Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de istorie literară:
Scurtă istorie a teoriei literare de Adina Diniţoiu

În cea mai recentă carte a sa, Moşteniri intermitente: o altă istorie a teoriei literare (Editura Universităţii din Bucureşti, 2013), Oana Fotache, profesor universitar la Universitatea din Bucureşti, oferă – într-o sinteză foarte utilă în special studenţilor, dar şi celor interesaţi de feţele pe care le îmbracă astăzi teoria literară – o scurtă istorie a teoriei literare în contemporaneitate. Mai mult decât atât, aducând în discuţie inclusiv modalităţile în care este concepută astăzi istoria literară, Oana Fotache nu se ocupă aici numai de o istorie a teoriei literare, ci şi de o teorie a istoriei literare – aşa cum remarcă Mircea Martin pe coperta a patra: „Cred că volumul focalizează tocmai asupra «nodului» existent între una şi cealaltă”. Aşa cum este şi firesc în „republica mondială” a teoriei, cercetătoarea îmbină – în capitole distincte – analizele care se opresc asupra unor teoreticieni străini dintre cei mai influenţi la ora actuală (Claudio Guillén, Franco Moretti, Northrop Frye, Tzvetan Todorov etc.) cu cele consacrate unor teoreticieni, critici şi istorici literari români (Mircea Martin, Nicolae Manolescu, Monica Lovinescu). „Capitolele care urmează – precizează Oana Fotache – sunt părţi dintr-o istorie «în fărâme» (am împrumutat de la E. Ionesco şi această formulă, şi figura intermitenţei) a teoriei literare moderne, istorie construită în jurul ideii de revenire intermitentă a tradiţiei disciplinei ca mod al inovaţiei. O istorie fragmentară, cu «noduri» şi «goluri» (...). Selecţia studiilor de caz nu ascultă neapărat de un criteriu valoric, ci urmăreşte să cartografieze diferitele moduri în care teoreticienii literari se raportează la şcolile de gândire pe care le moştenesc. Cred că se poate scrie o istorie a teoriei literare, mai ales a celei contemporane, pornind de la recurenţe, revizitări, fidelităţi şi erezii”. În capitolul „Fascinaţia înnoirii. Topoi ai istoriei literare la Frye, Guillén şi Moretti” (capitolul al doilea), cercetătoarea urmăreşte, de pildă, felul în care doi teoreticieni literari contemporani, Claudio Guillén (1924-2007) şi Franco Moretti (n. 1950), recuperează tradiţia, şi în special pe Northrop Frye, pentru a propune noi reconfigurări ale istoriei literare, într-o manieră structurală ce vine după poststructuralism şi deconstructivism, fără să reia metodologia structuralistă: „Cei doi au construit modele ingenioase ale unei noi istoriografii, modele ce vor influenţa semnificativ domeniul până astăzi”.
De altfel, în primul capitol („Ritmuri ale succesiunii. Moştenire şi tradiţie în teoria literară”), Oana Fotache circumscrie conceptul de „moştenire”, făcând apel, printre altele, la definiţia lui David C. Harvey, promotor a ceea ce s-a numit, în anii ’90, heritage studies: conceptul de moştenire implică, aşadar, „a process or a human condition rather than a single movement or personal project”. Studiul moştenirii, scrie cercetătoarea citându-l pe Harvey, „depăşeşte sfera jurisprudenţei şi pe cea a religiei, pentru a se constitui într-o «present-centred cultural practice and an instrument of cultural power». Ca şi pentru Derrida, moştenirea nu apare aici ca un dat, ci este un demers etic prin raportul permanent întreţinut cu trecutul. De fiecare dată, ceea ce numim «stadiul disciplinei» se reface cu şi prin fiecare teoretician important, şi e în fiecare moment altul chiar pentru contemporani. Pornind de la diversitatea straturilor ce se manifestă într-un decupaj temporal, se poate înţelege şi varietatea tradiţiilor care sunt «de moştenit»”.
După această fixare a cadrului şi a termenilor, Oana Fotache se ocupă – în patru capitole distincte – de evoluţiile intelectuale ale lui Tzvetan Todorov, Mircea Martin, Nicolae Manolescu şi Monica Lovinescu – ultimii doi nu atât teoreticieni, cât critici şi istorici literari, dar figuri simptomatice pentru reconfigurările câmpului literar românesc postcomunist şi pentru schimbările suferite de „tradiţia estetică” şi de istoriografia literară la noi, după 1990. Există şi un capitol care tratează despre istoria literară comparată (capitolul al treilea), iar ultimele două capitole se ocupă de exilul literar românesc, respectiv de moştenirea central/est-europeană în teoria literară.
Redactată la modul sintetic, informată şi pertinentă, cartea Oanei Fotache se constituie într-un ghid extrem de util în teoria actuală, dar şi într-o bună introducere în ce priveşte rediscutarea, în spaţiul autohton, a conceptelor de teorie literară, istorie literară, canon, tradiţie estetică ş.a.m.d.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara