Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Dans:
România 2005 Terrains Fertiles de Liana Tugearu


În cadrul direcţiei dinamice a dansului contemporan românesc, s-a desfăşurat un nou eveniment de marcă. Cu sprijin naţional şi internaţional, între 25 aprilie şi 15 mai a avut loc, la Bucureşti, prima rezidenţă de creaţie artistică, din cadrul programului european Terrains Fertiles. Acest program susţine creaţia tinerilor coregrafi, printr-o serie de instituţii şi fundaţii, din România, Franţa şi Austria, în prim plan aflându-se Centrul de Proiecte Culturale - ArCuB al Municipiului Bucureşti, compania IXKIZIT din Franţa şi ImFlinger din Austria. Nouă tineri coregrafi, din cele trei ţări, selecţionaţi mai întâi de un juriu naţional şi apoi de unul internaţional, au beneficiat de rezidenţa de la Bucureşti, finalizată cu o prezentare a ceea ce au creat în această fază, urmând să-şi continue şi finalizeze lucrările, în iunie şi septembrie 2005, la Viena şi la Paris.

Coordonatorul proiectului Terrains Fertiles din România a fost Simona Hodoş, iar directorul artistic, Cosmin Manolescu. Ei au avut ca parteneri Institutul Francez din Bucureşti, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Teatrul Act şi Muzeul de Artă Contemporană şi au fost sprijinite de programul Cultura 2000 al Uniunii Europene.

Din nouă proiecte am putut vedea opt, primele două desfăşurându-se, pe 13 mai, la recent înfiinţatul Centru Naţional al Dansului Bucureşti, de la etajele 3 şi 4 ale Teatrului Naţional, Centru încă în organizare, dar care oferă deja spaţii tinerilor dansatori şi coregrafi de dans contemporan. Deşi două dintre ţările participante la proiectul european Terrains Fertiles sunt de limba latină şi cea de a treia de limbă germană, în mod semnificativ, toţi coregrafii au folosit pentru titlurile pieselor nou create limba globalizării, adică engleza. Apropiate clothing must be worm se intitulează lucrarea concepută şi interpretată de Kataline Patkaď din Franţa. Tema aleasă, şi anume legăturile dintre un bărbat şi o femeie, bazate pe plăcere, forţă, egalitate sau inegalitate, este una eternă, care îmbracă mereu alte haine. Interesant însă pentru epoca pe care o parcurgem este că piesa respectivă, nici măcar la nivelul de pornire al propunerii, nu includea ca posibile, legăturile de iubire sau de prietenie, ceea ce denotă că omul, bărbat sau femeie, nu mai este receptat astăzi în întregul lui. Ca metaforă plastică, interpreta avea iniţial mâinile înfăşurate în frânghii, de care se elibera treptat, ca şi de o parte din îmbrăcăminte, în mişcările ei libere, din spaţiul cu pereţi de geamuri, scări şi balustrade al Centrului Naţional al Dansului. Dar spaţiul prea vast nu a fost prielnic siluetei delicate a interpretei, părând că o înghite, iar imaginile porno, de pe video, desfăşurate concomitent, i-au fost un concurent dezagreabil. Tot la CNDB, dar într-un alt spaţiu, grăniţuit de perdele, s-a desfăşurat lucrarea Free Mesh, concepută de Carmen Coţofană, pe muzică de Vlaicu Golcea. Subiectul, cât se poate de actual, îşi propune să evidenţieze cum viaţa noastră intimă este agresată de media, publicitate şi consum. Plastic, acestea erau reprezentate de trei pereţi tapetaţi cu ziare, pe care apăreau reclame, chipuri prezentate în prim plan, titluri de-o şchioapă. Partea realizată la Bucureşti s-a referit însă numai la relaţia dintre gândirea şi mişcarea fiecăruia dintre cei doi interpreţi, Maria Baroncea şi actorul Rolando Matsangos. Amintirile dictau o atitudine, o poziţionare a corpului, schimbată odată cu ivirea altei amintiri. Deocamdată, însă, nu se poate aprecia cât de închegată va fi această piesă până la final.

în dimineaţa zilei de 14 mai, la Teatrul Act, s-au desfăşurat lucrările altor doi creatori, mult mai elaborate, putând fi socotite, chiar din faza actuală, ca lucrări de-sine-stătătoare. Ambii creatori şi interpreţi, Brahim Sourny, marocan trăitor în Franţa, şi Ria Probst, din Austria, au avut o colaborare fructuoasă, pe linie muzicală, tot cu Vlaicu Golcea. Primul, Brahim Sourny, s-a referit la ţara sa de origine şi la culorile steagului marocan (fond roşu cu stea verde la mijloc), de unde şi titlul primei părţi a proiectului RedGreen, numele întregii lucrări fiind More Less. Cu chipul ascuns de o mască-cască, pe care şi-o va smulge la final de pe cap, interpretul s-a mişcat liber, pe două dreptunghiuri de lumină, unul roşu şi altul verde, proiectate pe podea, compoziţia sa cu trimiteri ideatice limpezi, înglobând, din când în când şi fragmente de dans african. în cu totul alt registru s-a plasat experimentul riguros şi în acelaşi timp expresiv al austriecei Ria Probst, Installation of the formless. Interesul ei pentru mişcările corpului a integrat şi interesul pentru mişcările coardelor vocale, deci ale vocii. Nu este un fapt nou. Spectatorii români au avut prilejul să urmărească, cu mai mulţi ani în urmă, spectacolele lui Georges Appaix, ai cărui dansatori se mişcau în concordanţă cu propriile lor emisii vocale. De astă dată, sunetele studiate de Ria Probst, scurte, prelungi, vibrate etc., au fost înregistrate de Vlaicu Golcea şi folosite în cursul performanţei. Mai interesant a fost însă faptul că, în unele pasaje, corpul însuşi îşi crea "muzica" sa, din sonoritatea unor prăbuşiri sau pleznituri, nu întâmplătoare, ci compuse ritmic şi în acest fel construindu-se atât imaginea plastică, cât şi sonoritatea ei, complementară.

în după-amiaza aceleaşi zile, la Muzeul de Artă Contemporană, au fost prezentate alte lucrări realizate în cursul rezidenţei de la Bucureşti. Prima piesă, Ortensia, a fost concepută şi interpretată de Carla Bodiglieri, din Franţa, tot pe muzică de Vlaicu Golcea. în hăul unei săli imense, de la parterul clădirii-mamut, Carla Bodiglieri a reuşit să-şi creeze un spaţiu numai al ei, delimitat pe podea de nenumărate mici lumânări aprinse, dispuse în formă de U, care captau privirea numai spre acel spaţiu, în întunericul complet al sălii. Mişcările, precumpănitor desfăşurate pe podea, ale unui corp înfăşat în alb (trunchi, braţe, picioare, cap), păreau ale unei mari şopârle, atrasă mereu de lumina lumânărilor, fiinţă fantomatică, care în final a dispărut după o uşă imensă, de la capătul deschis al literei U. Un poem de mişcare, inspirat de câteva pasaje din Caietul IX al lui Paul Valéry.

în spaţiul multiplu compartimentat cu pereţi transparenţi, de la etajul IV al Muzeului de Artă Contemporană, în sălile adiacente şi pe terasă s-au desfăşurat, în continuare, lucrările celorlalţi rezidenţi. Piesa lui Ion Dumitrescu, Backing Thoughts, pe muzică de Beck, Dj Krush şi imagini video de Andu Dumitrescu, a îmbinat imaginea filmată a interpretului, cu prezenţa sa fizică concretă, prima dominând-o pe cea de-a doua - ca un fel de răzbunare, chiar dacă involuntară, din perioada când era dansator clasic şi numai prezenţa lui concretă conta. Dincolo de forme, nu se intuiesc încă ideile şi nici nu ne-a creat convingerea că prestaţia sa în cadrul genului de dans contemporan este mai împlinită decât cea anterioară, de balerin.

Store-an intercourse of medias s-a intitulat performance-ul realizat de austriacul David Subal, împreună cu japonezul Mitchkazu Matsune, prin ultimul graniţele europene fiind depăşite. Proiecţii cu cei doi intrând şi ieşind pe o uşă sau susţinându-se reciproc pentru a urca pe un zid, mişcarea lor prin încăperile cu pereţi transparenţi, căutând şi scoţând din saci de hârtie diferite obiecte, aruncate sau aşezate apoi cu grijă în diverse locuri (bikini, prinşi pe balustrade, pahare de plastic în grupaje diverse pe podea etc.), s-au desfăşurat în respectivul spaţiu timp de 90 de minute. Spectatorii, care la o privire de ansamblu făceau şi ei parte din "spectacol", se ridicau, plecau pe terasă, reveneau, vorbeau între ei, şi îşi îndreptau din nou atenţia către mişcările celor doi. Un gen de experiment pentru care nu am prea multă aplecăciune.

în schimb, m-a încântat deplin ceea ce s-a petrecut pe terasă, după lăsarea întunericului, la nivelul acoperişurilor, de unde şi titlul compoziţiei Anei Cătălina Gubandru: ...Above the Roof, pe muzică de Bujor Stoicovici (colaj) şi un montaj video de Bogdana Pascal. Cătălina Gubandru s-a dovedit cât se poate de inspirată, atât în concepţie cât şi în modul cum a reuşit să o ghideze pe interpreta sa, Mihaela Dancs, o neprofesionistă, fapt ce nu putea fi sesizat, dacă nu erai informat de acest lucru. Tot atât de inspirat a fost folosit şi peretele de sticlă a terasei, atât pentru proiecţii cât şi pentru mişcările alunecate ale interpretei, sprijinită de el, care păreau o prelungire a alunecării picăturilor de apă, proiectate anterior. La fel de expresive au fost şi vibraţiile corpului interpretei, în spaţiul liber al terasei, în strânsă rezonanţă cu ritmurile muzicii indiene, dar fără nici o aluzie la dansul indian ca atare. întreaga compoziţie însă a fost atât de strâns legată de ambient, încât nu ştim cum va putea fi transferată în alt spaţiu. Ce se va petrece la Viena şi Paris?

Urmărind toate aceste producţii, cu satisfacţii mai mari sau mai mici, ai sentimentul clar că te găseşti în plin proces de coagulare a unor noi forme artistice, ale unei lumi în formare, care se caută pe sine.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara