Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
„Spirit de miniatură” de Rodica Zafiu


Celebra intervenţie maioresciană (din O cercetare critică...) în „cestiunea diminutivelor” rămîne actuală, în măsura în care semnalează o tensiune permanentă între tendinţele limbii (uşurinţa cu care în română se formează diminutive), universaliile comunicării (nevoia vorbitorilor de a-şi exprima afectivitatea) şi atitudinile culturale (diminutivele condamnate ca „decadenţă limbistică”, „forme de copii nevîrstnici”, „efeminare”, „spirit de miniatură”, „manie”, „ridicol” etc.). Inevitabile în „limbajul copilăresc” („baby talk”) şi în vorbirea familiară, afectiv-glumeaţă, diminutivele sînt în genere respinse de registrul înalt şi în bună măsură chiar de cel standard. În momentul de faţă, permisivitatea interferenţelor dintre registre pare să le fie favorabilă: multe posibilităţi de diminutivare sînt utilizate cu scop ironic şi depreciativ, iar unele forme se specializează chiar cu valori stilistic neutre; am comentat de curînd, în această rubrică, situaţia unor cuvinte precum mămici (= „tinere mame”), formă utilizată chiar şi în limbajul politic, sau iconiţe (engl. icons), din jargonul informatic. Se poate constata o anumită discrepanţă între situaţia din dicţionarele noastre generale, care înregistrează diminutive din limbajul popular, adesea ieşite din uz – şi uzul actual, care impune alte diminutive, specifice limbajului familiar orăşenesc. Absente din DEX, dar frecvente în textele actuale sînt, de exemplu, substantivele glumiţă şi animăluţ. Glumiţa este mai ales o glumă proastă; sensul depreciativ nu e inerent derivatului, dar apare ca dominant statistic: “atitudinea ministrului (...), facilă, cu glumiţe nesărate” (EZ = Evenimentul zilei, 3363, 2003, 3); „ce nu mi-a plăcut la poezia ta a fost desueta glumiţă cu Venus din Millo”; „poezioara de faţă a fost mai mult o glumiţă morbidă” (poezie.ro); „poate a încercat unu să-ţi facă o glumiţă, unele versiuni de Outlook crapă dacă headerul mailului are multe caractere” (price.ro). Atributele care însoţesc diminutivul sînt grăitoare; glumiţele sînt uneori zburdalnice, zglobii, dar cel mai adesea apar ca insipide, nesărate, stupide, proaste, de doi bani, de doi lei, ieftine etc. Animăluţ, în schimb, e folosit aproape exclusiv cu conotaţii pozitive: “vedetele noastre şi animăluţele lor de suflet” (Monitorul de Bucureşti, 742, 2003, 1); „Esti singur? Te plictiseşti? Ai nevoie de un animăluţ de companie!” (trafic.ro);” primim foarte multe animăluţe de pluş de la fani şi toate sunt foarte simpatice!” (o-zone-fanclub).

O altă categorie de diminutive, mai greu acceptabile în registrul standard, este cea a adjectivelor. Dicţionarele noastre cuprind unele diminutive adjectivale curente, frecvente, dar limitate la limbajul familiar (micuţ, bunişor, bunuţ, multişor, călduţ), precum şi unele populare, destul de rare (albior, bălăiel, bălănuţ etc.). Şi în această zonă lexicală, uzul inovează; în limbajul tinerilor, poate mai ales în cel feminin (dar o asemenea impresie – prejudecată? - ar trebui dovedită), apar tot mai des unele diminutive adjectivale la modă, formaţii (neatestate de dicţioare; deşi au fost probabil folosite spontan mai de mult, cel puţin în limbajul copiilor) cu sufixele -ic(ă) şi -el. Asemenea diminutive se întîlnesc acum nu numai în oralitatea familiară, ci şi în mesajele de pe Internet şi chiar în presă. Sînt forme care irită adesea prin exagerare şi afectare – alintare infantilă; putem constata unele reacţii de respingere chiar din interiorul mediilor lor specifice: „urăsc (...) în general cuvintele din categoria: puiuţ, scumpel ... am oroare de ăia care intră (...) cu nickuri de genu (...) «un dulcik»” (FanClub Forum, 21.09. 2003). Unele dintre cele mai frecvente adjective diminutivale noi sînt într-adevăr dulcic (în DEX apare în schimb dulcişor), scumpic, scumpel (în DEX există doar scumpuşor şi scumpişor) şi drăguţel (în DEX doar drăguleţ, drăgulic, drăguliţă). Diminutivele în discuţie aparţin registrului familiar din mediul urban, în vreme ce în DEX apar echivalentele lor populare – rurale, tradiţionale. De fapt, sufixul adjectival -el (pentru o formă de genul masculin) nu e surprinzător; el urmează tiparul cuminţel, curăţel, frumuşel etc., caracterizat printr-o flexiune mixtă, preferînd la feminin sufixul -ică: cuminţică,curăţică, frumuşică. Masculinul în -ic e mai rar; şi poate tocmai prin devierea de la modelul dominant (dar şi printr-o eventuală tendinţă de regularizare a sistemului) s-ar explica preferinţa actuală pentru formele expresive, afective, în -ic, -ică: „Eminem e cel mai tare!!! are nişte piese beton, iar el... e super dulcic!” (fanclub.ro); „băieţelul mamei. Caracteristici: dulcic, sensibil” (eva.ro); „un «La mulţi ani» dulcic i-a şoptit la ureche altcineva” (Cuvîntul Liber - Deva, 8, 2002); „e o clujeancă dulcică foc, în vârstă de 19 ani” (viva.ro); „orice ai mânca n-ai să regreţi: cabanierii sunt nişte dulcici” (alpinet.org); “niscai fete dulcici” (EZ 14.12.1999). Adjectivul apare şi substantivizat – „o pupă pe mami tot timpul şi e un dulcic scump” (mami.ro/forum) – şi chiar ca adverb: „V-am pupat dulcic pe toţi” (umblarici.refresh.ro); „Asistenta dulcică îmi zîmbea dulcic” (cloudsmagazine.com). Forma scumpic apare în contexte asemănătoare: „Poza 3 drăguţ, scumpic, nu?”; „Un fluturaş scumpic!” (clopotel.ro); „Tu eşti un scumpic, îmi eşti tare drag, ascult cu multă plăcere muzica ta...” (guestbook.dr.myx), fiind concurată de cea cu sufixul -el: „koala (...) este un animăluţ foarte scumpel” (FanClub Forum, iulie 2002); „ai un băieţel scumpel foc. Să-ţi trăiască!” (co .mmunity. webshots. com); „Eşti un scumpel, dulce de tot!!!” (sens.md). Afectarea diminutivală atinge uneori culmi greu suportabile, extinzîndu-se asupra întregului mesaj: „Vă pupic dulcic!!!” (clopotel.ro).