Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieţii Româneşti - Eugen Ionescu de ---


(urmare din numărul trecut)

20 Iulie. - Am cumpărat jurnalul lui André Gide. Sînt în el, uneori, lucruri aproape imbecile. Ce mi se pare curios şi fără scuze e faptul că în Iulie 1914, nu avea niciun presentiment al războiului, al dramei lumii ce sta gata să izbucnească. Preocupările lui sînt ridicule (niciun fel de participare!): la 1 Iulie, o "durere de cap, umilitoare", care "aprčs diner,...s'est dissipé". în ziua de 2 Iulie, se plînge că nu a putut nota nimic în jurnal. La 4 Iulie, după "plecarea Doamnei Copeau şi a copiilor" îşi reciteşte "notele turce". La 6 Iulie, - notaţi că în 1914, - se întreabă dacă Jean T., e inteligent. El "crede că da". Ce teribilă importanţă capătă, în Iulie 1914, problema inteligenţii lui Jean T. La 7 Iulie: "Ma chatte attend ses petits d'heure en heure; elle rôde inquičtement de chambre en chambre ŕ travers toute la maison. Son panier est installé dans le grenier"... ş.a.m.d. La 10 Iulie: ..."Temps splendide. Ce matin: piano". (Trei săptămâni după asta, urma să fie un piano ceva mai forte). La 11 Iulie: "noapte albă. A fost foarte cald. La 12 Iulie: scrie că primeşte o revistă, în care Henri Massis scrie rău despre les Caves du Vatican. La 13 Iulie: ..."ce matin, dčs six heures, j'ai pu remettre en cage mon sansonnet qui a volé vers moi aussitôt qu'il m'a vu venir"... La 14 Iulie, - ridiculul preocupărilor lui, (în contrast mai ales cu preocupările tragice ale Europei întregi) culminează: "secretul tuturor slăbiciunilor mele, stă în această îngrozitoare modestie de care nu parvin să mă vindec". (într-adevăr). "M-au crezut un revoltat (Claudel şi Jammes), pentru că nu am putut obţine, sau pretinde, de la mine, această laşe supunere care mi-ar fi asigurat confortul. E poate ceea ce am eu mai protestant: oroarea de confort".

E cazul să te gîndeşti nu numai la "confortul material" al celor ce urmau să intre în tranşee, dar şi la confortul moral al acelora ce participară la teribila dramă a lumii ce începea, vădit să se işte.

Nu îl acuz de faptul că s-ar afla, departe de oameni, într-un "turn de fildeş". Căci nu e nici în turn de fildeş, - ci în mocirle de indiferenţă. Mă uimeşte lipsa lui de sensibilitate, de ecouri interioare, de răspuns, - la covîrşitoarele evenimente ce începeau să se întîmple, atunci, în lume.

Şi continuă la fel: la 15 Iulie, descrie străzi, un circ, o cafenea, un luptător etc. La 16 Iulie: "corrigé mes épreuves" etc. Apoi, vorbeşte despre păsărici. La 17 Iulie, - se ocupă de cariera lui K. sfătuindu-l să nu facă şcoala de comerţ. La 18 Iulie , - se ocupă de ce scrie. La Cardonnel despre Les caves du Vatican, - şi despre o păsărică pe care pisicile vor s-o mănînce. La 19 Iulie, e nenorocit: "ce matin, mon pauvre sansonnet s'est laissé déchirer par les chats". îi descrie moartea, cu aplicaţie literară. La 20 Iulie, - iarăşi despre K. şi şcoala de comerţ. Discuţie lungă. Apoi, consideraţii triste despre păsărică. La 21 Iulie, devine cu totul surprinzător: "Această ciudată apucătură, pe care totdeauna am avut-o, de a face să lucreze, de preferinţă, părţile cele mai leneşe din mine". De ce nu face să-i lucreze flerul? în aceeaşi zi (21 Iulie 1914!) scrie: "Azi dimineaţă a trebuit să mă duc să-l caut pe Toby (cîinele) care ieri, fugise la soţii Dumont, atras de căţeaua lor". La 22 Iulie, - îl interesează, în deosebi, faptul că "Basserman, traducătorul meu, a sosit cu trenul de ora şase". La 23 Iulie scrie că e obosit; la 25 Iulie a pierdut nişte însemnări şi, în fine, la 25 Iulie pare a se trezi şi începe să vadă că oamenii sunt neliniştiţi: "on ne parle pas d'autre chose", (n-ai fi ghicit), "que de l'ultimatum des Autrichiens aux Serbes". Totuşi, cîntă la pian, - şi e dominat de problema de a scrie toate astea, frumos şi literar. La 31 Iulie, va nota din nou, "poetic": "L'on s'apprčte ŕ entrer dans un long tunnel plein de sang et d'ombre". îşi bruftuluieşte însă nevasta fiindcă îl "împiedică să citească".

(în toate paginile, demonul literaturii. Gide e oare insipid aici pentru că nu mai are ce spune, toată substanţa fiindu-i epuizată în literatură organizată? De altfel, aceeaşi organizare, aceeaşi grije pentru cuvînt, pentru aranjare e şi în jurnalul acesta, - cu deosebirea că nu e miez. Arta de a scrie frumos despre nimic. Mă întreb dacă este voie să fii, cu mediocritate, atît de retranşat din umanitatea dramatică. E o izolare nu roditoare ci tristă, sterilă.

Nu te poţi retrage în tine însuţi decît într-un chip dureros: din ratare, orgoliu, umilinţă etc. Nefiind primit de lume, sau neputîndu-te dărui ei, te consolezi, cum poţi, în tine însuţi, cu tine însuţi. Să se simtă însă că aceasta se face cu durere, cu dramă. Succesele personale, de pildă, nu pot fi decît un mizerabil paliativ. Le cauţi pe ele, din lipsă de altceva. Neputînd participa la drama lumii, faci din tine o dramă a lumii).

La 7 Octombrie 1938, adică în împrejurări identice, după douăzeci şi patru ani, aceeaşi neparticipare, mărturisită cu încercarea de a scuza: "depuis le 22 Septembre, nous avons traversé des jours d'angoisse don't "on" pourra s'étonner de ne trouver aucun reflet ici... les réflexions que je pus faire ne me paraissent gučre ŕ leur place dans ce carnet (de ce?) et si je cessai durant ce temps d'y rien écrire, c'est qu'elles occupaient toute ma pensée". Iar la 8 oct. declară: ..."le domaine oů mon esprit retrouve sa valeur reste inenvahissable"... (Iată un scriitor care declară că e apărat de emoţiile umane. Dar ce îl fructifică atunci?) Citează din Montaigne şi declară: "passons outre. Il ne sert ŕ rien de gémir". Facil şi fals, - mai ales pentru Gide a cărui literatură este, în mare parte, geamăt.

* * *
Jurnalul lui Gide nu e o mărturie a trăirilor lui. Nu e viaţa, respiraţia lui, ci un fel de literatură de mîna a doua, destinată şi organizată pentru public. (într-o parte, se întreabă cum poate cineva să scrie, chiar în jurnal, fără ordine. Dar "ordinea" jurnalului e cu totul diferită de cea a literaturii organizate. E o ordine interioară, netehnică.

Jurnalul e nereuşit dacă e conceput ca "literatură de mîna a doua". Jurnalul e valoros cînd exprimă intensităţi, arderi. E mai autentic decît un roman şi nimic nu-l împiedică, la urma urmii, să fie artistic, căci intensităţile se pot grupa după un ritm spiritual, după o anumită respiraţie. Organizarea romanului n-ar trebui să fie, ea însăşi, decît organizare după un ritm firesc de respiraţie umană.

Multe din jurnalele intime scrise pîn-acum n-au fost realizate pentru că au fost scrise de mediocri ori au fost greşit concepute. Nimeni nu împiedică pe nimeni să-l scrii altfel. Fiind însăşi respiraţia omului, jurnalul e în legătură strînsă şi directă cu valoarea însăşi a omului; e însuşi omul. Jurnalul poate depăşi planul de mărturisiri semi-confidenţiale şi poate deveni, ca poezia, ţipăt. El poate să nu fie un refugiu, ci o tribună, o izbucnire, un discurs permanent, o viaţă care se ridică ea însăşi la intensităţi dramatice, la intensităţi semnificative. Jurnalul poate exprima admirabil, - tot ceea ce este, ţipat, scrîşnit, trăit.

Mai tîrziu. - Jurnalul: un om care vorbeşte, crede, cheamă, plînge, luptă, vrea să convingă, etc. Poate fi foarte viu şi foarte complex. E cinematografierea omului. Poate să se ridice la înălţimi de poem, epică, pamflete etc. Expresie directă vie, vehementă, personală. în cazul cel mai rău, el poate fi un şantier, un teren de experienţe literare, o tehnică a mărturisirii. E o prejudecată împotriva jurnalului intim care trebuie neapărat clarificată şi înlăturată.

23 Iulie. Jurnalul nu se învecheşte, nu se primează niciodată. O tragedie, un roman, o nuvelă, sunt învechite după, cel mult, o sută de ani. Orice construcţie literară, orice operă organizată are, cu timpul, tendinţa să-şi piardă substanţa umană şi să-şi vădească sforile, mecanismele. Genurile se perimează. Trebuie să se facă un efort permanent de reînnoire tehnică, de primenire. O tragedie clasică ne pare o zi convenţională. Majoritatea teatrului clasic sau romantic, plictisitoare.

În schimb, jurnalul, proza memorialistică, mărturisirile, (gîndiţi-vă numai la cîţiva memorialişti: Pepys, Swift, Montaigne, Rousseau, Saint-Simon, Jules Renard; dar gîndiţi-vă şi la alţii mai mici: Amiel, fraţii Goncourt, etc.), cresc în valoare, ca vinul, pe măsură ce se învechesc. Lipsa lor de orice integrare într-o modă estetică trecătoare, e însăşi garanţia expresiei, autenticităţii lor umane. Arta este expresie a omenescului, dar expresie plus convenţie. Convenţia sfîrşeşte prin a înăbuşi omenescul. Cele mai mari capodopere ale literaturii universale cer, pentru a mai putea fi primite, o permanentă, dificilă reactualizare. O reactualizare care, de fapt, le desfigurează.

Nuditatea jurnalului, viaţa lui naturală îl apără. El constituie urma cea mai pură şi cea mai permanentă a omenescului. Mă cîştigă în el îmbinarea aceasta de caz şi de generalitate umană. La limita extremă care uneşte generalul cu particularul, el satisface astfel unul din dezideratele cele mai caracteristice ale artei literare. Jurnalul, prin lipsa lui de "artistic", - are garanţie de expresie, precizie, adevăr. Căci nu vom putea niciodată condamna îndeajuns arta "artistică", hrănită din propria ei substanţă, şi nu din viaţă.

În definitiv, jurnalul poate avea exact valoarea umană a omului care îl scrie.

25 Iulie. Defectul cel mare al jurnalului îl constituie, hotărît, lipsa lui de grupare în jurul unor centre de probleme. Jurnalul e scris pentru exprimarea unei vieţi intense, dramatice. în schimb, greu poate sluji problemelor obiective, mari. Iată de ce îmi propun să grupez idei, în eseu, în jurul cîtorva probleme ce mă frămîntă: omul şi persoana umană; primejdia unor metafizici şi mitologii ce pun ziduri între oameni, etc...

Peste două zile mă duc la ţară, la "Moara" de la "Chapelle-Anthenaise". Am să stau, o săptămînă sau zece zile. Voi lua cu mine Jurnalul lui André Gide şi Confesiunile Sfîntului Augustin. Cumpărarea acestor două cărţi atît de opuse, şi a acestor oameni ce nu se pot compara între ei, îmi va fi, cred, revelatoare.

(continuare în numărul viitor)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara