Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Teatru:
Spectacole care nu se văd de Marina Constantinescu


Interesant cum două-trei generatii sustin că au fost vrăjite de acelasi lucru: teatrul radiofonic. Ani la rîndul, părintii mei, de exemplu, habar
n-aveau cum arată cutare actor. El era "o voce", de altfel, inconfundabilă, fixată în memoria auditivă, si nu vizuală, cum ar fi firesc pentru un spectacol de teatru. La fel, anii de fidelitate fată de Radio Europa Liberă tot voci au însemnat, pentru mine, cel putin, o exprimare non-figurativă, o fugă de imagine, o imprimare nu pe retină, ci pe timpan. Arta cuvîntului, a rostirii lui atinge perfectiunea la radio, mai mult ca oriunde în altă parte. Teatrul radiofonic a pătruns în case si s-a instalat în suflete. Imaginatia fiecărui ascultător a fost atîtată, provocată să zburde liberă, să creeze, la rîndul ei, un spectacol propriu, în fel si chip, născut pe viu si condus de voci. Voluptate si intimitate, în acelasi timp. Creatie si complicitate. Libertate.

Teatrul radiofonic a împlinit 70 de ani. Pentru această aniversare a fost organizată o seară caldă si non-conformistă, găzduită de UNITER. Actori, regizori, dramaturgi, critici, tehnicieni, realizatori, ascultători, soapte, voci, chipuri, personaje. Si emotii. Mi-am amintit cum stăteam cu capul aplecat spre radio si trăiam forta rostirii actoricesti. Nici un alt mijloc decît vocea. Si cuvîntul. Volumul editat de Editura Casa Radio pe care
l-am trecut în revistă înaintea acestei seri poate fi considerat, în mare doar, si un document. O istorie a dramaturgiei românesti si universale, a regiei, a actoriei. Consultînd acest tom, îti dai seama că dincolo de încărcătura afectivă se află o institutie de cultură. Volumul strînge toate înregistrările din perioada 1973 - 1993, ordonate într-un catalog - literatură română clasică, interbelică, contemporană, literatură universală dezvoltată în derulare alfabetică. Fiecare piesă înscrisă beneficiază si de caseta tehnică - numele regizorului, distributia, ilustratia muzicală, regia de studio, durata etc. Asa cum sîntem obisnuiti să ascultăm la sfîrsitul benzii. Din păcate, o carte destinată să fie un instrument de lucru, seamănă cu o arhivă în care accesul este foarte dificil. Nu poti afla o informatie decît după multe căutări sau cu ajutorul hazardului. Răsfoind aceste pagini, mi se înghesuie în auz fragmente cunoscute dintr-o piesă sau alta ascultată, defilează voci, timbre, nuante, tresar la fulgere, scîrtîieli de geamuri, coborîri precipitate pe scări de lemn. Cît mister, pe lîngă taina fiecărui text, autor, al inflexiunilor vocale! Am semnat atîtea regii, ascultînd teatrul radiofonic! Mi-am imaginat într-o mie de feluri studioul de înregistrări. Nici o singură proiectie nu seamănă cu ceea ce aveam să văd în realitate. Practica din anii studentiei se făcea, de regulă, la Institutul Călinescu sau la cel de lingvistică, la Institutul de etnografie si folclor si desigur, în scoli, unde erau si cele mai multe locuri. Într-un an a apărut pe listă si Radioul cu extrem de putine locuri pentru care optai în functie de medie. Am avut sentimentul fizic că primesc un dar în fiecare dimineată intrînd în Lumea Radio pe poarta, celebră, din Temisana. Am fonotecat cîteva zeci de benzi cu teatru. Dădeam tîrcoale sistematic studioului fermecat. Picam mereu cînd becul rosu semnaliza înregistrarea. Într-o bună dimineată am dat nas în nas cu Virgil Ogăsanu, pe care-l cunoscusem la premiera lui Valeriu Moisescu, de la Bulandra, cu Mizantropul. Nu m-am mai desprins de el si a înteles curînd de ce. Am intrat, usor clandestin, pe usa fermecată, ca Alice în Tara Minunilor. Studioul era gol si mi se oferea cu toate secretele lui. Pe care nu le destăinui. Si-am rămas acolo, ascunsă în spatele unui pian, ca să nu stînjenesc. Nu stiu ce se înregistra. Dar eram în miezul mecanismului si vedeam voci împreună cu chipurile lui George Constantin, al Danei Dogaru, al lui Virgil Ogăsanu si al mereu-prezentului Gheorghe Pufulete, care manevra tot arsenalul din studio. Un popas de neuitat pe o planetă magică, cu vibratii si sunete miraculoase. Chiar dacă televiziunea, tehnica cea mai sofisticată, montări extraordinare ne-au invadat progresiv si spatiul cel mai intim, nimic nu poate înlocui sau, cu atît mai mult, exclude întîlnirile cu spectacolele care nu se văd. Ne-au format gustul pentru literatură, pentru teatru. Ne-au învătat să respectăm o artă si să pretuim cuvîntul, limba. Ne-au învătat, si continuă să o facă, chiar dacă noi, ascultătorii, nu sîntem la fel de fideli, să fim liberi cu adevărat si, de ce nu, si creatori. Zeci de ani, generatii de artisti ne-au păsit în case pe calea undelor. Cu modestie si dăruire. Iar pentru mii de ascultători, din locuri îndepărtate ale tării, rămîn aceleasi voci de aur, misterioase, fără chip, care populează cu personajele lor cotidianul sordid.


La împlinirea a 70 de ani, Teatrul National Radiofonic a serbat evenimentul printr-o întîlnire a realizatorilor de teatru radiofonic cu actori, regizori, dramaturgi si critici. Întîlnirea, organizată de Redactia Teatru si Emisiuni Scenarizate a Societătii Române de Radiodifuziune si Sectia română a AICT, a fost găzduită de UNITER (amfitrion, Cornel Todea, vicepresedinte executiv) si moderată de Monica Patriciu, redactor sef al Redactiei de Teatru si Ludmila Patlanjoglu, critic de teatru.

Uniunea Creatorilor de Emisiuni Radiofonice - UNCER, reprezentată de vicepresedintele Ilie Mihai, Director general adjunct la Radio România, a oferit premii unor importanti realizatori: Ion Vova, Dan Puican, Romeo Chelaru, Constantin Dinischiotu, Eugenia Tundrea, Georgeta Răboj, Paul Urmuzescu, Tatiana Andreicic, Mircea Popescu (post mortem), Pavel Câmpeanu, Timus Alexandrescu (post mortem), Victor Crăciun, Cristian Munteanu.

Redactia de Teatru si Emisiuni Scenarizate a oferit premii pentru cîteva "voci de aur" ale radioului (Radu Beligan, Ion Lucian, Mihai Fotino, Constantin Codrescu, Tamara Buciuceanu, Valeria Seciu, Irina Petrescu, Mircea Albulescu, Dem. Rădulescu, Dana Dogaru) si două premii de excelentă (Marcel Iures, pentru rolul Petru din piesa cu acelasi titlu de Vlad Zografi, regia Gavril Pinte; Oana Pellea, pentru rolul Jeni Acterian din spectacolul Jurnalul lui Jeni Acterian, realizator Doina Papp).