Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de proză:
„Resurecţia“ prozei scurte de Adina Diniţoiu

Lavinia Branişte (n.1983) este o prozatoare tânără, autoare a trei volume (deja): un volum de poezie, Poveşti cu mine (2006, Paralela 45) şi două volume de proză scurtă: Cinci minute pe zi (Casa de pariuri literare, 2011) şi – cel mai recent – Escapada (Polirom, 2014). Prozatoarea ilustrează, aşadar, „resurecţia” – să-i spunem aşa – prozei scurte la noi, şi nu e singura dintre scriitorii tineri care practică acest gen: Ionuţ Chiva a mai publicat, de pildă, anul acesta o carte de proză scurtă, tot la Polirom (Boddah speriat); proză scurtă scriu şi Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, T.O. Bobe, Angelo Mitchievici, Cezar Paul-Bădescu, Veronica D. Niculescu, Sorin Stoica (un prozator foarte talentat, dispărut foarte devreme, la 27 de ani, şi probabil singurul continuator al lui Mircea Nedelciu în proza de după 2000) etc. – în 2013 a apărut şi o antologie a prozei scurte româneşti de după 2000, Best of: Proza scurtă a anilor 2000 (Editura Polirom, coordonator: Marius Chivu).
Revenind la Lavinia Branişte, scriitoarea a arătat prin volumul Cinci minute pe zi că se pricepe să scrie proză scurtă (chiar foarte scurtă). În volumul apărut anul acesta, Escapada, ea are deja mâna formată, are o anumită dexteritate prozastică pe care o încearcă pe diverse subiecte extrase din cotidian, secvenţe care au, cel mai adesea, în prim-plan un personaj feminin, tânăr, aflat la vârsta la care-şi caută împlinirea socială, personală şi profesională. De notat că, deşi perspectiva e – în cazurile cu pricina – a tinerei protagoniste, naraţiunea se face fie la persoana I, fie la persoana a III-a. În Escapada – povestirea care dă titlul volumului – e vorba, de pildă, de o aventură amoroasă, încheiată cu o partidă de sex care se dovedeşte un fiasco (naraţiunea e la persoana a III-a); în Juan, protagonista este şi naratoare – evocă aici tribulaţiile ei în Spania, în căutarea unui job, ca să facă bani pentru studii la Facultatea de Biologie Marină. Ajunge, în felul acesta, să aibă grijă de un bătrân, Juan, care moare, apoi lucrează ca recepţioneră într-un camping şi se împrieteneşte cu Eric, un englez pensionat, venit în Spania pentru clima caldă, care moare şi el brusc (dintr-o comoţie cerebrală). Trecând prin tribulaţiile joburilor în străinătate, povestirea este, de fapt, despre spaima de bătrâneţe a protagonistei şi despre angoasa ei, în general, în faţa unei existenţe care nu pare să-i ofere prea multe perspective: „Nu pot să mă pun la adăpost de oameni bătrâni. (...) O să înţelegi cât ai fost de tânără numai când o să te apuce cu adevărat spaima. Numai când o să te paralizeze frica şi n-o să mai poţi să gândeşti mai departe, spre viitor. Când o să ai senzaţia că eşti o sumă de experienţe trecute...”.
În O întâlnire protagonista evocă o întâlnire cu un fost iubit, sosit în vizită din Canada şi care se străduieşte s-o convingă să emigreze, la rândul ei, oferindu-se să-i împrumute banii necesari, dar fără a-i promite sprijinul ori afecţiunea lui. Proza mizează din nou pe stările de spirit ale naratoarei (nesiguranţă, neîncredere în ea, angoasă), care încearcă să reziste fostului iubit, în condiţiile în care, în vechea lor relaţie, fusese complet dominată de el. În Ai voie să umbli tu la valuri?, protagonista – aceeaşi tânără anxioasă – înâlneşte la bazinul de înot (şi începe o relaţie cu) un tip „ras în cap”, gras, cu „un ten minoritar”, al cărui corp masiv „cât să te apere de orice” îi inspiră siguranţă. Deziluzia vine când constată că el nu e în stare să-i îndepărteze angoasa pe care i-o provoacă oamenii în general şi – înţelegem – un anumit individ în particular (pe care vrea ca iubitul ei să-l bată, să o răzbune pentru o mai veche agresiune): „Specia mea îmi inspiră teamă, poţi să înţelegi asta?” – îi zice ea cu un aer superior iubitului nu prea inteligent (pare-se), dar delicat cu ea, în ciuda corpului masiv (un tip prea slab, în fond, care ezită să-l bată pe individul cu pricina).
Alte proze se opresc şi asupra altor tipuri de personaje, aparţinând unor diverse categorii sociale. În povestirea Planet Romeo, de pildă, protagonistul este un tânăr homosexual, care are câte o aventură amoroasă (cu băieţi întâlniţi pe site-uri de gen) în apartamentul prietenilor săi Raluca şi George, atunci când aceştia pleacă în vacanţă şi-i lasă cheile, să aibă grijă de casă şi de pisici. În Ea şi Lili, o bătrână trăieşte singură, după moartea bărbatului ( fiul locuieşte la oraş), doar cu pisica, în casa de ţară din Sebeşel, în care intră noaptea un tir, la o curbă periculoasă. În O sută opt, două surori îşi veghează, la spital, tatăl bătrân (victima unui atac cerebral), speriate de perspectiva morţii lui şi simţindu-se neputincioase etc. În Albastru sau Dezvoltare personală, protagonista lucrează în corporaţii, cu aceeaşi lipsă de perspectivă, şi în plus, cu o mulţime de obligaţii de serviciu (respectarea strictă a programului, a „ideologiei” corporatiste etc.).
În mici instantanee prozastice, Lavinia Branişte abordează teme acute ale societăţii contemporane: carieră, statut social, iubire, singurătate, relaţii, cupluri, având, de regulă, în prim-plan un personaj feminin, tânăr, care se luptă deja cu o serie de frustrări şi de angoase, în urma unor experienţe amoroase şi profesionale eşuate.
Am spicuit la întâmplare din cele 19 texte, prozele sunt de un nivel asemănător, fără ca una dintre ele să iasă în evidenţă în mod special. Escapada este un volum mediu, „de trecere”, care confirmă dexteritatea prozatoarei, dar căruia îi lipseşte forţa, puterea de a „tulbura” conştiinţele.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara