Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Editorial:
Schimbarea la faţă de Nicolae Manolescu


La cel de-al treilea număr în noua formulă grafică, se poate spune că România literară începe să se "aşeze". O schimbare la faţă ca aceea pe care am făcut-o nu e un lucru tocmai simplu. Nici tehnic, nici, aş zice, psihologic. De ce era ea necesară şi ce scopuri urmăream, am arătat într-un editorial anterior. Aş vrea să mă refer acum la dificultăţile unei atare schimbări.
Cele de natură tehnică ţin de rutina care se instalează vrînd-nevrînd, în punerea în pagină, cum se spune, a revistei. Computerul uşurează mult munca tehnoredactorilor, dar este el însuşi o sculă pretenţioasă, care nu se lasă folosit oricum şi de către oricine. A trece de la 24 la 32 de pagini nu este, în sine, foarte complicat. Dar a pagina diferit revista, cu ilustraţii, cu altă orînduire a textului, cu alt fel de colontitluri etc., creează destule probleme. Desigur, multe se învaţă din mers. Tehnoredactarea primului număr nou ne-a ţinut pînă la cinci dimineaţa. A celui de-al doilea doar pînă puţin după miezul nopţii. Cînd scriu editorialul de faţă, nu ştiu cît ne va lua numărul al treilea, dar cu siguranţă vom mai prinde ultimul autobuz.
Dificultăţile psihologice s-au dovedit şi mai grave. Am întîmpinat două tipuri de rezistenţă: a unora dintre cei mai fideli cititori, care nu le vedeau rostul, şi a noastră înşine, care nu ne împăcam cu ideea. Va trebui să mai treacă timp spre a şti, mai întîi, dacă am reuşit în întreprinderea noastră şi, apoi, dacă toată lumea a înţeles ce vrem să facem.
Psihologia literaţilor (iar noi sîntem, aproape fără excepţie, literaţi) nu acceptă că există, într-o revistă, lucruri la fel de importante ca textul. Pentru noi, textul e suveran, ba chiar e totul. Ilustrarea revistei o vedem de obicei ca pe un suport imagistic acordat cuvîntului. Altfel spus, ilustraţiile trebuie să fie legate de text şi "semnificative". Cum sînt, bunăoară, fotografiile de autori ori de coperte. Însă puţine publicaţii literare din lume mai procedează aşa. Cele mai cunoscute (şi am răsfoit destule) sparg textul cu imagini mari, expresive sau pur şi simplu decorative, plăcute ochiului, chiar dacă îşi duc viaţa proprie, independent de text. Pînă şi reclamele participă la grafică. Nimeni nu le mai refuză, fiindcă reprezintă corpuri străine: şi considerentul nu mai e de mult exclusiv financiar.
Se petrece în publicistică un fenomen comparabil cu acela din teatru. Multă vreme teatrul a depins de replică. Aşa cum opera lirică depinde încă, în mare măsură, de arie. Cînd autorul piesei era, de exemplu, Caragiale, prioritatea textului era absolută. Treptat, spectacolul teatral a devenit mai complex: textul a început să fie rostit în strînsă legătură cu alte elemente componente, cu muzica, scenografia, mişcarea şi restul. Un actor modern nu se mărgineşte să spună, clar şi expresiv, textul. El ştie pantomimă, e uneori un gimnast sau un balerin. Luminile, culorile fac parte organică din spectacol, ca şi cuvintele. Tot aşa se întîmplă şi cu publicaţiile. Ele sînt un tot. Nu le deschidem doar pentru textul din ele, ci pentru o mulţime de elemente altădată dispreţuite sau chiar ignorate, cum ar fi vignetele, letrinele, capetele de pagină, tipul de literă, desenele, fotografiile (multe, prelucrate pe computer). Într-o lume a imaginii, e greu să rămîi doar un cititor de texte.
Ne cerem iertare cititorilor pe care i-am şocat prin schimbarea produsă. Sperăm să se deprindă cu ea şi să ne înţeleagă. O ameliorăm noi înşine pe măsură ce constatăm ce nu e bine. Intrăm în orice caz în rîndul lumii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara