Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Editorial:
Scriitorul român faţă cu reacţiunea comunistă de Nicolae Manolescu


O revistă se pregăteşte să scoată un număr consacrat Tezelor din iulie '71. Recent, o emisiune de la TVR1 a cerut părerea cîtorva scriitori despre aceleaşi Teze, prin care Nicolae Ceauşescu a încercat, cu treizeci de ani în urmă, să repună cultura română pe linia realismului-socialist. De altfel, el însuşi a folosit termenul cu pricina, cu ocazia lansării Tezelor, după aproape un deceniu în care el păruse uitat, dar l-a retras ulterior, la reacţia fermă a scriitorilor. Marin Preda, care tocmai îşi tipărise o parte a publicisticii sale îndrăzneţe şi originale sub semnificativul titlu Imposibila întoarcere, a ameninţat că se va sinucide dacă se va reveni la dogmatism.
N-am amintit întîmplător nici de atitudinea lui Preda, nici de opoziţia scriitorilor. în emisiunea televizată cu pricina, la care au luat parte cîţiva scriitori care mai purtau pantaloni scurţi în 1971, d-na Mariana Şipoş a acuzat în mod nediferenţiat breasla literară de oportunism. Nimeni n-ar fi protestat public împotriva Tezelor. Scriitorii ar fi adoptat politica struţului, băgîndu-şi capul în nisip. Presa literară ar sta mărturie. Ca şi suratele ei, România literară s-ar fi predat atunci cu arme şi bagaje în mîinile propagandei comuniste, trăgînd săptămînal portretul lui Ceauşescu pe prima pagină şi destinîndu-le pe toate celelalte cultului său. Să nu uit: d-na Şipoş menţiona şi o excepţie (una singură!) de la regula acestei laşităţi generale şi anume pe dl. Nicolae Breban, demisionar de la conducerea României literare şi din partidul comunist, ca formă de refuz a întoarcerii la ortodoxia stalinistă în cultură pe care Tezele o proclamau.
Nu-mi face nici o plăcere să vorbesc despre "rezistenţa" d-lui Breban din 1971. D-sa fusese totuşi membru supleant al CC al PCR şi făcuse din România literară în puţinul timp în care a condus-o, o slujitoare prea plecată a regimului. Despre realismul-socialist a revorbit, înainte de Ceauşescu, revista d-lui Breban, într-o dezbatere pe tema trecutului în care temerile scriitorilor cu privire la răposatul curent literar de inspiraţie sovietică erau calmate cu argumentul că nimic nu trebuie respins global, că erau şi lucruri bune în realismul-socialist. Lăsîndu-l pe dl Breban în plata propriei conştiinţe, aş prefera să mă refer la rezistenţa pe care breasla noastră a opus-o Tezelor. D-na Şipoş nu pare să aibă nici cea mai mică idee despre adevărata atitudine a scriitorului român faţă cu reacţiunea comunistă.
Această atitudine s-a manifestat în formele caracteristice vremii. Dacă d-na Şipoş n-a găsit-o în paginile revistelor (şi cum era s-o găsească?), nu înseamnă că n-a existat. A fost, între altele, o întîlnire, solicitată de scriitori, cu Nicolae Ceauşescu, la care, aproape fără excepţie, cei peste şaizeci de participanţi (m-am numărat printre ei) au cerut şefului partidului şi al statului să revină asupra opiniilor din Teze. O astfel de solicitare era cu totul neobişnuită. Nimeni, cu atît mai puţin un grup masiv de scriitori, nu cutezase vreodată înainte să ceară socoteală lui Ceauşescu. în epoca Dej, un astfel de gest era încă şi mai greu de conceput. Printre cei care i-au spus ce gîndeau lui Ceauşescu s-au aflat liderii Uniunii Scriitorilor, în cap cu Zaharia Stancu, E. Jebeleanu, A.E. Baconsky şi alţii. Cu acel prilej s-a referit Ceauşescu, în replică, la atitudinile "ciocoieşti" ale scriitorilor, fiindcă Jebeleanu îi spusese că, după părerea lui, un ţăran, insuficient cultivat, nu înţelege cu adevărat Mioriţa. Extraordinar a fost Baconsky. Nu cred ca urechile secretarului general al PCR să mai fi auzit ce au auzit atunci de la poetul Cadavrelor în vid.
întîlnirea n-a rămas fără rezultat. Tezele nu s-au aplicat niciodată pînă la capăt în spiritul sau în litera lor. A fost nevoie cîţiva ani şi de cîteva reuniuni ale activului de partid cu oamenii de cultură (precum aceea de la Mangalia de la sfîrşitul deceniului inaugurat de Teze) pentru a se obţine, niciodată însă deplin, punerea în practică a prevederilor Tezelor. Ceauşescu a făcut tot posibilul ca să înfrîngă cerbicia scriitorilor. A încurajat, bunăoară, naţionalismul cel mai josnic şi ridicol, protocronismul, deşi acesta se bătea cap în cap cu ideologia comunistă clasică, în speranţa de a-şi atrage o parte dintre intelectuali. Nici aşa n-a reuşit. Protocronismul şi-a primit replica meritată şi cenzura n-a putut, oricîte şicane i-a făcut, s-o împiedice să apară în reviste, în România literară şi în altele, pe care d-na Şipoş le socoteşte acum lipsite de demnitate, laşe sau făcînd jocul regimului.
Adevărul istoric este că întoarcerea s-a dovedit imposibilă, după cum spusese Preda, şi că Tezele au pierdut războiul cu literatura, chiar dacă au cîştigat cîteva bătălii. Cea mai bună dovadă este că au apărut, în anii '70 şi '80 destule cărţi extraordinare, al căror spirit era contrar aceluia rudimentar şi agresiv ideologic al Tezelor. D-na Şipoş ar face bine dacă, înainte de a-şi lăsa gura să vorbească fără ea, să citească romanele, cărţile de poezie, eseurile critice şi celelalte de după 1971. E uşor să arunci cu noroi. Dar pentru generaţiile tinere, pentru care 1971 e deja istorie, informarea corectă e obligatorie. TVR n-are voie să abdice în acest fel ruşinos de la datoria morală de a spune adevărul.