Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Rânzei redivivus? de Constantin Ţoiu

Revin la regele cu şapcă al lui Romain Gary, individul de care am pomenit şi care îl controlează zilnic.
Un fel de activist. Un alter-ego (Rânzei din vechile mele romane, redivivus?).
Dar care lui Romain Gary îi spune :
"Je suis habité par un parasite jurif".
Ideea de parazit activ în conştiinţa celuilalt...
Un parazit care are strângeri de mână puternice, dar false şi unsuroase.
în acest timp se exprimă în mulţime de limbi străine, în care monologhează...
Am uitat că-l cheamă Schatz; ceea ce vrea să spună... comoară.
O comoară de... întâmplări... E cazul lui Redivivus al meu, şi el, tezaur de vrute şi nevrute.
Dar să vedem ce imaginează Schatz... Ovreiul. Care spune atâtea lucruri... E deajuns să răsfoieşti cartea lui Gary....
Dar cestălalt, Rânzei, care îmi aparţine?... E cunoscută limbariţa lui.

- Dragă domnule, - are momente când vorbeşte ca un om cu carte - liber eşti mai puţin într-o ţară ca Franţa unde, cultura orişicât, este la ea acasă, plină de vestigii care te condiţionează în sensul că nu poţi fi tu Sartre şi să scrii ca el... ştiţi, scriitorul!... (adaugă ca unui necunoscător) - Vra să zică, ştiţi... Deci, ideea lui era că liber cu adevărat nu poţi fi decât într-o ţară ca să nu te tiranizeze, - ca Franţa - să nu ţi se impună. Uite aşa o ţară... un continent ca America, aţi fost acolo, în Statele Unite, - mă întrebă iarăşi, ca pe un om neumblat, - eiii, dacă fuserăţi... înseamnă că se schimbă treaba şi ştiţi ce vreau io să zic... domnul meu, vreau să zic că America asta este atât de neînvăţată, atât de tânără, cu spaţii imense, necultivate, că ţi se şi face milă de ea... că nu mai ai pe unde s-o întorci.

Mi-aduc aminte (eu, nu Rânzei) că, la revoluţie, aia din 1789, tot aşa, şedeam aproape de Nôtre Dame, - nu, nu, greşesc, lângă catedrala Saint Germain, distrusă la revoluţie, dar refăcută. Eu îmi amintesc că la Revoluţie, la ghilotină, - că tocmai se ghilotina -, acolo, de zor, fiul lui Buffon, ar fi zis că să nu-l omoare, pe el, că el... este fiul lui Buffon,... ar fi spus să nu mă ucideţi pe mine -, şi i se retezase capul cât era el de Buffon; îl decapitaseră în râsetele mulţimii, de unde se dedusese că aparatul acela nu tăia numai capete de regine, ca al Austriecei, ca al Antoanetei, că nu se limita numai la capete de măscărici...

Scuză, Rânzei, am marcat întreruperea, şi Rânzei urmă parcă amuzat de ce păţise băiatul lui Buffon; asta îl pusese pe gânduri; înţelegea, pe Maria Antoaneta, - o regină; dar pe fiul unui Buffon...

*

Tot la Paris eram, reluă Rânzei, când trăia Brâncuşi... Şi, cum îl chema, domnule, pe ăla... Pi...Piso...

- Picasso! l-am ajutat. - Da, face el, şi ăstuia îi tăiau capul, parole! - dacă s-ar fi născut pe atunci, - şi vede ăsta operele lui Brâncuşi, se uită ce se uită la ele... şi zice ce falus superb, - el o spune, care avea un ştremeleag uite-aşa că schimba femeile zi de zi,... multe, multe... domnule, şi de toate felurile.

Se zice însă că Brâncuşi ar fi reacţionat ca un ţăran oltean. Erau pe Rue de la Gaîté, strada cu teatre şi veselie mare, pe unde Brâncuşi lua şi câinele, se plimba cu câinele lui, şi intră, aşa, la un teatru şi îi cumpără câinelui bilet, - era cu unu... cum dracu-i zicea că şi numele ăstuia începea tot cu Pi.

- Picabia, erau prieteni, am spus.

- Intră tustrei în sala de teatru, începe comedia, era una din comediile alea, că mureai de râs, nu alta, şi râdea şi câinele în felul lui, mai mult lătrând; un cerşetor bărbos care mătura pe jos intervine şi îi dă afară pe turbulenţi, pe cei doi şi cu câinele, trei spectatori, - ăl cu barbă chiar directorul teatrului -, mai spune Rânzei, serios.

Nu-l auzisem niciodată povestind fără de haz un lucru, - care lucru, întâmplarea avea atâta haz..

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara