ascunsă a universului". Despre Fraţii Karamazov de Dostoievski, roman pe care-l citeşte în 1920, afirmă tranşant: ,E cel mai frumos lucru care mi-a picat vreodată în mână". Fizicianului Paul Ehrenfest îi scrie la fel: ,Sunt încântat de Fraţii Karamazov. E cea mai impresionantă carte pe care am avut-o vreodată în mână". Despre căsnicie spune că e ,ceva periculos", o ,sclavie care pare civilizată" şi, asemenea multor minţi ascuţite care au scris despre dragoste socoteşte că: ,Acolo unde e iubire nu poate exista constrângere". Despre miracol crede că e o excepţie de la regulă; prin urmare, acolo unde nu există regulă, excepţia, adică miracolul, nu poate nici ea să existe". Despre fizicianul Max Planck, pe care îl preţuia: ,A fost unul dintre cei mai minunaţi oameni pe care i-am cunoscut... dar nu prea înţelegea fizica, şfiindcăţ în timpul eclipsei din 1919 a stat treaz toată noaptea ca să vadă dacă se confirmă devierea luminii sub influenţa câmpului gravitaţional. Dacă ar fi înţeles cu adevărat teoria generală a relativităţii, s-ar fi dus la culcare, aşa cum am făcut eu".

În ce priveşte înţelegerea teoriei relativităţii pe care a formulat-o, într-o odă scrisă de Jack Rossetter se spune: ,Doar doi îl înţeleg pe-acest Pâmânt: El însuşi... şi Dumnezeu din când în când". Fizicienii, personaje fascinante care s-au amuzat adesea cu jocuri literare şi parodii, i-au dedicat şi autorului teoriei relativităţii un cântecel. Dr. W.H. Williams de la Universitatea Berkeley pune în tiparul poemului Vaca de mare şi Dulgherul din Peripeţiile Alisei în lumea oglinzii toate nedumeririle omului obişnuit confruntat cu concluziile noii teorii:

Iar spaţiul are patru dimensiuni,

În loc de trei, câte-a avut,

Şi nici pătratul ipotenuzei

Nu mai e cum l-am cunoscut.

Mă întristează ca să văd

Cu geometria plană ce-ai făcut.



Susţii că spaţiul nu e bine-ntins

Şi chiar lumina că-i curbată:

Cred că-nţeleg ce vrei să spui,

Asta-i ideea minunată:

Scrisoarea ce-o aduce azi poştaşul

De-abia mâine fi-va expediată.



De-ar fi să merg până-n Tombuctu

Cu viteza luminii ori doi,

De plec azi după-amiaz' pe la patru,

Ieri noapte voi fi înapoi. ş...ţ

Una dintre formele de neînţelegere de care s-a lovit este prejudecata că o descoperire ştiinţifică nu aduce foloase concrete. Poetul Robert Service îşi pune în versuri reproşul:

,El spunea: E egal mc pătrat. / Voi dovedi că este adevărat". // Sigur, o vei demonstra, fiinţă minunată, / Dar ne va creşte bunăstarea? / Spori-va a vieţii durată? / Ni se va înmulţi mâncarea? / Va fi pace între naţii / Dacă vom studia ecuaţii?"

Într-un superb text în care ironizează exact acest gen de reproş făcut de omul comun omului de ştiinţă, matematicianul Grigore Moisil îşi imaginează cum ar fi dacă s-ar supune la vot marile teoreme. În cazul teoremei lui Pitagora, de pildă, concetăţenii din Samos ai lui Pitagora ar vota contra: ,Ce, domnule, a făcut şi el o teoremă. Mare lucru. Sunt cetăţeni ai insulei care au făcut mult mai mult decât el: Aristarc a câştigat la Jocurile Olimpice premiul cel mare de aruncare cu fulgul. Endymion a împărţit tuturor cetăţenilor o burcă cu smochine, că fiecăruia i-au venit două smochine. Şi-apoi, cine ştie, zice-se că a furat-o din Egipt. Şi ce rost are? La ce serveşte? Merg corăbiile mai iute? Sau ţin mai bine la furtună? Şi de unde ştii că e adevărată? A măsurat el toate triunghiurile dreptunghice?".

Personajul de mai sus l-am conturat din cartea Albert Einstein, Cuvinte memorabile culese şi adnotate de Alice Calaprice (Humanitas, 2005). Volumul conţine afirmaţii ale fizicianului pe cele mai diverse teme - cu menţiunea că le-a făcut întâmplător, nu for the record - dosarul lui FBI , un mic jurnal ,la mâna a doua", al Johannei Fantova, din ultiumii ani de viaţă ai savantului, scrisoarea lui Einstein către Roosevelt etc. Totuşi, personajul pe care îl propun, aproape întotdeauna neglijat, deopotrivă de opinia publică şi de romancierii în căutare de subiecte, nu e Einstein. Este omul de ştiinţă în genere. Chimiştii secolului 19, fizicienii şi matematicienii secolului 20 şi-au amestecat istoria personală în istoria mare într-un mod hotărâtor şi totuşi au rămas pentru marele public la fel de prost înţeleşi ca Pitagora din anecdota lui Moisil. Unul dintre reproşurile cele mai frecvente făcute romancierilor noştri este că nu ştiu să povestească. Dacă mă gândesc bine, alta e marea problemă: nu au ce să povestească sau, şi mai clar, nu au despre cine să povestească, nu au personaje cu poveste. Camil Petrescu, teoreticianul literaturii subiective la noi (,eu nu pot vorbi onest decât la persoana I"), n-a prevăzut pericolul la care avea să ducă impunerea noii şi pe atunci inovatoarei viziuni: prizonieri fără scăpare ai propriului eu, romancierii uită unul dintre exerciţiile la care erau odinioară maeştri: să intre în pielea altuia, să povestească, fie şi la persoana I, despre ceilalţi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara