Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Regizarea succesului de Alex. Ştefănescu


În viaţa literară din România se extinde un obicei ruşinos: regizarea succesului. Pe mulţi autori nu-i mai interesează să-i emoţioneze pe cititori, să-i cucerească, să se facă admiraţi de ei, ci să li se recunoască, formal, calitatea de scriitori (pe care o şi menţionează, de altfel, pe cărţile lor de vizită).

Fiecare etapă a recunoaşterii acestei calităţi este parcursă cu tenacitate şi uneori cu o agresivitate primitivă, care strică farmecul vieţii literare. Competiţia liberă a valorilor este înlocuită de o competiţie trucată, cu un rezultat cunoscut dinainte.

De fapt, sintagma "regizarea succesului" este prea elegantă pentru a defini fenomenul. Este vorba, în realitate, de strădania unor autori de a obţine succesul cu forţa, inspirând frică sau greaţă celor care urmează să se pronunţe asupra textelor lor. Nu se mai practică seducţia, ci violul.

Acţiunea de tâlhărie-cerşetorie începe cu luarea cu asalt a redacţiilor revistelor literare. Solicitanţii se poartă ca şi cum ar fi venit la o primărie pentru a-şi cere un drept al lor, inalienabil. Ei uită că este vorba de instituţii particulare, care pot accepta sau refuza să-i publice în funcţie de raportul cerere-ofertă de pe piaţa literară.

Redactorul de la o revistă literară nu are imunitate nici când se află în afara redacţiei. Tratat ca un cititor de serviciu cu program non-stop, el este oprit pe stradă sau i se telefonează acasă la orice oră din zi şi din noapte, indiferent de starea lui de spirit şi de împrejurare.

(în ceea ce mă priveşte, am povestit adeseori ce păţesc din cauza profesiei mele de critic literar. Reiau numai câteva exemple. Un autor cu care nu mai vreau să am de-a face, pentru că e prost-crescut, m-a obligat să primesc un manuscris al lui, băgându-mi-l cu forţa în buzunar şi somându-mă să-l citesc, întrucât în asta ar consta obligaţia mea profesională. Altul, medic stomalog, profitând de faptul că îi eram pacient, a întrerupt intervenţia, m-a lăsat cu gura plină de feşe şi a început să-mi citească din creaţia lui. Iar altul m-a sunat la telemobil, când mă aflam pe stradă, şi m-a obligat să ascult un capitol întreg dintr-un roman, până când - din fericire - mi s-a descărcat complet bateria.)

La fel de insistenţi sunt autorii lipsiţi de talent (dar şi unii talentaţi) când vor să-şi publice cărţile. Nu-i interesează că produsul muncii lor nu are căutare, că librarii refuză să-l difuzeze, că publicul îl ignoră cu desăvârşire. Pentru ei tipărirea unei cărţi reprezintă un scop în sine, urmărit cu fanatism. De fapt, nu un scop în sine, ci un mijloc de a-şi crea obsedantul statut de scriitori.

La nevoie găsesc finanţatori pentru a-şi publica scrierile: directori de bănci sau de crescătorii de păsări sau de restaurante care, necunoscând ierarhia de valori din lumea literară, cred în mod greşit că fac un gest de sprijinire a culturii române investind bani în cărţi lipsite (de cele mai multe ori) de orice semnificaţie literară.

Urmează lungile şi extenuantele bătălii pentru premiile literare, pentru smulgerea unor cronici favorabile de la criticii literari, pentru participarea la festivaluri de literatură, pentru intrarea în Uniunea Scriitorilor, pentru traducerea "operei" în alte limbi, pentru prezentarea ei în manualele şcolare. Momentul apoteotic îl constituie apariţia (şi ea aranjată) a unei monografii despre ambiţiosul autor, monografie în care sunt transcrise la sfârşit, tot felul de "referinţe critice", inclusiv frazele binevoitoare rostite, la chefuri, de diverşi critici literari, ca şi fotografii din albumul familiei, însoţite de explicaţii de genul: "mama scriitorului, privind în zare, cu gândul la regatul cuvintelor peste care va domni fiul ei").

Având acte de identitate de scriitor (fie şi falsificate), eroul nostru organizează "lansări", participă la emisiuni TV, îşi pune pe uşa de la intrarea în apartament o tăbliţă pe care scrie "X - membru al Uniunii Scriitorilor"). Chiar şi după moarte se mai agită puţin ca să fie îngropat într-un cimitir select, pe Aleea Scriitorilor.

Aşa se consumă o viaţă de impostură, derulată (în cele mai multe cazuri) în afara literaturii. Succesul adevărat - indicat de interesul şi pasiunea cu care sunt citite cărţile cuiva - nu este cunoscut niciodată de aceşti scriitori autoinventaţi şi autoproclamaţi, cu complicitatea unor critici literari paralizaţi de teamă sau silă. Aşa cum există o lege care pedepseşte hărţuirea sexuală, ar trebui instituită şi una care să sancţioneze - drastic - hărţuirea literară.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara