Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Păsăreasca de Rodica Zafiu


(Devene avana nuvunu novono uvunu)

Transmise mai mult prin experienţe personale decît prin studii docte, informaţiile noastre despre limba păsărească sînt dovezi indirecte ale modului în care un asemenea fenomen circulă, se păstrează şi se regăseşte în zone aflate la incredibile distanţe. Păsăreasca e un termen generic pentru unele limbaje ludice şi/sau argotice, folosite probabil (cel puţin în vremurile mai noi) mai ales de copii. Şi mai general e sensul, uzual azi, de "limbaj greu de înţeles", "jargon" (comun şi adverbului păsăreşte). Dintre diversele sisteme de modificare a cuvintelor, pentru a le face să fie recunoscute doar de către iniţiaţi, în română pare a fi fost preferat cel bazat pe introducerea, după fiecare segment (de obicei silabic), a cîte unei silabe variabile, formate dintr-o consoană (mai ales "p") şi o vocală identică vocalei precedente: sora devine astfel soporapa. în uz universal sînt şi alte sisteme asemănătoare - de exemplu, introducerea în cuvinte a unui singur segment sonor, mereu acelaşi, ori pronunţarea inversată a cuvîntului, de la final spre început. E impresionant gradul de similitudine pe care îl prezintă, în diferite părţi ale lumii, aceste procedee lingvistice. în enciclopedia alcătuită de Paolo Albani şi Berlinghiero Buonarroti, Aga Magéra Difúra, Dizionario delle lingue immaginarie (Bologna, Zanichelli, 1994), pentru italiană e pomenit un "alfabeto farfallino" (un fel de "alfabet fluturesc"), în care consoana-suport a silabelor dublate e "f": Luca devine Lufucafa; la fel funcţionează englezescul eggy-peggy sau aygo-paygo, în care consoana e "g". Lingvistul Otto Jespersen (Mankind, Nation and Individual. From a Linguistic Point of View, 1946) descrie, într-un capitol dedicat "excentricităţilor lingvistice", asemenea "jocuri copilăreşti". Putem constata că în daneză există (printre altele) exact sistemul din păsăreasca noastră, bazat deci pe consoana p: "vil du gå din vej?" ("vrei sa mergi pe strada ta?" = "Vrei să-ţi vezi de treburile tale?") devine vilpil dupu gåpå dinpin vejpej. La fel se întîmplă şi în olandeză, unde de schoone mei "frumosul mai" poate deveni depé schoopónepé meipéi. în germană există un sistem identic, cu consoana "b", care transformă cuvîntul Vater în Vabateber. Dintr-o carte despre limbi artificiale sau secrete (Alessandro Bausani, Le lingue inventate, Roma, 1970), putem afla şi că în Etiopia există o limbă a păsărilor, în care consoana intrusă e "z" (säbbärä devine säzäbbäzäräzä). Autorul observă universalitatea fenomenului şi în parte chiar a denumirii - care se regăseşte, pentru procedee asemănătoare, în Persia, Afganistan etc. (despre sensurile esoterice, mitice, mistice ale formulei, a scris, cum se ştie, un text doct şi captivant Andrei Pleşu). Alte multe exemple privesc introducerea cîte unei silabe fixe - ca în argoul francez numit javanais (cu va, av),

Pentru română, fenomenul a fost descris de lingvişti (a se vedea, de exemplu, articolul Mioarei Avram, în Enciclopedia limbii române, 2001, unde se semnalează prezenţa procedeului în aromână şi meglenoromână). Unele date apar la folclorişti mai vechi şi mai noi, mai ales în măsura în care aceştia s-au ocupat de folclorul ludic. Tudor Pamfile, în Jocuri de copii, I, 1906, descrie introducerea silabei ver înainte de fiecare segment (de obicei silabic) al cuvintelor. în volumul îngrijit de Gh. I. Neagu, Cîntece şi jocuri de copii (Bucureşti, Minerva, 1982), sînt reproduse mai multe exemple: cu her la iniţială de silabă - "Herva hersi herle, hersă hermer hergem hersă herba hertem hermin hergea"; cu "p": "Iepesapamapa săpă nupu tepe vapadăpă nipimepenepe.; "îpînîpîfloporepescîpî grăpădipinipilepe" ş.a. Ar merita studiată percepţia pe care vorbitorii dovedesc a o avea asupra propriei limbi: în ultimul exemplu, se vede că doar silabele deschise (flo-, gră-, di-, ni-, -le) primesc direct dublarea, pe cînd cele închise sînt analizate în elementele lor: în e scindat (î-n-), -resc se separă în re-, s-, -c. într-un articol din 1932 ("Contribuţii la studiul limbilor speciale din Cornova: păsăreasca"; reprodus în Folclor românesc, II, Bucureşti, 1998), folcloristul Mihai Pop descrie cazul unui tînăr care, într-un sat basarabean, "a creat, printr-un sistem împrumutat, o nouă manieră de a vorbi pe care o numeşte "păsărească"". Era vorba de două sisteme: unul bazat pe anagramă, de tipul francezului largonji (romnudo = "domnu") şi celălalt pe intercalarea după fiecare silabă a grupului frânză - sistem pe care, spune Pop, îl întîlnim la slavi: ruşi, sîrbi (la care un limbaj asemănător e numit poslovièki govor).

Un exemplu din cele antologate de Gh.I. Neagu - "Civini favana civini tuvunu? Evene ştivini săvănă năvănă tovono suvunu?" - e interesant nu doar pentru că dublarea operează succesiv cu două consoane, "v" şi "n", producînd deci cîte două silabe variabile - ci şi pentru că e un tipar atestat în literatura secolului al XIX-lea. La Alecsandri, în Rusaliile (1861), Suzana răspunde unui adept al purismului, Galuscus: "Păsăreşte vrei? (Tare) Stivini, ivini, căvănă, evene, stivini, nevene, buvunu, nuvunu?" (V. Alecsandri, Opere, V, ed. G. Rădulescu-Dulgheru, Bucureşti, Minerva, 1977, p. 610). într-o variantă a textului (note, p. 938), replica e chiar mai lungă: "Ştivini, ivini, păvănă, săvănă, răvănă, ştevene? Mivini, săvănă, pavana, revene, căvănă, evene, ştivini, nevene, buvunu, nuvunu...". Unii comentatori au crezut că e vorba de "onomatopei care imită, în bătaie de joc, aspectul acustic al cuvintelor folosite de purişti şi de franţuziţi". E însă doar tipica păsărească, în care, e drept, va fi încadrată ironic (dar perfect adaptată sistemului) şi o secvenţă pumnistă, atunci cînd Suzana îşi continuă atacul introducînd terminaţia fixă -ciune: "Baciune, tăciune, teciune, pîrciune, dalciune, niciune, cuciune, naiciune, minciune, teciune... Ai priceput acum?"; "Galuscus (cu mulţămire): Acu mai vii de-acasă, dar n-am priceput nici acum bine de tot, căci vorbesci prea iute" (p. 610).

Acelaşi sistem - în care fiecare silabă este urmată de v...n..., cu repetarea vocalei respective, e folosit în ziarul Zimbrul şi vulturul (Iaşi), la rubrica satirică "Bondariul", în nr. 4, 1858, pentru a ironiza "Epilogul" lui Negruzzi la Păcatele tinereţelor, care n-ar fi fost scris "în limba păsărească ce toţi copiii au vorbit-o": "Stivini - Ivini - Păvănă - Sevene - Revene - Stevene?" (în note la C. Negruzzi, Opere, 1, Păcatele tinereţelor, ed. Liviu Leonte, Bucureşti, Minerva, 1974, p. 519). S-ar părea că aceasta era varianta de păsărească cea mai populară, cel puţin în secolul al XIX-lea.