Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Comentarii Critice:
Roman burlesc de Ioan Holban


După ce a debutat strălucit în proză cu volumul Nevasta lui Hans (1996), poetul Nichita Danilov revine cu romanul Tălpi. Şotronul (Ed. Polirom, 2004), o primă carte dintr-o anunţată serie unde protagonişti sînt bizarul Bikinski, oraşul Iaşi şi mijloacele de transport. Nichita Danilov este unul dintre cei mai buni prozatori între poeţi, dar şi un expresiv poet între prozatori; altfel spus, poetul nu transferă mijloace ori materie literară prozatorului, ci îl convoacă în orizontul unei viziuni şi în interiorul unui topos - într-o nouă creaţie, într-un edificiu cu o arhitectură complexă, aparţinînd, deopotrivă, poetului şi prozatorului. Romanul, în trei părţi - Asfaltul, Şotronul şi Hua-hua , începe aproape balzacian: ,Ieşind pe uşa blocului, Bikinski văzu lume foind în staţia Cimitiru în aşteptarea tramvaiului 3, care făcea ruta Gară-Piaţa Unirii-Abator. Fiind zi de lucru, tramvaiul sosise deja aglomerat, astfel că numeroşi călători, cu tot efortul pe care-l făcuseră de a se înghesui în vehicul, rămaseră în staţie, în aşteptarea următorului tramvai, ce avea să vină în cel mai bun caz peste un sfert de oră, probabil la fel de plin ca şi acesta"; repere precise, o deschidere în dulcele stil clasic, un spaţiu epic atent structurat (al prozatorului), ,minat", însă, de gerunziul atemporalităţii (poetului), un avertizor al balansului halucinant între lumea ,de aici" şi aceea ,de apoi", prin care se construieşte romanul lui Nichita Danilov. Umanitatea e una marginală, a hoţilor de buzunare şi a violatorilor, a borfaşilor, chefliilor şi ţăranilor din comunele mărginaşe, cu tot felul de boccele; personajele cu identitate, care se adună în jurul protagonistului sînt, în fond, figuri ori, mai exact, expresii ale unor stări pe care le traversează (le creează, pentru a le înfrunta) Bikinski; colonelul beat care urinează în tramvai, prin somn, fostul ginecolog Papil Mazuru care colecţionează scame şi aţe căutînd ,semnele hazardului" şi ale cărui perversiuni ivesc relaţii, o lume închisă, secretă, existînd prin şi pentru plăcerea vinovată a ciudatului doctor (,Cea mai mare plăcere a colecţionarului era să lipească pe buricul adolescentelor timbre poştale şi să presare peste ele mărar proaspăt, tocat foarte mărunt. Figura purta denumirea conspirativă de Ťamor la pliculeţť. Uneori pliculeţul era parafat, începînd cu tălpile şi terminînd cu sînii şi urechile, şi, în schimbul unei sume mai mult sau mai puţin simbolice, expediat spre un alt destinatar"), colonelul Geană cu interogatoriile şi ameninţările sale, inginerul Satanovski cu biletele lui de loto, Ambasadorul Scandik, Petrică Papachioru, ,concurentul" de pe piaţa icoanelor pictate, vînzătoarele de ziare Bertha & Mathilda, doctorul Noimann (numit cînd Paul, cînd Edward), membru al grupului de la ,Corso", trăind ,pustietatea bîntuită de pantofi şi costume" ca pe o simfonie, doamna Lilith Noimann şi copilul cu glas de adult, care scrie lozinci pe trotuar (,un mic monstru cu apucături nu tocmai curate") - acestea sînt personajele din Tălpi. Şotronul, aflate în interiorul sau, cum spune naratorul în alt loc, în conştiinţa lui Bikinski: sînt creaţiile acestuia, reale şi fantastice, pendulînd între lumea oraşului şi aceea din mintea şi simţurile lui Bikinski, între reperele de pe drumurile bine trasate şi coşmarul personajului central.

Bikinski este ceea ce teoria literaturii numeşte un antierou; pictor de icoane şi om-afiş, purtînd reclame prinse cu bolduri de poalele pardesiului, cu o taşcă plină de ziare vechi pe care le vinde cui vrea să le cumpere, aflat la o vîrstă simbolică (33 de ani), personajul lui Nichita Danilov este identic cu sine însuşi: se defineşte, adică, prin doi Bikinski, cel care, de pildă, îl respectă pe Cuza pentru că a mutat capitala la Bucureşti, protejînd astfel Iaşul, dar şi acela de dincolo în care toate ,din afară" trebuie să se afle şi ,înlăuntru", trăind balansul halucinant al unui univers aparte; iată-l: ,E foarte posibil ca între lumea din interior şi cea din afară să existe o strînsă corespondenţă. Una să fie oglinda celeilalte. Un fel de clepsidră de imagini, în care realitatea şi ficţiunea să se completeze reciproc. în cazul în care se produce un amestec între cele două Ťentităţiť, ia naştere o altă formă de conştiinţă, mai evoluată, desigur, care, împrumutînd elemente din ambele părţi şi eliminînd impurităţile şi bruiajele, ajunge la esenţa percepţiei, cunoaşterii şi a intuiţiei, ba chiar trece dincolo de graniţele acestora, atingînd, ca să zicem aşa, intangibilul şi ajungînd pînă aproape de cunoaşterea veşnică şi de Dumnezeu.

Avînd vîrsta lui Hristos al cărui chip îl pictează, Bikinski din Tălpi. Şotronul e bîntuit de personajele-figuri create chiar de necredinţa lui; Golgota personajului lui Nichita Danilov e asfaltul, coniacul e ,catalizatorul de idei", existenţa însăşi trăgîndu-şi firele din cele două lumi (,această lume umplută cu tot felul de trupuri trecătoare de cealaltă lume, aflată dincolo de simţuri, unde vieţuia, înconjurat de lumina Domnului, sufletul nemuritor"), din credinţă şi tăgadă, din fisurile care unesc/despart trecutul şi prezentul, unde, iată, se poate plăsmui noua lume - hua-hua a lui Bikinski: ,Fisurile dintre trecut şi prezent trebuiau să constituie ingredientul necesar pentru coagularea unei noi istorii şi a unei noi omeniri": o nouă istorie şi o nouă omenire prin ,omul nou" Bikinski - (anti)eroul din (anti)utopia lui Nichita Danilov. Iar firele care (dez)leagă lumile şi ,eurile" lui Bikinski sînt vehiculele de pe traseele oraşului; sensurile cuvîntului în romanul lui Nichita Danilov acoperă toate semnificaţiile pe care le dă Dicţionarul: vehicul, adică ,sistem tehnic, cu sau fără autopropulsie, destinat deplasării pe o cale de comunicaţie terestră, subterană, acvatică, cosmică, aeriană". Bikinski le foloseşte pe toate, cu sau fără autopropulsie; înainte de orice, tramvaiul, circul (ambulant) pe roţi, ,lumea aparte" a personajului ,unde vatmanii, controlorii sau chiar călătorii ofereau, cînd nu te aşteptai, reprezentaţii senzaţionale"; banalul tramvai e vehiculul care, pe o cale de comunicaţie terestră, (pe)trece personajul în coşmar şi iluzie: ,Circul pe roţi ieşea din Depoul Gării la orele 4,30 dimineaţa şi dădea reprezentaţii pînă la orele 23,30, cînd tramvaiele erau retrase din circulaţie. Fiecare vagon îşi avea protagoniştii săi, care se schimbau din timp în timp. Nu lipseau nici numerele cu omul-şarpe, omul-cămilă, omul-leopard şi omul-struţ, care îşi ascundea capul în nisip atunci cînd cineva îl lua în obiectiv. Femeia-păianjen cu şapte sîni şi trei rînduri de picioare îşi făcea şi ea simţită adeseori prezenţa printre călători. Rolul ei era de a atrage privirile, în spatele spectatorilor subtilizatorii de portofele îşi aveau numărul lor insolit". Papil Mazuru - un alt Bikinski din cealaltă lume - foloseşte plicul cu timbrul special pe care îl trimite ,cromozomilor" unor bătrîni ca să le aducă aminte ,de vremuri, vai, demult apuse"; pentru Noimann, alcoolul e vehiculul, cel care îl poartă ,în marş" pe ,drumul spre stele"; în fine, pantofii lui Noimann şi adidaşii lui Bikinski, marca Nike, au un temperament, chiar o înţelepciune a lor. Dar sistemul tehnic care asigură transportul (transferul) lui Bikinski dintr-o lume în alta îl reprezintă tălpile sale, desenînd traseele oraşului, ale fiinţei acestuia, identificată, pînă la totala unire, înlăuntrul personajului; tălpile sînt ,fiinţe", nu stau degeaba, culeg ,bilete de tramvai şi gume ŤOrbitť gata mestecate", trasează circuitul vaselor prin care circulă sîngele Iaşului, al lui Bikinski, adică, macină asfaltul prefăcîndu-l într-un ,covor de sunet şi lumini". Cosmic şi teluric, oraşul e personajul creat de tălpile, tramvaiul, plicurile, alcoolul, pantofii şi adidaşii antieroilor din romanul burlesc/carnavalesc al lui Nichita Danilov; din această perspectivă, protagonistul din Tălpi. Şotronul e Iaşul, devenit, iată, ceea ce se numeşte un topos, o paradigmă literară, cum, la fel, va fi fiind urbea moldavă în proza lui Val Gheorghiu, Cătălin Mihuleac ori Lucian Vasiliu: e oraşul cum se vede (cu pieţele, străzile, statuile, porumbeii, Corso, Fundaţie, Copou, Tătăraşi, Nicolina, Alexandru) şi cel care este nefiind, cel ascuns în imaginarul lui Bikinski, în aristocraţia lumii artiştilor ori în subsolurile sale: al balansului baroc dintre ceea ce poate fi privit şi ceea ce, prin mintea, simţurile şi stările lui Bikinski, poate fi văzut.

Romanul ca şi poezia din Fîntîni carteziene, Cîmp negru, Arlechini la marginea cîmpului, Poezii, Deasupra lucrurilor, neantul, Mirele orb, Suflete la second-hand, Secol, publicistica din Urechea de cîrpă, Apocalipsa de carton şi prozele din Nevasta lui Hans, rămîne al umorului negru şi al viziunilor expresioniste; altfel, o radiografie amară a epocii, un rezumat - ,cursul scurt" - al istoriei noastre contemporane, prin jocul lozincilor scrise în pătratele şotronului, prin jocul subversiv al literei (,Fiecare literă era un adevărat viespar. Era suficient să răscoleşti cu băţul pentru ca toată nebunia acumulată în ani lungi de privaţiuni să înceapă să roiască în faţă. Bikinski ştia ce înseamnă să lucrezi cu literele şi cu plumbul. Plumbul e pervers. Iar literele, în esenţa lor, subversive") - o lume de interjecţii, redusă, cum spune prozatorul în partea a treia a romanului său, la ,hua-hua", ,hua-hua-hu", ,hua-hubba-hu", ,hubba-hubba-hu", ,hubba-hubba-bu": o lume a lui hu(o), iar deasupra ei, neantul, cum zicea poetul altădată: lumea reală, dintr-un oraş de pe hartă, cu nume şi străzi aievea, de care Bikinski fuge în oraşul-labirint, în pătratele şotronului, pe asfaltul netezit de tălpile sale, într-un roman, în fond, unul dintre cele mai importante apărute la noi, în ultima vreme.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara