Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Sensuri ale promovării de Cosmin Ciotloş

Orice filolog încercat v-ar recomanda fără să stea pe gânduri o carte cum e cea a Ioanei Bot: Sensuri ale perfecţiunii. Şi - de dragul adevărului - orice critic lucid pus în faţa acestui studiu ar trebui să redevină, pentru câteva clipe măcar, un asemenea filolog. Să-şi lase, adică, deoparte orgoliul celui care le ştie pe toate şi mai ales care le-a citit pe toate şi să se pregătească pentru o lectură cu creionul în mână. Întâi şi-ntâi pentru că avem de-a face cu o lucrare foarte bine documentată asupra unui domeniu de nişă (dar imposibil de ocolit): literatura cu formă fixă. Practic, în afara unor clasificări didactice care operează strict cu diferenţieri atomiste şi excesiv formale, nu avem o idee generală prea limpede asupra rosturilor unor specii ca - de pildă - sonetul ori gazelul. Apoi pentru că e cel puţin reconfortant stilistic să parcurgi atent un volum întemeiat pe o cercetare adusă la zi şi pe o argumentaţie întotdeauna corect instrumentată. Iată o pasăre rară în peisajul editorial românesc, suprasaturat de o varietate recentă a eseisticii din ce în ce mai lejeră terminologic şi mai inutil combativă. În al treilea rând, pentru că bibliografiile - provenite cu precădere din spaţiul cultural italian - pur şi simplu pun în circulaţie alte nume decât cele devenite, la noi, adevărate obiecte de veneraţie, alte direcţii de interes decât acelea structuraliste sau postmoderniste şi alte modalităţi de raportare decât neîntârziata adeziune.
În fine, din toate aceste motive, Sensuri ale perfecţiunii este - din principiu chiar - o carte binevenită. Că va fi totodată şi bine citită, ne-o dovedeşte faptul banal că argumentele anterioare nu sunt în nici un fel disimulate de autoarea studiului. Ioana Bot îşi formulează cu claritate ideile şi le promovează cu tot atâta claritate. Iar o asemenea revizuire sau reîmprospătare a unui concept ţine în bună măsură de un tip aparte de promovare, acţionând - tectonic, aş zice - în contra módelor.

Stricto sensu
Pornind de la observaţia, de un absolut bun-simţ, că în chestiunea formelor fixe preeminenţa metricii a condus la o anulare a planului semantic, că se trece atât de uşor peste ritm, rimă şi dispunere strofică, încât acestea par a fi doar nişte opţiuni aleatorii, cercetătoarea clujeană reia, pe urmele lui Seymour Chatman, cea mai la-ndemână dintre întrebări: de ce? Şi cele mai nuanţate seturi de răspunsuri. Iată un exemplu: "ŤEste de mirare - observa Chatman - că studiile obişnuite de prozodie sunt atât de preocupate de detaliile analizei încât nu îşi află timp pentru a discuta la ce serveşte metrul, de ce poeţii aleg să îl folosească şi cu ce speranţe o fac. Nu am nici o nouă explicaţie vitală pentru asta, dar cred că problema este suficient de importantă pentru a merita o discuţie sistematicăť. Chatman nu a mai deschis niciodată respectiva discuţie sistematică. Perspectiva lui critică a constituit, în schimb, unul dintre modelele puternice ale studiului de faţă."
Meritul şi farmecul Sensurilor perfecţiunii vin simultan din talentul de a continua intuiţii marginale. Ioana Bot nu glosează niciodată fraze celebre, ci descoperă formulări - mai degrabă empirice - uitate sau abandonate. Acestora le adaugă presupoziţii proprii şi de asemenea nedefinitive. Ceea ce rezultă e o tehnică a explicitărilor prudente şi o artă a senzaţionalului ştiinţific.
"Există, în bibliografia teoretică a problemei, un text excentric ş...ţ considerat adesea cu îngăduinţă sau recitit şi citat numai pentru afirmaţii punctuale, un text care are îndrăzneala de a numi această vulnerabillitate a metricii: metrica este un construct imaginar, ne învaţă Henri Meschonnic, în ampla sa Critică a ritmului, ceea ce înseamnă, în primul rând, că metrica este o formă semnificantă, ca orice creaţie umană. Care nu se poate întâmpla în afara unui orizont de mentalitate. Analiza lui Meschonnic nu ajunge, în acest caz, până la teritoriile imaginarului, însă postulate precum acesta încurajează o continuare a reflecţiei."
Tocmai din această continuare a unor idei freatice şi sclipitoare - nici aservită, dar nici speculativă - derivă calităţile care o transformă involuntar pe Ioana Bot într-o specialistă a literaturii de gen. Şi - încă mai important - a promovării literaturii de gen.

Lato sensu
Când însă cadrele liniare ale conceptelor sunt trecute într-un plan secundar în favoarea cazuisticii sinuoase, când formele fixe lasă îndeajuns de mult loc pentru a se putea insinua formulările laxe, mecanismele argumentării îşi vădesc, una câte una, imperfecţiunile. Să urmărim felul în care Ioana Bot tratează cazul poetului Horia Bădescu, creatorul unei specii aparte: ronsetul. (Evident, aflat la intersecţia dintre sonet şi rondel). Publicat în 1995, volumul său de Ronsete nu a avut, din partea criticii de la noi, şansa unei recunoaşteri pe măsură. Autoarea citează, în oglindă, un fragment impresionist din Al. Cistelecan şi câteva fraze aplicate ale francezului M. Dorsel. Sunt întru totul de acord cu ea.
Numai că atunci când se pune problema necesarei corecţii de verdict şi a unei obligatorii promovări, autoarea Sensurilor perfecţiunii nu mai e la fel de convingătoare. Citatul exact şi comentariul tehnic devin singurele ei instrumente de lucru. Din păcate, nu întotdeauna (şi nu pe de-a-ntregul) operaţionale. E adevărat că, fie şi numai din pasajele reproduse aici, Horia Bădescu surprinde plăcut, ca un poet cel puţin de luat în seamă. Dar e la fel de adevărat că în jurul acestor pasaje nu mai întâlnim şarmul intuitiv cu care ne-a obişnuit deja Ioana Bot: "Ţi s-a părut sau nu ţi s-a părut?/ Cine să ştie dacă-a fost ce-a fost?/ Din întrebările fără de rost:/ Cu viaţa ta poţi spune ce-ai făcut?// A fost să fie că te-ai fi născut/ A fost să-ţi fie trupul adăpost./ Printre cuvinte, dedulcit la post,/ Cu viaţa ta poţi spune ce-ai făcut?/ Ascultă orele gemând în rut./ Cum să opreşti ce nu e de oprit// Pe limbi de ceas Iisus e răstignit./ Cu viaţa ta poţi spune ce-ai făcut?"
Mi-am permis să reiau un ronset al lui Horia Bădescu fiind convins că, dacă uneori rafinează, iar alteori lansează asemenea eboşe critice aşteptându-şi completarea, Ioana Bot a reuşit, prin Sensuri ale perfecţiunii, o carte care poate oferi extrem de mult. Modele, metode, autori, premise. Niciodată însă - slavă Domnului ! - răspunsuri.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara