Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Pustia de Gellu Dorian

Ea nu osteneşte

Stă lăbărţată în mine ca într-o cofetărie în care o fată
linge îngheţată după îngheţată,
nu se topeşte,
rămîne pînă cînd ies înclinat ca o umbră chiar dintre picioarele ei,
nu ar dori să mă ridice,
ci să mă culce în patul ei cum n-am dormit niciodată în trupul meu
al cărui pas liniştit se îndepărtează de casă –

ea nu osteneşte,
ea mă osteneşte,
ea nu pleacă,
ea mă pleacă,
ea nu este urîtă,
nu este frumoasă,
este tot timpul,
iar la urmă dispare în alt trup din care n-a plecat niciodată
şi în care nu va locui niciodată,
aşa cum sunt casele din care fug oamenii să se afle în altă parte
mult mai fericiţi,
ea este din ce în ce mai fericită chiar din această cauză,
pentru că oricît ai fugi de ea, unde ajungi, ea
este acolo –

eu stau stingher în ea ca într-o disperare din care nu ieşi
pentru că la ieşire
te-aşteaptă ea,
picioare lungi,
sîni între care adormi subit ca între florile de crin,
ochi nu are,
gură nici atît,
braţe ca nişte umbre ale unor iluzii în care te pierzi
într-un pat peste care cad unul peste altul
o mie de cearceafuri sub care
se scrie în fiecare cută trupul tău
tras de ea
în ultima îngheţată pe care o linge cu umbra limbii ei
făcută nod la cravata pe care n-ai purtat-o niciodată.


Niciodată nu e bine

Sîmbătă e luni cînd adorm în braţele ei ca un prunc,

duminică nu sunt nicăieri,
acolo e nespus de bine, nespus de frumos,
inexistent de bine,
este locul din care nu mă ridic pentru că nu sunt acolo,
iar acolo nici nu există, pentru că
toţi cîţi au fost acolo au luat cîte ceva fără să pună la loc,
iar cînd iei tot timpul şi nu pui nimic la loc,
ţi se face urît dintr-odată şi dispari odată
cu acel loc,
aşa cum fac barmanii cu paharele care dispar
în gîturile lungi ale clondirelor care clipesc rar
ca ochii de broască în ciocurile cocostîrcilor

şi deodată se face marţi care e abia joi,
cînd îţi pui costumul cel nou şi ieşi din oglindă
ca pe o uşă pe care nu o închizi decît în ochii
prin care te priveşte celălalt,
sosit acolo de miercuri care este vineri,
agitat ca mîinile unui copil pe covrigul primit de pomană
în uşa bisericii –
şi aşa nu chiar la nesfîrşit
pînă într-o zi care poate fi duminică în orice altă zi
care poate fi luni,
zi care nu poate fi în locul alteia,
pentru simplu motiv că lunea nu moare decît cel deja mort
în propriile-i braţe ale celuilalt care iese pe uşă
ca dintr-o oglindă pe care nu o închide nimeni.


Nici acum

Nu va fi nici în martie, deşi
în această lună s-au unit două fluvii de sînge într-o singură deltă,
frig afară ca în siberia din cada în care murea stalin,
iar bucuria orgasmului s-a auzit pînă-n cer
unde stelele s-au rotit ca nişte roţi zimţate într-o fabrică
în care dragostea se făcea la cartelă,

aprilie poate fi numai în imaginaţia ei
cînd se piaptănă şi-şi vede ochii ascunşi în caseta cu bijuterii,

în luna mai e păcat să stai în casă ca într-un cub aerul
adunat acolo cu toate izurile iernii prin care-ai trecut,

aşa cum faci şi-n iunie cînd te aduni cu toţi ceilalţi
într-o cîrciumă şi vă uitaţi unul la altul,
în fiecare fiind cel care va trăda de cum se va ridica de la masă
fără a-şi privi după aceea trupul atîrnat de o creangă
la marginea oraşului,

în timp ce în iulie şi august
roiuri de musculiţe îi vor reface nimbul uitat într-o
garderobă din cer,

se va simţi în sîngele fierbinte septembrie,
ca umbra unui chinez pregătit să plece în alte milioane de umbre
împrăştiate prin lume,

şi abia în octombrie te naşti,
moartea îi uită pe toţi şi se apropie de respiraţia ta,
suge la aceeaşi ţîţă,
se înţarcă odată cu tine şi apoi pentru o lungă bucată de timp
îşi vede de treabă,

în timp ce toate lunile noiembrie din viaţa ta se feresc
de coroana de spini adusă de vînt
pînă la gura flămîndă a sobei,

cînd nu este bine să vină să te vadă sub forma nimănui
nici în decembrie,
cînd toţi sunt fericiţi, uită şi iartă,

sar în luna ianuarie ca într-un cearceaf plin cu îngeri de vată,

făcînd tumbe pînă în februarie, cînd totul este posibil
în faţa unei căni cu vin fiert,
tăcut şi stingher ca un plop pus în doliu de ciori –

niciodată nu este bine să vină,
dar niciodată pentru ea este tot timpul,
şi atunci sari în lume din naştere ca o stea de
sub norul de vată

pe care Dumnezeu îl aruncă pe cer.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara