Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cartea Straina:
Şi fabricile de Nobel pot da greş de Felicia Antip


În timp ce citeam Intuition (Intuiţie), de Allegra Goodman (Random House, 2007), mi-am dat seama că mă interesează nu atât tema romanului (reala sau pretinsa descoperire a unui leac miraculos împotriva cancerului), intriga cvasi-poliţistă sau personajele (oameni de ştiinţă cu IQ-uri, pregătire şi orizont cultural cum nu se întâlnesc, la nivel de grup compact, decât la precocii copii Glass descrişi de J.D. Salinger), cât mediul în care se petrece acţiunea.

Eram aidoma cu acei telespectori frustraţi din România care urmăreau serialul Dallas ca să vadă ceea ce nu aveau acasă: o reşedinţă somptuoasă, haine şic şi alte semne ale bunăstării.

Aşadar, aşa ceva există cu adevărat. Există locuri în care oamenii îşi pot permite luxul de a trăi doar pentru a descoperi, pentru a deschide noi perspective cunoaşterii. Meciurile America - Restul Lumii sunt câştigate detaşat de americani la toate categoriile de Premii Nobel, deoarece acolo se cheltuieşte enorm pentru centrele în care antrenamentele nu se întrerup niciodată şi fiecare performanţă este recompensată băneşte. In anul în care se petrec întâmplările povestite, guvernul american alocase numai studiilor pe teme medicale şase miliarde de dolari.

Institutul Philpott din Boston din Cambridge, Massachusetts, este un centru de cercetări medicale. Laboratorul de studiere a cancerului are doi directori, pe Sandy şi pe Marion. Aproape toate celelalte personaje fac parte din categoria postdoc, substantivul comun cel mai repetat în text. Un postdoc este un tânăr care s-a înscris la o bursă postdoctorală. La Philpott ajung numai cei mai dotaţi postdocs de la cele mai prestigioase universităţi de pe glob, care şi-au dovedit anterior înzestrarea excepţională pentru munca de laborator. Ei redevin ucenici, dar au şansa de a participa la experimente şi studii de natură să modifice actul medical, să revoluţioneze interpretarea şi tratarea maladiilor. Până şi Nanette, modesta femeie la toate, „în parte bucătăreasă, în parte vrăjitoare, în parte supraveghetoare şi în mod cert bârfitoare-şefă(...) fusese şi ea, se spunea, cercetătoare cu rezultate strălucite până când se dezumflase şi renunţase la doctorat. Ştia, cu siguranţă foarte multe, se ţinea la curent cu revistele. Era mândră de supracalificarea ei."

In vârful piramidei meritelor academice se află cei doi directori, Marion şi Sandy. Soţul lui Marion, Jacob, se înscrisese la nouă ani la universitate, absolvise Facultatea de Biologie înainte de a împlini 13 ani, dar la 17 ani, după doctorat, „şi-a identificat singur neputinţa fatală de a genera probleme noi. Stăpânea tehnici şi procese, absorbea metode, sisteme, limbi cu o viteză uluitoare, dar nu era în stare să inventeze sisteme proprii." Când şi-a dat seama că nu are geniul creaţiei, că nu va fi - aşa cum îl deprinseseră să creadă părinţii şi profesorii - viitorul Pasteur, s-a simţit uşurat: „Va putea să-şi ia o slujbă, să citească şi să cânte la vioară" S-a îndrăgostit de Marion „în care vedea tot ceea ce el nu era", adică o deschizătoare de drumuri predestinată „să facă descoperiri fundamentale". Ştia prea bine că nu are stofă de Nobel, dar era sigur că soţia lui va primi la un moment dat această distincţie şi s-a dedicat cu trup şi suflet edificării carierei ei ştiinţifice, ajutând-o tot timpul din umbră. Lui îi erau mai mult decât îndeajuns faima de foarte bun profesor de microbiologie şi de excepţional mentor al tinerilor studenţi.

Celălalt director al laboratorului, Sandy, oncolog celebru, punea mare preţ pe valorificarea succeselor printr-o iscusită politică de relaţii, publicitate şi alte metode de marketing. Formau o echipă perfectă, pentru că laboratorul era dependent de subsidii, iar volumul acestora era determinat de aprecierea în afară a rezultatelor studiilor întreprinse. Nimeni n-ar fi fost mai potrivit pentru a obţine recunoaşterea lor imediată decât carismaticul, intrepidul şi veşnic optimistul Sandy. Soţia lui, Ann, străină de lumea ştiinţei, îşi datora celebritatea unei opere axate pe filosofie şl literatură. Cele trei fiice ale lor promiteau să se afirme şi ele pe diverse tărâmuri, dar Sandy era deazamăgit de alegerea celei mai mari dintre ele, Louisa: istoria ştiinţei, „domeniu descriptiv. De ce ar dori cineva să citească despre descoperiri în loc să le facă? De ce ar vrea cineva atât de capabil ca Louisa să scrie despre invenţiile altora?". Cu aceeaşi condescendenţă priveau şi el şi majoritatea celorlalţi activitatea profesorală, îndeletnicire de asemenea de grad secund.

In laborator se experimentează pe şoricei mereu alte substanţe, proceduri, pentru a pătrunde în mecanismul proliferării celulelor canceroase şi pentru a o stăvili. Tânărul postdoc Cliff dă lovitura: tumorile mamare ale şoriceilor cărora le injectează virusul modificat RSV-7 dispar. A găsit cumva soluţia pentru transformarea celulelor maligne în celule normale? Intregul laborator este mobilizat să-l ajute, alte cercetări vor fi amânate până la confirmarea şi definitivarea senzaţionalelor rezultate.

Sandy vrea să le publice fără întârziere, prudenta, meticuloasa Marion încearcă să-l convingă să mai aştepte, dar el ştie cât este de important să baţi fierul cât e cald şi să obţii imediat atât recunoaşterea comunităţii ştinţifice şi aplauzele întregii lumi cât şi considerabila susţinere financiară aferentă. Articolul apare în cea mai respectată şi influentă revistă ştiinţifică, Nature, atrage atenţia tuturor marilor cotidiane şi posturi TV, revista de mare tiraj People îşi deschide numărul cu flamboaiantul reportaj A găsit el oare leacul cancerului? - nu contează că a confundat eroul pozitiv, alegân-du-l drept protagonist nu pe Cliff ci pe unul dintre colegii lui, chinezul Feng, totul este că laboratorul a ajuns în centrul atenţiei generale - şi se obţine rapid o subvenţie federală graţie căreia toate planurile şi programele vor putea fi realizate.

Numai că altă postdoc, Robin, fosta iubită a lui Cliff, obligată şi ea să-şi întrerupă experienţele pe măduva spinării în legătură cu mecanismul metastazelor, pentru a aplica pe şoriceii ei metoda lui Cliff, nu obţine rezultate similare cu acelea ale lui Cliff, despre care chiar entuziastul Sandy îi spusese într-o doară că „par prea bune pentru a fi adevărate". Tumorile şoriceilor ei refuză să dispară. Devine suspicioasă, iar atunci când găseşte nişte notiţe de laborator ale lui Cliff care menţionează un număr mai mare de subiecţi decât rapoartele de parcurs şi protocoalele finale, îşi aminteşte că l-a văzut pe Cliff sacrificând şoricei nu după metoda standard a laboratorului - frângerea gâtului - ci gazându-i, procedeu interzis. De fapt, vom afla, ulterior, la mulţi dintre şoriceii lui Cliff, tumorile începuseră să recidiveze.

Urmează o anchetă desfăşurată de Oficiul pentru integritatea cercetării ştiinţifice (ORIS), care ajunge la concluzia că este vorba de o mistificare şi o supraanchetă a unei comisii senatoriale, care contrazice această concluzie şi recunoaşte bunăcredinţa, integritatea intelectuală a cercetătorilor de la Philpott.

Totul se termină în coadă de peşte, activitatea laboratorului va merge mai departe, dar fiecare dintre actorii psihodramei va fi oarecum transformat de cele trăite.

Allegra Goodman a pornit de la un caz real. In ianuarie 2006, The New York Times relatase că o revistă de specialitate britanică a fost nevoită să retracteze articolul unui om de ştiinţă din Oslo despre pretinse rezultate pozitive în tratarea cancerului gurii. Norvegianul manipulase datele. Romanul prezintă o situaţie ambiguă. Nimeni nu trişează cu bună-ştiinţă, dar rigoarea ştiinţifică are de suferit din cauza pripelii, a setei de glorie, a interesului imediat.

PS. Se ştie: în România cercetarea nu constituie o prioritate, nu este stimulată, tinerii nu sunt tentaţi să i se dedice. Se ştie: nu avem sisteme de control încrucişat pentru a preveni impostura. Şi totuşi. şi totuşi cum este cu putinţă să se tolereze farse atât de nocive, ucigătoare, cum a fost reclama mascată făcută de o persoană care beneficiază de o inexplicabilă expunere mediatică maximă şi care a anunţat că suferă de cancer în stadiu avansat, pentru ca, la numai câteva săptamâni după aceea, să pretindă că s-a vindecat cu o concocţie de miere şi subproduse apicole? Ca prin miracol, cererea de polen, lăptişor de matcă etc. a crescut vertiginios, preţurile lor s-au dublat sau triplat aproape instantaneu şi - infinit mai grav decât sporirea exponenţială a profiturilor celor ce vor fi investit în perfida formulă de marketing -numeroase bolnave de cancer genital sau de sân s-au lăsat amăgite şi au renunţat la tratamentul medical, aşadar la şansele de a-şi prelungi viaţa. Nimeni nu va fi tras la răspundere: nici gureşa persoană, nici posturile TV care ne obligă s-o ascultăm zi de zi. Se vor bucura de netulburată impunitate, indiferent de numărul tragediilor pe care le vor fi provocat.