Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Traducerilor:
Ray de Liviu Bleoca

Aflaţi în plin proces de recuperare - nivel de trai, deprinderi democratice, dezvoltare tehnologică - este cât se poate de firesc să ne dorim şi achitarea restanţelor din alte domenii, cum ar fi cel al literaturii universale. Autori ce nu puteau fi traduşi din motive politice ori şi numai din cauza accesului dificil la cărţile lor apar în ultima vreme în librării umplând goluri inadmisibile pentru o cultură cu pretenţii de maturitate. Publicarea volumului de povestiri Taci, te rog! de Raymond Carver (1938-1988)*, primul dintr-o serie de trei aparţinând scriitorului american, se înscrie din acest motiv pe o linie a recuperărilor absolut necesare.

Editura ieşeană, prin colecţia "Biblioteca Polirom" coordonată de poeta Denisa Comănescu, nu se află la primul demers de acest gen, dar traducerea lui Raymond Carver, unul dintre cei mai mari autori de proză scurtă ai timpurilor noastre, este un eveniment de mult aşteptat. Mărturisesc că nu-mi explic întârzierea cu care este transpus în română, dacă nu pun la socoteală cele câteva proze apărute prin diverse antologii sau reviste literare, având în vedere că Hemingway, cu care a fost adesea comparat, a făcut deja o frumoasă carieră pe meleagurile noastre.

Raymond Carver s-a născut într-o familie modestă din nord-vestul Statelor Unite. El însuşi a avut o lungă serie de slujbe mărunte înainte de a deveni scriitor. S-a căsătorit foarte tânăr şi a avut doi copii, a cunoscut eşecul în căsătorie şi alcoolismul, dar a avut şi şansa unei adevărate renaşteri în plan personal şi a izbânzii asupra etilismului ce îl adusese la un pas de moarte. S-a stins de cancer pulmonar în plină putere creatoare. Fidel învăţăturii conform căreia un autor trebuie să scrie doar despre ceea ce cunoaşte nemijlocit, şi-a construit opera din acelaşi material din care i-a fost clădită viaţa.

Pe fondul unei anume oboseli a romanului total, Raymond Carver a reinventat proza scurtă pe coordonate cehoviene. De altfel, lui i se atribuie declanşarea a două fenomene: renaşterea prozei scurte americane în anii '70-'80 şi revirimentul prozei realiste după o perioadă de dominaţie a formalismului post-modern. Dacă predilecţia sa pentru formele scurte a fost în mare măsură rezultatul unor circumstanţe ("Trebuia să scriu ceva pentru care puteam fi plătit imediat"), opţiunea pentru realism a ţinut de umanismul său funciar ("Arta nu înseamnă auto-exprimare, înseamnă comunicare"). Rezultatul: a practicat şi a reuşit să impună gustul pentru povestirea bine scrisă, străbătută însă de un filon moral.

Ray, cum îi spuneau cei apropiaţi, a avut şansa formării ca scriitor sub influenţa unor prieteni. Primii paşi i-au fost călăuziţi de John Gardner. Influenţa, simţită cu precădere în acest prim volum publicat de Polirom, a fost benefică şi a venit pe un teren fertil. Editorul Gordon Lish este cel care l-a ajutat să-şi perfecţioneze stilul şi a făcut din el un maestru. Laconismul celei de a doua perioade este cel mai vizibilă în volumul Despre ce vorbim când vorbim despre iubire, considerat o capodoperă "minimalistă". Povestirile din Catedrala, caracterizate de o relaxare a parcimoniei scriiturii, marchează declaraţia de independenţă a lui Carver şi coincide cu ridicarea sa de către critică la rangul de clasic. O dată cu acest volum, singurele influenţe exterioare asupra operei sale aveau să rămână poeta Tess Gallagher, tovarăşa sa din cea de "a doua viaţă" şi o prezenţă benefică pentru destinul lui de scriitor, şi, desigur, Cehov.

Raymond Carver nu a fost însă un epigon american al marelui rus. Putem mai degrabă vorbi de o continuare şi o îmbogăţire a unei formule literare prin adaptarea sa la sensibilităţile omului modern. De altfel, deşi idolul său de necontestat, acesta nici nu a fost singurul care i-a marcat profund opera. Se vorbeşte frecvent de "limpezimea cehoviană", dar şi de "atmosfera kafkiană" a prozelor lui Carver. Dincolo de influenţe, a fost însă el însuşi un maestru care a influenţat o epocă şi a creat o şcoală.

"Minimalismul" său ar suporta o discuţie aparte. La Carver, este vorba de o economie a mijloacelor, nicidecum de sărăcie în expresie sau idei. De altfel, laconismul are ca efect o intensitate a scriiturii ce aminteşte de limbajul esenţializat al poeziei. Nu întâmplător, Raymond Carver, care a fost şi un admirabil poet, spunea că "povestirea este mai aproape de poezie decât de roman". Expresia cea mai înaltă a minimalismului, volumul Despre ce vorbim când vorbim despre iubire, este remarcabil nu doar prin concizie, ci mai ales prin faptul că fiecare cuvânt cântăreşte mai greu decât la alţi autori. Merită amintit însă că această carte a reprezentat şi un punct de cotitură în evoluţia prozatorului, el mărturisind că dacă ar fi continuat pe acelaşi drum ar fi ajuns într-o fundătură.

Deşi povestirile din Taci, te rog! aparţin primei perioade a creaţiei lui Carver, viitorul mare maestru al prozei scurte este deja vizibil în câteva texte excepţionale. Povestea tânărului cuplu din Vecinii, care încearcă să se insinueze într-o existenţă străină pe care o invidiază, ca şi cea a unui alt cuplu, din Ideea, la fel măcinat de invidie - sub masca indignării - pentru jocurile erotice ale vecinilor lor, sondează graniţa de grosimea unui fir de păr ce desparte o viaţa ternă de una plină de mister şi delicii. Gestul final, de o cruzime aproape inexplicabilă, al vânzătorului de aspiratoare din Curăţătorii, precum şi senzaţia că, indiferent ce ai face, lucrurile sunt oricum sortite prăbuşirii, din Jerry şi Molly şi Sam, atenţionează asupra inexistenţei opţiunilor în faţa destinului implacabil. Nu în ultimul rând, Care-i problema? şi Taci, te rog! descriu, subtil şi laconic, ravagiile infidelităţii.

Traducerea povestirilor lui Raymond Carver în limba română va umple în sfârşit un gol din rafturile bibliotecilor noastre. Dacă pentru cititori nu e niciodată prea târziu, nu pot să nu mă întreb însă cum ar fi arătat proza noastră actuală dacă scriitorii l-ar fi citit (şi asimilat!) la timp pe acest maestru al conciziunii. Am fi fost cu siguranţă scutiţi de multă literatură stufoasă şi indigestă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara