Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poemul şi scrisoarea:
Simona Dăncilă de Constanţa Buzea

Cu poezia Simonei Dăncilă ne-am întâlnit, anul trecut, când poeta ne-a trimis un grupaj consistent din care i-am selectat atunci şase texte, în cadrul rubricii noastre Poemul şi scrisoarea. La fel de viguros şi convingător scrie şi proză. De curând ne-a dat spre lectură manuscrisul cărţii sale de debut Repere progresive, din care publicăm acum alte şapte poeme.?Este bucureşteancă. C.V.-ul ei literar se rezumă la doar câteva evenimente: în 2004 ia marele premiu la Concursul Naţional "V. Voiculescu", iar în 2005 se numără printre câştigătorii unui concurs desfăşurat la Londra, cu proză, alături de scriitori consacraţi, cu volume, din toată lumea. (C.B.) Ordine descrescătoare Fixarea detaliului se face sub anestezic cu o mulţime De instrumente subţiri cât raza de lună - ai impresia Că eşti o litografie care se tot adânceşte în materia Străbună. De data asta o să fie mai uşor: ai trimis Acasă mai întâi mănuşile de piele pământii, apoi ghetele, în Recunoaştere cu tălpile amuşinând urmele îngheţate Ale paşilor. Varietatea mişcătoare a vieţii te zăpăceşte, îţi cresc Coarne acolo unde te aşteptai mai puţin şi aproape că ţi-e Frică să dai pe gât ultima gură de vin. A împărtăşaniei. Se pare că îngerii au naţionalitate şi pot fi corupţi, La nivelul lor, prin simpla dăruire de dimineaţă A unui nor. Ce rău e să mori cu ochii deschişi Ca două pâlnii spre iubire, strâns legat de corp, Modificat în punctele cardinale; parcă nu mai eşti tu Sub strâmta centură de castitate prinsă cu ace De siguranţă derect pe piele. Mângâierile rămase Pe dinăunru ca nişte pene parfumate care te sufocă, Putinţa epuizată de-a vedea mecansimul transparent Al orelor, noaptea, dâra lăsată de secundele căzătoare, Tăcerea măsurată cu mâini de puls neliniştit Şi încercarea disperată a genelor de a acoperi globul adormit. Consolare scrisă pe o coajă de ou La început, moartea-i un junghi în partea necunoscută a corpului, printre oale şi ulcele, Sub iluzii, o cărare plutitoare de melc De la pat la Lună, măturată de genele insomniei, Printre toate obiectele cu sânge rece, cu sâmburele de gheaţă, Care alcătuiesc Povestea Cotidiană. Apoi capeţi accent străin, Amesteci noţiunile, lâncezeşti în puf de ciocârlie, învelit cu pielea galbenă De pe burta şopârlelor din cabinetul de anatomie, Cu respiraţie de iepure Uzurpator în aşternuturile prea des schimbate. Apoi te vor urî papucii Şi-ţi vor arunca picioarele înapoi, în sălbăticie, în băltoaca în care-ai căzut când erai mic Şi-ai fugit de-acasă ca să afli noutăţi Despre Napoleon, şi-ai găsit nişte oase Aproape muzicale în pijamaua cu dungi albastre Din cer. N-are rost să-ţi forţezi memoria Tocmai acum când ţi-ai săpat groapa între sânii de hârtie îngălbenită ai cronicii Unde vei regăsi duioşia antimateriei, Iluzia consumată a creaţiei Şi provizii pentru viitor. E prea târziu ca să-mi plâng de milă Mi-e sete de naftalină albă; moartea de catifea Cafenie a moliilor s-o trăiesc între rufele tale Pestriţe ca penele de şoim singuratic. Vai, nu mă alunga Din această ultimă durere, lasă-mă să mă-nvârt în jurul tău, să-mi ard aripile până la os, până la Fildeş, să-ţi adulmec contururile pe măsături alunecoase Şi-abia pe la şase să mă striveşti, într-o doară Cu ochii rătăciţi în ploaia de-afară, bacoviană şi tutelară Doar mişcând degetul cu verighetă, degetul sfânt Cu verighetă, care se alintă în puf conjugal Ca o moaşte făcătoare de minuni. Mă-ntreb Dacă are rost să mă mai târăsc în câmpul tău vizual Să-mi tremur picioruşele în această răşină aproape coagulată Şi să fiu găsită peste mii şi mii de ani în poziţia asta caraghioasă de aservire totală, cu aripioarele Strânse, topite din lipsă de zbor. Aici, unde Ai stat tu nepăsător, jovial, încrezător în forţele proprii, Capabil să ierţi încontinuu, autoritar ca un reformator Care nu oferă nici un punct de sprijin, care-şi cloceşte Sentimentele la capătul lumii, suspendat, chinuit, Aici, în purgatoriul unde nădejdile s-au ofilit. Imagini distorsionate de pe front Ce soldat de fantezie în tranşeele de lux ale memoriei fixe, Topit în jurnalul lui apocaliptic Ca o Biblie fecundată in vitro în care sfinţişorii, semănând leit cu el, se roagă Pentru ghete, tutun şi scrisori Dintr-o patrie rămasă în urmă să pozeze goală, Unde sufletele de mătase ar putea să se odihnească Pe o nesfârşită verandă cerească ceruită Fără puncte cardinale Cu o pisică mare, albă, în braţe. îşi vede viitorul ghemuit într-o vitrină Cosmică, plutitoare pe Styx, Urmată de alaiul rostogolitor al ochilor negri Care l-au iubit. Dar nu l-au iubit oricum Ca ca pe un faun rătăcit, Zdrenţuit, murdar, alungat din mitologie Cu instrumentele divine sparte, târând după el Poveşti în faşă, resturi de realitate mutilată, Măruntaie de amurg calde încă, palpitând Fără nici o apărare, în noaptea umană. Dezvinovăţire Mi s-a cerut să-l instalez cumva pe Don Quijote Să-l integrez în sistemul vidului totalitar Să-l racordez la conductele noastre existenţiale Prin care curge poezie ruginită. Să fac din el o rotiţă zimţată, înţepătoare, în machiavelicul orologiu care funcţionează cu sânge. Mi s-a dat pix De nouăzeci şi nouă de ocale, prins cu lanţul de picior în hieraticul dormitor al ideilor virgine. Dar el fugea de mine, călare pe mârţoagă Pe spinarea pietroasă a Zeului Literaturii Scăpând. Visam o cheie franceză de aur Cu care să-l înşurubez în istorie La locul lui şi totul să funcţioneze straşnic, Cleidoscopic, răscolind magma culorilor Din care ne-am făcut drapele moarte Pompos înfipte pe morile de vânt. Dar mă trezeam urmându-l, ca un somnambul Urmă de copită în urmă de copită Mirare în mirare Dor în dor. în căutarea soţului pierdut Noaptea asta-i o mină lirică A poporului, cu urme de argint în ea De când Dumnezeu s-a şters cu bolta pe mâini De unsuroasa lui Creaţie. Mort în pâine cuţitul Arată ora exactă, ora foamei lumeşti în jurul Mesei Rotunde. O faţă sensibilă de clown Ne minte că totul e în regulă în noaptea asta Dar noi ştim că liniştea e doar o colosală Lipsă de argumente. Mort în femeie, bărbatul Visează romane cavalereşti cu toate că mâine Se duce la serviciu cu autobuzul. Sau poate tocmai de aceea Simţi nevoia să te prelungeşti cu o ţigară Să te extinzi în imperiile de fum ale singurătăţii, Inaccesibile, înrădăcinate în Orientul spiritual Al gândirii cu arabescuri, să te depliezi Ca o masă de douăsprezece persoane care a stat toată viaţa într-un colţ, sub tabloul cu Nunta din care între timp, n-au mai rămas decât urmele de trecere Ale muştelor. Chin în chin Tentaţia nu mai încape în imaginaţie Nevroza - brumă pe aripi de fluture întârziat în iluzie, între eurile paralele Care ne pasează. Să luăm o decizie, să devenim Radicali, să ne luăm în serios, macrocosmic în străfundul dramelor. Răstignind mereu în aceleaşi puncte cardinale senzaţia, S-a tocit reverberaţia. Şi te-am luat de gât Ca la teatru, la debut. Şi tu habar n-aveai, Jucai în altă piesă, improvizai şi versurile Se coagulau în sertare, acuzatoare. La percheziţie Sfinţii mă vor acuza de-o ciudată ambiţie funcţionărească: Am vrut să fac să sune, electric şi cristalin, Clopotul de iască al iubirii şi să bat stelele în cuie Deasupra noastră, într-o casantă inscripţie cerească Prefigurare zodiacală A ultimei iubiri de natură paranormală O întoarcere a coastei în anatomia universală în schema defectă a Paradisului inventat prea târziu De femeie şi de bărbat.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara