Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Singur în biblioteca poeziei de Marius Chivu


Sunt poeţi pe care uneori poezia riscă să nu-i mai încapă. În sensul bun şi nobil. Ori de câte ori a simţit asta, Şerban Foarţă şi-a revărsat acumulările lingvistice extraordinare, dar şi pe cele într-ale poeziei în sine, scriind eseu. Cei care n-au citit volumele Afinităţi afective şi Afinităţi selective ştiu puţine despre poetul omofoniior şi al tautofoniei.

Cu erudiţia-i şi spiritul asociativ bine cunoscute, Şerban Foarţă face figura (senină) a unui cavaler livresc pornit cu surle şi cărţi într-un turnir de 30 de pagini luptându-se corp la corp cu cele câteva secole în care toposul „ubi sunt” şi refrenul villonesc „où sont les neiges d’antan?” au scris istorie lirică. (Nici n-am început bine, şi uite cum am ajuns să scriu!) Şerban Foarţă îşi împarte ineditul eseu în două secţiuni. Prima, Ubi sunt..., este o fascinantă incursiune în istoria poeziei, dacă vreţi, pe urmele motivului şi refrenului retoric, mergând din aproape în aproape pe firul lung al poeziei, dincolo de graniţele secolelor, ale culturii şi limbii sau ale curentelor poetice. (Uneori şi dincolo de puterile mele în a face aici o prezentare pe măsură.)

Şerban Foarţă pleacă de la această secvenţă retorică şi de la Villon, ajunge repede la Wittgenstein, Nichifor Crainic şi Beckett, se întoarce la prorocul Zaharia, citează din Montale şi Delavrancea, face o referire la Derrida şi Epstein, îşi aminteşte de Valéry, Keats, Barbu sau Rubén Darío, vorbeşte de Horaţiu şi Freud, pentru ca apoi să facă un salt la Goya sau la Păstorel Teodoreanu. Iar aceştia sunt doar câţiva! Principiul este acela nărăvaş al bulgărelui de zăpadă rostogolit cu graţie pe nişte câmpuri, numai că aici nu e vorba de umor, ci de amorul absolut faţă de poezie care îl inspiră în prestidigitaţia cu versurile poeziei lumii, din toate timpurile şi limbile pământului. Şerban Foarţă caută avid (şi găseşte) în toate direcţiile orice ar putea fi pus în legătură cu motivul „ubi sunt”. Analizează stilistic, lexical, comparatistic sau sursologic şi face istoria romanţată a acestui vers atât de viril. Iată-i pe primii care s-au întrebat, metafizic sau nu, asupra trecutului şi care au înfierbântat la rândul lor atâtea minţi poetice: Harpistul, Ecleziastul, Regele David, Mimnerm, Antipater, Glykon, Duris, Palladas, Ovidiu, Syagrius, Ioan Hrisostomul, (trecem de goliarzi şi trubaduri, că sunt prea mulţi), Vogelweide, Pugliese, Da Todi, Kayyam, Li Tai-Pe, de la Vega, Perez de Oliva, Régnier şi ne oprim la (pre)romantici, cu toate că lista, care ajunge până la tango-uri, abia acum devine interesantă. Dar: „Nu-i mai puţin adevărat că poate deveni, cu timpul, o oarecare vorbă goală; că, dobândind statut de topos, ajunge simplu loc comun: poncif al unui exerciţiu retoric lesne practicabil, truism pe care poţi broda, în linişte, ca la gherghef.” (p. 23)

...anteannuae nives?, partea a doua a acestei incursiuni cu aer de arheologie lirică, se ocupă de jumătatea secundă a refrenului villonesc. Spune Şerban Foarţă: „Inovaţia, aparent modestă, adusă de François Villon vechiului topos ubi sunt constă în simpla (şi geniala) substituţie a unuia din termenii figurii: acela unanim reprezentat prin numele mărimilor apuse ale acestei schimbătoare lumi, cu meteorica şi perisabila zăpadă.” (p. 29) Apoi face etimologia lui „antan” şi urmăreşte cariera „zăpezii”.

Sigur, Şerban Foarţă nu are discursul unui eseist clasic şi nici nu scrie ca un critic literar. Din această cauză textul lui se citeşte uneori destul de greu, iar pe alocuri firul demonstraţiei e chiar obscur. Cum spunea odată Ion Negoiţescu, autorul Simplerozelor scrie sincopat şi eliptic, erudit şi preţios, într-un cuvânt: alexandrin. Analogiile uluitoare, extravagante uneori, şi, în general, savanteria literară, chiar dacă pare cam haotică, nu te pot lăsa însă indiferent. (Fără nici o urmă de ironie) Şerban Foarţă face figura unui filolog exhibiţionist pentru care literatura poate fi şi un rafinat talcioc.

Dar toate acestea sunt doar prima parte a desertului. Urmează trei variante de traducere a baladei lui Villon din care nu mă pot abţine să nu redau măcar variantele de Închinări: „Răspunsul, Prinţe, ia-l de unde / Nu e, căci, la nemângâieri, / Doar vorba-mi are a-ţi răspunde: / Ci unde-i neaua de mai ieri?” şi „Chiar dacă, Prinţe,- săptămână / Sau an, întrebi făr’ de răgaz, / Răspunsu,-n versul meu, se-amână: / Ci unde-i neaua iernii, azi?” sau „Răspunsul, Prinţe,-i o perenă / Şi-amară întrebare-n van, / Ca în această cantilenă: / Ci unde-i neaua de azi-an?” (Apropo de geniul de traducător al lui Şerban Foarţă: aţi citit traducerea din franceză a romanului Evgheni Sokolov ?) Şi volumul continuă cu traduceri din poeţii la care apare motivul „ubi sunt”, de la mai puţin cunoscuţii Bernard de Morlay, Bertran de Born, Honorat de Racan, Jehan Regnier ş.a. până la Claudel, Max Jacob, Valéry, Apollinaire, Brecht, Queneau, precum şi trei parafraze româneşti: Odobescu, Arghezi şi Barbu.

Dar vârful meşteşugului lui Şerban Foarţă, culmea artei sale, dincolo de câteva pastişe savuroase, e dată de ultimul poem din carte intitulat Balada doamnelor în vavil(l)onică transcripţie, un exerciţiu intertextual absolut, gratuit şi suficient sieşi, o capodoperă lingvistică. Iată ce poate scrie poetul magician lăsat, nesupravegheat, singur în bibliotecă! Voi cita integral: „Sag mir welch’ ein Ort ist Miss / Italien, Flora la Romana / îAëêéâéÜäçò káß Èáßò, / Sua cugina gran germana; / Ed Eco, pronta ma lontana, / Desus rivière ou sus étang / Der’n Schönheit war plus quam humana, / Aber wo sind die Schneiges d’antan? // Where is the wise girl Heloïs / Because Whose aberlardiana / Calamitas à Saint Denis / Incepit (Domine, hossana!); / E dov’è ora la sovrana / Die nun befahl daâ Buridan, / Verschlungen sein soll, a Sequana; / A ãäe ïpekpacíûé cíeæ d’antan? // La Roine Blanche comme un lis, / Sirenæ dulcis vox insana; / Berthe au grand pied, Bietris, Alis, / Aremburgis von Mainz; Johanna / Aus Lothringen, - dov’è Giovanna / Burnt by the Britons à Rouen; / Díme, Tú, Madre soberana / ¿Dónde estàn hoy las nieges d’antan? Envoi: Sweet Prince, eu nu zic omnia vana, / Cât despre, însă, antean- / nua nix, întreab-o pe Morgana, / Aşa: Où sont les neiges d’antan?” Ce să zic, no more comments!



Şerban Foarţă – Clepsidra cu zăpadă / Introducere, antologie, traduceri, adaptări, pastişe, ilustraţii de Angela Rotaru-Serbenco,

Editura Polirom, Iaşi, 2003. 176 p.