Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Plastică:
Reconsiderări de Edward Sava


Se spune că istoria discerne, în timp, între valoare şi non-valoare artistică. Sintagma este de două ori ambiguă. Ce înseamnă valoare? Care este relaţia dintre valoare şi modă culturală? Care artist este mai ,valoros", cel care abordează o direcţie radical nouă sau cel care inovat dinăuntrul unui canon existent?... Ce înseamnă ,în timp"? Douăzeci de ani? Un secol? Cinci?... Muzica lui Bach a stat în umbră aproape 100 de ani. Vermeer a fost redescoperit în secolul al XIX-lea. Importanţa lui Caravaggio pentru istoria artei a fost cu adevărat afirmată de-abia în secolul al XX-lea...

Astăzi, mai mult ca oricând în trecut, instituţii culturale, în dorinţa lor permanentă de a atrage publicul şi curatori în căutarea gloriei unui Thoré-Burger, , descoperitorul" lui Vermeer, scotocesc mereu lista artiştilor ,uitaţi" în căutarea unor noi teme de expoziţii.

Unele dintre alegeri sunt greu de explicat şi ţin probabil de considerente politice şi nu pur artistice. Este de neînţeles cum, după expoziţii fabuloase dedicate portretelor lui Memling şi picturii târzii a lui Goya, o instituţie de talia Colecţiei Frick a ales să pună sub reflectoare opera unui pictor de provincie, Jean-Étienne Liotard. Elveţianul (1702-1780) a pictat portretele unor personaje celebre - Mme de Pompadour, Marie-Antoinette copil - dar asta nu înseamnă prea mult. Realist într-o perioadă de plină eferverscenţă a rococoului, adept al pastelului într-o epocă dominată de pictura în ulei, meşteşugar fără sclipiri, Liotard n-a fost degeaba uitat de istorie.

,Intrigi amoroase şi rafinament pictural: Arta lui Frans van Mieris" de la National Gallery of Washington a fost prima retrospectivă consacrată unui artist care, dacă ar fi să ne luăm după preţurile obţinute de picturile sale în secolul al XVII-lea, s-a bucurat în timpul vieţii de un prestigiu aproape la fel de mare ca Rembrandt.

Tablourile lui Frans van Mieris (1635-1681) descriu în amănunt luxoasele posesiuni - păsări exotice împăiate, şiraguri de perle, covoare orientale, lăute preţioase, pocale din argint - care alcătuiau inventarul recent îmbogăţitului burghez olandez. Colecţionate cu aviditate, aceste scene de gen nu sunt pentru posesorul lor decât rude apropiate cu obiectele pe care le reprezintă.

Van Mieris a înţeles în mod evident - ,Micul câine", ,Duetul", ,Copilul trimis să cumpere bere" - rolul jocurilor de lumină şi culoare în construirea unei compoziţii de succes. Pentru contemporanii artistului, organizarea spaţială sau darul său de povestitor erau mai puţin importante decât capacitatea sa de a pune în evidenţă detaliile. Bunul cetăţean neerlandez aprecia enorm ceea ce umanistul Baldassare Castiglione numise, cu un secol mai devreme, ,spezzatura", talentul de a camufla munca depusă. Abilitatea pictorului de a reda în cele mai mici amănunte, cu trăsături de penel aproape invizibile, prezenţa tangibilă a materialului unei rochii, strălucirea unor baloane de săpun sau faldurile unei cortine de mătase a stat la baza imensului renume de care s-a bucurat artistul printre concetăţenii săi..

Pentru privitorul de azi însă, un tablou de Frans van Mieris, lipsit de inefabil, este o izbândă a unei tehnici picturale perfect puse la punct şi nimic mai mult.

,Arta lui Frans van Mieris" se înscrie într-un lung şir de expoziţii organizate de Galeria Naţională din Washington în ultimii 30 de ani, expoziţii menite să deschidă privitorului de astăzi lumea micilor maeştri olandezi din secolul al XVII-lea. Muzeul Metropolitan pare să sondeze schimbări în gustul publicului dintr-un unghi diferit. După retrospective Chassériau şi Prud'hon, expoziţia Anne-Louis Girodet (1767-1824) este o a treia manifestare din ultimii câţiva ani consacrată picturii franceze din perioada pre-modernă.

Elev strălucit şi totodată concurent al lui Jean-Louis David, favorit al lui Napoleon, Girodet a intrat de mai bine de 150 de ani într-un anonimat general chiar dacă picturile sale sunt expuse la Luvru şi menţionate în manualele franceze.

În dorinţa noastră de a simplifica istoria artei occidentale, tindem să ocolim acei creatori care nu reprezintă o verigă esenţială a lanţului evolutiv care duce de la Giotto la expresionismul abstract. Mai mult, dacă opera respectivă nu poate fi uşor atribuită unei şcoli sau unui curent, şansele ca ea să fie ignorată sunt cu atât mai mari.

Este premisa de la care porneşte ,Girodet, rebel romantic", rezultat al colaborării dintre Muzeul Luvru şi 4 muzee americane - Cleveland, Chicago, Montreal şi Metropolitan. Posteritatea ingrată a artistului s-ar datora - sugerează organizatorii expoziţiei - nu lipsei sale de talent ci dificultăţii de a-i ,cataloga" opera. Ca epocă şi formaţie, Girodet aparţine clasicismului dar prin îndrăzneli şi tendinţe excentrice locul său este în avangarda romantismului. În ,Somnul lui Endimion" (1791), de exemplu, pictorul tratează subiectul mitologic într-o manieră novatoare, onirică, plină de senzualitate. Prezenţa Dianei este sublimată într-o rază de lumină care scaldă trupul dezgolit al lui Endimion... Un alt tablou, ,Scenă de potop", are ceva de Goya...

Pe lângă câteva vârfuri, în special din domeniul graficii, expoziţia de la Metropolitan reliefează o creaţie foarte inegală, dominată de lucrări comune, lipsite de personalitate. Multe dintre portretele lui Girodot se înscriu în această din urmă categorie.

Din punct de vedere al privitorului de astăzi, pictorul englez Samuel Palmer a ,înotat", ca şi Girodet, mai degrabă la periferia fluviului istoriei decât în centrul lui. În plus, Palmer face parte din rândul acelor artişti care păreau să promită imens la începutul carierei lor pentru ca, mai târziu, să se piardă în mediocritate. O retrospectivă - ,Samuel Palmer, viziune şi peisaj" - organizată în comun de British Museum şi Metropolitan cu ocazia bicentenarului naşterii artistului a pus, fireşte, accentul pe picturile timpurii.

La 16 ani, Palmer produce acuarele de o remarcabilă maturitate. Lucrări precum ,Seara" sau ,Studiu cu case vechi" demonstrează un sens al compoziţiei care te duce cu gândul la maeştrii olandezi ai secolului al XVII-lea. Totodată, jocurile impresioniste de lumină din spatele unei perdele de copaci sunt cu totul originale... În câţiva ani, sub influenţa prieteniei cu mult mai vârstnicul William Blake, Palmer va produce lucrări în care a reuşit, ca puţini alţii, să captureze pe hârtie misterioasa armonie a naturii. În pofida realismului aparent al detaliilor, pictorul manipulează lumina şi perspectiva pentru a crea o atmosferă de vis. Cele mai reuşite dintre picturile sale par să absoarbă nu să reflecte, în textura lor bogată, atributele romanticului peisaj din ţinutul Kent.

Expoziţii grupând iarăşi şi iarăşi aceleaşi pânze impresioniste sau disecând cele mai mici segmente ale operei unor Van Gogh sau Picasso au, de la un moment dat, o valoare educativă limitată, indiferent de succesul lor de public.

Cele câteva manifestări recente, la care m-am referit în rândurile de mai sus, te duc cu gândul la o întrebare cu răspuns dificil. Oare ce este mai benefic pentru iubitorul de artă? Explorarea unor aspecte minore ale unor artişti majori sau reconsiderarea unor nume uitate?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara