Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Simpliţian de Constantin Ţoiu


Cunoaşteţi jocul cu desenul complicat în care trebuie să ghiceşti un călăreţ ascuns, bine mascat de detaliile-capcană, învăluitoare.

Tot astfel şi cu globalizarea. Mâine, probabil, când o să ne globalizăm de tot, harta Europei va deveni şi ea un astfel de joc. O şaradă, în definitiv.

Printre Luxemburg, Andora, Olanda, Elveţia, Spania şi aşa mai departe, să zicem că într-o zi cineva va avea de indicat ţara nu de mult primită în bătrânul continent cu capitala ei numită Bucureşti. Din capul locului, europenii mai vechi vor fi avertizaţi că nu-i vorba de Sofia, nici de Budapesta, cum le confundă unii cu uşurinţă.

N-ar fi necazul nostru cel mai mic, printre atâtea câte avem: că nu va şti de noi lumea, cine suntem. Ori va şti; dar nu cu ce ne-ar onora...

Problema noastră principală e cum vom face noi faţă cererilor unei societăţi moderne, liberă şi prosperă, ca şi celorlalte forme în care trebuie să ne găsim şi noi un rost. Că românul, obişnuit de secole să întindă mâna, să-i dai, - de astă dată va trebui să dea şi el, ca toată lumea.

Cu globalizarea, nu-i de glumit... Muncă şi iar muncă. Cinste. Eficienţă. Organizare. Corectitudine. Şi câte şi mai câte... Da de unde?... Şi nu e ca globalizarea ailaltă - de care suntem fripţi - cu proletari din toate ţările şi celelalte... S-a văzut.

Nu m-aş mira dacă, azi-mâine, devenind noi în fine europeni-europeni - să mă ierte naţionaliştii noştri vizionari - vom rămâne tot nişte pârliţi... Din cauza lenei, din cauza corupţiei nevindecate, cerşelilor noastre ortodoxe precum şi luărilor la mişto, în general.

Poate doar aşa, ratând spectaculos ce ne puserăm noi în cap, să ne ştie lumea: A, ăia!... - şi să se descopere astfel pe hartă mai repede locul, (călăreţul)...

*

Cei ce vor voi să ne cunoască şi din literatură, eventual, din vreo epopee, s-ar putea, ca, în cele din urmă, să ajungă a ceti finalul Poemei de bază, în definitiv... Al cărei binecunoscut sfârşit sună astfel:

...Copiii vă cer dă mâncare

Şi către voi cu lacrime strigă

Aici nu vă este altă scăpare

Fără de mălai sau mămăligă!...

Căci gura pruncilor din tăciuni

Nu se poate-astupa cu minciuni.



Cui dară-i voia să mai trăiască

După mine vie-ntr-un noroc,

Numai trebuie să să păzească

Cum l-a păzit mumă-sa dă foc

Ca dând pă noi vreo străină gloată

Să nu stee cu gura căscată



...Răcniţi, chiuiţi, strigaţi din gură

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Tandaler, fârşind învăţătura

Porunci să meargă după sine

Toţi armaţi, strigând bura!, bura!

Merg ţiganii spre rău sau spre bine,

Cu inima de frică îngheţată,

După Tandaler, ca după-un tată.



Cu adevărat! - exclamă în final Simpliţian, reporterul vremii, în fond, - un chip de a se bate nou şi minunat...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara