Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Literatură:
Reţete neştiinţifice pentru combaterea antisemitismului de Gina Sebastian Alcalay


Cînd ripostam în adolescenţă unui prieten scriitor, mai în vîrstă decît mine: "Istoria omenirii e în noi", remarcă pe care n-o citisem în altă parte şi pe care el o găsise foarte pertinentă, nu ştiam cît de des aveam s-o invoc cu diferite prilejuri; practic, de cîte ori mă izbea paralelismul dintre evoluţia ideilor societăţii şi aceea a microcosmului personal.
Pe plan istoric, de pildă, valorile individualismului au fost instituţionalizate după acelea colective, etnice, naţionale; am trecut printr-un proces asemănător pe plan personal, ca urmare a lecturilor şi experienţei.
Uneori am impresia însă că noi cei din Israel trăim de fapt în atmosfera şi mentalitatea anului românesc 1848, atît de prevalentă continuă să fie - din motive lesne de înţeles - mentalitatea etnic-naţionalistă în rîndul unei bune părţi a populaţiei.
Niciodată de cînd am păşit în viaţa adultă nu mi s-a repetat atît de des ca în anii aceştia în Israel că sînt evreică. În România comunistă aveam prieteni evrei şi neevrei, unii dintre ei erau căsătoriţi cu evreice, dar în cercul în care mă învîrteam, în ziarele şi revistele pe care le citeam, problema nu era menţionată ca atare, tracomania aberantă cu care eram îndopaţi zi de zi ne făcea, dimpotrivă, alergici la orice exagerare a conotaţiilor etnice; înjuram, solidar, evrei şi neevrei, regimul care ne sugruma deopotrivă aspiraţiile la o viaţă liberă, vindecată de minciună, duplicitate, constrîngeri şi lipsuri de tot felul.
Luînd act mai apoi aici de rădăcinile mele şi izbindu-mă de diverşi oameni, toţi de un neam cu mine, am avut la un moment dat tendinţa de a absolutiza trăsăturile negative ale celor pe care i-am întîlnit: dacă atît de mulţi dintre ei au fost incorecţi, fără scrupulul cuvîntului dat, fără compasiune pentru semeni, nepăsători, calculaţi şi duri, înseamnă că trăsăturile acestora au dobîndit deja o dimensiune colectivă.
Bineînţeles că am depăşit faza acestui tip de raţionament sumar, obiectiv şi aleatoriu. Poate oare o astfel de experienţă personală reprezenta o adevărată "secţiune transversală" în natura unei societăţi şi mai ales în ethosul ei? Fireşte că nu, dar nu e mai puţin adevărat că, cel puţin într-o măsură, antisemitismul se bazează tocmai pe genul ăsta de generalizări, pe cît de superficiale şi unilaterale, pe atît de pasionale şi îndărătnice, care nu ţin seama de o serie întreagă de factori istorico-sociali ce modelează şi diversifică contururile morale ale unui popor sau colectivităţi, dar mai ales de faptul că dincolo de anumite particularităţi generale, important în ultimă instanţă rămîne caracterul omului; că există peste tot caractere bune şi caractere proaste, că avem cu toţii faliţii noştri, îngerii şi demonii noştri, amestecaţi de altfel şi ei pe dinăuntru (Pascal, prefigurîndu-i pe Camus, pe Glücksman şi alţi gînditori ai secolului XX: "Omul nu este nici înger nici bestie şi din nenorocire cine vrea să joace rolul îngerului îl joacă pe acela al bestiei").
Mi-aduc aminte de un circuit pe care l-am făcut odată în Munţii Apuseni, descoperind pentru prima oară Roşia Montana, un loc încîntător, nu foarte cunoscut între turişti, în ciuda peisajului său helvetic, cu păduri dese, lacuri solitare împrejmuite de munţi bătrîni şi nuferi plutind pe suprafaţa lacurilor ca într-un tablou de Monet. Deşi stăteam într-o cabană rudimentară, am suit sus în sat să vizităm o familie de oameni în vîrstă ce ne fusese vag recomandată de nişte cunoştinţe întîmplătoare de prin partea locului. Oameni de omenie, bucuroşi de oaspeţi, bătrînii (nu chiar aşa bătrîni, judecînd după optica mea de astăzi) n-au mai ştiut ce să ne ofere şi cum să ne răsfeţe mai mult, de parcă ne-ar fi cunoscut de cînd lumea; n-au vrut să admită cu nici un chip să nu înnoptăm la ei, ne-au prezentat întregii familii, între care se găsea un medic-artist cu o colecţie remarcabilă de icoane şi sculpturi în lemn, parte din ele opera lui proprie. Dar după ce ne-am împrietenit la cataramă, gazdele noastre - de fapt simpli ţărani înstăriţi - au început să-şi verse aleanul, iar unul din "of"-urile lor cele mai mari era împotriva "jidanilor" cu care avuseseră cineva de-a face pe la Cluj (nici un picior de jidan la Roşia), mai ales într-o istorie legată de avatarurile profesionale ale fiicei lor care aspira să devină muziciană, şi care fusese sau nu fusese primită la Conservator. Nici unul din argumentele noastre nu au folosit, ştiau ei ce ştiau şi nimeni nu-i putea face să-şi schimbe părerea. Ne-am grăbit, fireşte, să-i părăsim, jenaţi şi întristaţi. Oamenii păreau realmente cumsecade în toate privinţele - minus "problema".
Am plecat ca nişte laşi, căci nu le-am spus că şi noi eram "jidani": ne-a fost prea ruşine de ruşinea lor.
Ţinînd seama de această propensiune populară spre generalizare facilă, rămîne convingerea mea fermă că, mai mult decît toată retorica aprinsă, decît toate argumentele şi izbucnirile mînioase împotriva "celuilalt", a "duşmanului", a tuturor celor care nu ne înţeleg, care nu ne împărtăşesc părerile, care nu se situează împreună cu noi de aceeaşi parte a baricadei, actul patriotic realmente benefic rămîne acela legat de comportamentul nostru faţă de necunoscutul din afară, (fără a-l exclude, fireşte, nici pe cel "dinăuntru"), rămîne legat de impresiile şi amintirea pe care i-o lăsăm. Pentru că, aşa cum îmi spunea cîndva un prieten, fiecare dintre noi devine, dincolo de pragul casei sale, un ambasador virtual. Un om de caracter, săritor la nevoie, va fi de cele mai multe ori socotit de străinul care a avut de-a face cu el, ca un "reprezentant" al naţiei sale, ca un arhetip, un model. (Din păcate, şi inversul e valabil).
Nu i-am putut niciodată uita, eu însumi, pe numeroşii americani din statul Indiana, de la Decanul Academiei de Muzică din Bloomington pînă la omul de pe stradă, care s-au purtat îngereşte, în împrejurări grele, cu străina care eram. În mintea mea, ei şi alţii ca ei s-au confundat multă vreme cu America.