Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 


de

Ciudat amestec de melancolie, pesimism şi causticitate, tulburătorul roman în cinci părţi al lui Gregor von Rezzori, apărut în 1979, Memoriile unui antisemit, ficţionalizare a unor experienţe personale, autoficţiune avant la lettre, mult mai subtilă decît ceea se vinde acum sub această etichetă, reprezintă mărturia supravieţuitorui unei lumi apuse, o carte care nu putea fi scrisă decît la o vîrstă înaintată - a autorului şi a Europei, desfigurată de două războaie. E un parcurs iniţiatic, o împletire a istoriei personale şi a Istoriei cu majusculă, constatare a derivei unei civilizaţii sofisticate şi roase pe dinăuntru, nevrednică de idealizare, o lume unde serveşte drept revelator răul teribil care este antisemitismul, otravă prezentă şi în educaţia naratorului.

Acesta e un adolescent, apoi un tînăr din mica aristocraţie a Bucovinei, cu o familie stranie, o mamă de o sensibilitate nevrotică şi un tată ce resimte drept o catastrofă destrămarea Imperiului Habsburgic şi se refugiază maniacal în vînătoare. Lenta şi nu o dată dureroasa maturizare a personajului, crud în ambele sensuri ale cuvîntului (lipsit de experienţă şi dur, nemilos; e adevărat, înclinat spre autodenigrare), eliberarea de prejudecăţi, sunt facilitate de nenumăratele întîlniri cu evrei, din toate categoriile sociale, oameni care îl fascinează - mai ales evreicele, de care uneori se îndrăgosteşte. Frapează refuzul digresiunilor eseistice, primatul naraţiunii; Rezzori nu explică, nu trage concluzii, ne pune sub ochi faptele, multe îngrozitoare - e înmagazinată aici multă suferinţă -, şi ne lasă să judecăm. Cartea se citeşte dintr-o suflare. Se conturează pas cu pas o imagine copleşitoare a spaimelor evreilor, a umilinţelor de care au avut parte, a cruzimii celor mai mulţi dintre semenii lor - uneori cruzime care se vrea cu mănuşi, dar nu e mai puţin înspăimîntătoare. Să notăm că de multe ori cei care îi fac să sufere sunt la rîndul lor victime, stigmatizaţi: unchiul homosexual este batjocura tîrgului, iar ziaristul ratat Olşanski este exclus nemilos din unele cercuri.

Memoriile unui antisemit înseamnă totodată un roman al exilului, al pierderii patriei; nu sunt multe opere de ficţiune care să fi exprimat atît de bine ceea ce în germană se numeşte Heimatlosigkeit. Exil al evreilor, în primul rînd, al naratorului, rămas fără ţară, al unchiului armean al domnişoarei Alvaro, evocat într-al treilea volet: dezrădăcinarea ajunge starea firească a oamenilor deprinşi să fie loviţi fără milă.

Rezzori, un inclasabil cu un aer retro, neîncadrabil niciunui-ism, stilist desăvîrşit (bine slujit aici de excepţionala traducere a lui Catrinel Pleşu), în răspăr cu moda şi cu reţetele literare de uz curent, are un statut incert şi astăzi, la un deceniu de la moarte: ,mare autor" pentru unii, comparabil cu Musil sau Canetti (e totuşi o exagerare), iar pentru alţii o figură minoră, un diletant superficial. E mult mai cunoscut în America decît în Germania, unde, în răspăr cu gravitatea scrîşnită a atîtor proze tratînd subiecte grave, umorul său, ironia acidă şi tonul pe alocuri jucăuş n-au fost, spre dezamăgirea sa, prea gustate. Preţuit de numeroşi intelectuali şi artişti de origine evreiască (sunt des citate cuvintele de admiraţie ale lui Elie Wiesel), a stîrnit uneori reacţii de respingere, pe care numai o lectură grăbită, pe sărite, le-ar putea explica. Să fi fost unii păcăliţi de titlul înşelător, ironic? Un exemplu e micul jurnal al unei călătorii a lui Jacques Le Rider în România, din volumul Europa Centrală sau paradoxul fragilităţii, apărut acum mai mulţi ani la Polirom. Cel socotit, nu fără temei, printre cele mai importante nume ale germanisticii din zilele noastre, reia de-abia în mai 2000 romanul lui Rezzori, pe care ,îl lăsase în suferinţă pe rafturi de cîţiva ani". Universitarul francez dovedeşte o uimitoare cecitate: ,în ciuda umorului lui Rezzori, notaţiile crud realiste despre evreii din Cernăuţi, despre vecinii Goldmann, despre Ťjargonul evreiescť amestecat cu idiş mă fac să mă simt prost".

Cred că nu s-au înşelat cititorii care au fost de părere că figurile cele mai vii, mai realizate artistic, sunt cele din trecutul cel mai îndepărtat, din prima parte a romanului: unchiul Hubi, mătuşa Sofia, bizarul Stiassny şi mai ales Wolf Goldmann, adolescentul evreu cu o fenomenală înzestrare pentru muzică, de aceeaşi vîrstă cu naratorul, dar mult mai precoce. Ar fi nedrept totuşi să nu considerăm pe deplin reuşite alte personaje, greu de uitat după sfîrşitul lecturii, cum sunt fermecătoarea, nonconformista vieneză Minka Raubitschek sau mai cu seamă, într-un episod anterior, negustoreasa de treizeci şi ceva de ani de pe Calea Văcăreşti, tristă şi rece, ,împietrită în văduvia ei", pe care naratorul o numeşte Văduva Neagră. La oameni de tot soiul, mefienţa în raport cu alteritatea e amestecată cu fascinaţia sexuală: ,imaginea ei (a negustoresei - n.m.) era invocată de numeroase voci cu inflexiuni răguşite de dorinţă: era întruchiparea perfectă a evreicei cu părul negru ca pana corbului, iar maturitatea ei suculentă contrasta aţîţător cu răceala ei distantă". Naratorul se destăinuie: ,am înţeles că puteam în principiu să iubesc o evreică - în mod ciudat tocmai din cauza tragismului evreiesc, a străvechii tristeţi evreieşti de pe chipul ei". E vizibilă la ea ,acea angoasă niciodată total învinsă, adînc înrădăcinată în rasa ei şi infiltrată pînă în cel mai mic por al fiinţei ei".

Se remarcă în Memoriile unui antisemit atracţia pentru o feminitate rănită, vulnerabilă: tînăra în cărucior, întîlnire de o clipă, devine o adevărată obsesie pentru erou; acesta evocă ,reprezentarea (...) inconştientă că o infirmă nu s-ar fi putut apăra dacă aş fi vrut să o atac. Şi evreii te provocau fiindcă erau lipsiţi de apărare, evreicele mai ales şi, în special, văduvele evreice..." Nu întîlnim la Rezzori femei fatale, aducătoare de suferinţă, curtezane voluptuoase: evreicele lui sunt victime. Recunoaştem la Văduva Neagră motivul tristeţii evreieşti, intonat prima dată de autori mai vechi, care vedeau aici un stigmat, corolar al păcatului şi culpabilităţii ,poporului deicid". Începînd cu secolul al XIX-lea, melancolia devine o componentă importantă a frumuseţii evreieşti, stereotip -fantasmă datînd din epoca romantică, ridicat la dimensiunile mitului; un mit hrănit în mare măsură din literatură. Melancolia face parte uneori din percepţia de sine a evreului; vorbim în acest caz de o autoimagine.

Memoriile unui antisemit stîrnesc ecouri de lectură. E greu să nu te gîndeşti la volumul memorialistic al lui Nicolaus Sombart, fiul lui Werner Sombart, dispărut anul acesta, Tinereţe în Berlin, carte care a atras prea puţin atenţia în România. Autorul evocă iubirea pentru Rahel: ,Nu aveam cuvinte pe măsura frumuseţii ei - era într-adevăr extraordinar de frumoasă, aşa cum ne imaginăm o evreică frumoasă. Cu ochi melancolici, uşor orientali care, din cînd în cînd, aveau licăriri glumeţe. Părea tot timpul înconjurată de o aură de profundă melancolie. (...) vedeam în ea tot tragismul de secole al poporului evreu. Devenise o metaforă a tragicului". Altă frumuseţe melancolică, altă evreică victimă, altă figură a tragicului.

Pentru cititorul român au o rezonanţă aparte paginile despre Bucovina copilăriei, cu frumuseţile ei paradisiace şi dificila convieţuire a atîtor naţii, şi pitorescul Bucureşti al anilor '30, oraş oriental mai viu sub pana scriitorului decît Viena, după cum s-a observat. Cu atît mai mult, e trist că la noi orice om cultivat a auzit de Alain Robbe-Grillet, Pascal Bruckner sau Elfriede Jelinek, iar Rezzori era pînă acum mai degrabă apanajul unor happy few. Curios, romanul nu e pomenit în ampla lucrare a lui Andrei Oişteanu, Imaginea evreului în cultura română. Să sperăm că, apărută la Humanitas, această a doua ediţie românească a Memoriilor, după cea de la Kriterion, de la mijlocul anilor '90, va face dreptate unui scriitor de mîna întîi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara