Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Securitatea purifică N.A.T.O. de Mircea Mihăieş


Că bine le zicea magistrul Adrian Costea: frumoasă şi fascinantă ţară! Cum altfel, când salvările, rulând cu inimaginabila viteză de 160 de km la oră, în loc să salveze oameni, îi fac terci? Cum altfel, când cetăţeanul intră în spital doar pentru a-şi accelera moartea? Cum altfel, când nici în cimitir nu-şi află odihna, pentru că bandele de satanişti dau imediat năvală, smulg crucile şi le înfig - aşa cum cere drăcescul protocol - cu susul în jos? Cum altfel, când procurori care îndrăznesc să nu ţină seama de ordinele politice sunt trimişi în judecată ei înşişi? Cum altfel, când doctoranzi în drept, posesori ai unui psihic de oţel, se aruncă de pe acoperişul casei doar pentru a dovedi rezistenţa la presiune a justiţiei?
Toate aceste grozăvii s-au petrecut în intervalul unei singure săptămâni. Şi nu e vorba decât de o selecţie aleatorie, pentru că altminteri presa geme de atrocităţi, bestialităţi şi înspăimântoare manifestări ale sălbăticiei. Societatea românească, perfect secţionată în două, a devenit fie paradisul opulenţei desfrânate (pentru cam jumătate de procent din populaţie), fie comuna primitivă, pentru restul. Partea ciudată e că ambele sunt egal de neplăcute la privit, deşi din motive diferite. Insolenţa bogăţiei unor români e întrecută doar de disperarea sărăciei ce i-a prins în menghină pe ceilalţi. Nimic mai respingător, ca spectacol al degradării umane, decât certurile cotidiene iradiind din mediul eminamente dubios al fotbalului spre sferele marii corupţii. După cum nimic mai înspăimântător decât mamele care-şi leapădă copiii la canalul de dejecţii. Pungile de plastic ce conţin rămăşiţele feţilor abandonaţi constituie singura legătură între aceste creaturi şi specia umană.
Că bogăţia nu aduce cu sine nici un gram de demnitate, de civilizaţie, de bun-simţ o dovedeşte comportamentul bandei de parveniţi ce ne asasinează agramat în nesfârşite talk-show-uri. E deprimant să vezi cum marele fotbalist Hagi a reuşit să se compromită în câteva seri la televizor cât n-ar fi reuşit dacă întreaga lui carieră ar fi constat în ratări ale loviturilor de la unsprezece metri. Sigur că dincolo de mahalagism se află mari interese financiare, dar tot aurul din lume nu va pune la loc poleiala scursă de pe chipul lui ca nişte acuarele de proastă calitate.
Tot la capitolul fascinaţie trebuie menţionat noul record bătut în România: la noi, nici măcar teoriile conspiraţioniste nu mai au trecere. De ce s-ar obosi duşmanii din exterior să ne submineze, dacă o facem atât de spectaculos noi înşine? Din ticăloşie, din tâmpenie, din nebunie - într-o ordine aleatorie, dar de-o perfectă eficienţă. Exemplele abundă, aşa că am să-l iau pe cel mai eclatant: comportamentul provocator al lui Ion Iliescu. Va să zică, eternul preşedinte al ţării, flancat de fascinantul său prim-ministru, îi invită pe şefii partidelor ca să-i mobilizeze în vederea unei declaraţii solemne privind intrarea în N.A.T.O. Adică în civilizaţie, în lumea prosperităţii, în democraţie şi în normalitate. Perfect, îţi spui, dl. Iliescu s-a dekaghebizat, i-au venit minţile la cap şi a înţeles că nu avem altă şansă de salvare decât să mergem pe mâna Occidentului.
Numai că acelaşi prezident, de parcă nici usturoi n-ar fi mâncat, imediat ce-a coborât în mijlocul mulţimilor, a început să tune şi să fulgere împotriva Vestului - prin câteva simboluri ale sale, şi mai ales F.M.I. O fi având dreptate dl. Iliescu, dar dacă e aşa deştept, de ce-a adus ţara în situaţia de-a sta la mila femeiştilor, a Băncii Mondiale şi a altor organisme de dragul cărora nu mor nici eu? De ce nu s-a trezit bărbăţia în el atunci când umbla cu mâna întinsă la cerşit? De ce se revoltă acum, când F.M.I. ne-a atenţionat că s-a terminat cu pomenile şi că nu mai dă bani pentru pensionari? N-o fi având dl. Iliescu nici o vină în dezechilibrarea pieţei muncii? O fi uitat că dezastrul provine, în proporţie covârşitoare, din decizia de a-i salva prin pensionare pe securiştii şi activiştii fugăriţi ca hoţii de cai de populaţia întărâtată, în decembrie '89? Evident că pe lângă criminalii din Securitate şi din P.C.R. s-au furişat imediat şi alte zeci şi sute de mii de românaşi iubitori de muncă precum de ardei iute în ochi. Pentru acest dezechilibru tragic F.M.I.-ul e de vină, nu-i aşa?
Ion Ilici n-a pierdut prilejul de-a resuscita marota "neamestecului în treburile interne". Să fi jurat că vorbea nea Pingelică, şi nu sluga (ulterior: duşmanul) analfabetului din Scorniceşti. S-o luăm logic: N.A.T.O. vrea să se amestece în treburile noastre sau România în treburile N.A.T.O.? Din câte ştiu, n-a existat nici o cerere a lor de a se integra armatei române, ci... viceversa! N-am observat ca vreunul din miniştrii ţărilor occidentale să fi asudat de mulţimea drumurilor făcute la Bucureşti pentru a se milogi să ne alăturăm lor. Din contră, Andrei Pleşu, Adrian Severin şi Geoană s-au îmbolnăvit de globe-trotter-ism, recitând convingător texte pe care şefii lor direcţi nu ştiau cum să le saboteze, acasă, mai spornic...


Că Ion Ilici Iliescu nu e doar un om al trecutului ci şi prizonierul resturilor nocive ale Securităţii o dovedeşte încăpăţânarea de avocat vicios ce sare în ajutorul celor mai ticăloşi dintre români. Invocându-le - după împrejurări - ba "patriotismul", ba "profesionismul", şeful statului a devenit cea mai redutabilă piedică în calea aderării României la N.A.T.O. Zilele trecute, dl. Iliescu a primit un neaşteptat balon de aer din partea unui mărunt emisar al alianţei militare occidentale. Insul, o figură de şoricel nevinovat, e fie un mare farsor, fie un imbecil de ultimă speţă: deşi superiorii săi ierarhici au spus răspicat: "Ori afară cu securiştii, ori adio N.A.T.O.!", el a introdus o nuanţă într-adevăr uluitoare. Şi anume: românii ar trebui să nu uite că agenţii puterilor occidentale au spionat şi ei împotriva României! Cu alte cuvinte, că şi N.A.T.O. geme de securişti de diverse naţii! N-ar mai fi trebuit decât să spună că România e perfect îndreptăţită să ceară, ea, purificarea N.A.T.O.!

Rareori mi-a fost dat să aud o provocare mai josnică. Mi-e greu să cred că în stare de normalitate un funcţionar N.A.T.O. poate articula astfel de propoziţii. Să nu fi aflat domnul cu pricina că Securitatea română a fost cu totul altceva decât un club al gentlemen-ilor cu mănuşi albe şi cu monoclu? Să nu fi ştiut oficialul occidental că ocupaţia favorită a Securităţii era eliminarea fizică a celor percepuţi ca adversari? Să nu se fi auzit la Bruxelles de atacul cu bombe împotriva Europei Libere? Să nu fi răsuflat nimic despre complicitatea Securităţii române cu Carlos Şacalul? Să nu fi citit "experţii" alianţei nord-atlantice ziarele franţuzeşti ce relatau îngrozite despre încercarea Securităţii de-a o aduce pe Monica Lovinescu în starea de "legumă"?
în aceste condiţii, nu mai e cazul să discutăm despre activitatea internă a Securităţii. Că Securitatea a bătut şi a schingiuit până în ultimele ore ale dictaturii comuniste o fi un amănunt. Că Securitatea conducea totul în stat o fi şi ea o întâmplare. Dar mă îndoiesc rău de tot că nemernicii de ieri au devenit azi îngeri şi că în virtutea noii lor virginităţi au fost răsplătiţi cu funcţii de răspundere chiar în preajma cabinetului prim-ministerial. După cum nici un expert din lume nu mă va convinge că între uciderea lui Gheorghe Ursu în închisorile controlate de securişti şi sinuciderea recentă a procurorului Cristian Panait nu e nici o legătură. Evident, nu o legătură dintre acelea demonstrabile de către marea criminalistă Stănoiu. Dar faptul că dl. procuror Picioruş - emitentul ordinului de arestare a dizidentului Ursu -, a blocat, în calitatea sa de şef, propunerea magistratului Panait de a opri urmărirea împotriva procurorului orădean Lele, e o întâmplare care ne apropie de N.A.T.O. cam în felul în care piatra pornită din praştia lui David spre tâmpla lui Goliath a constituit un semn de caldă prietenie.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara