Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Sponsorul XXL de Mircea Mihăieş


Un banal comentariu legat de iniţiativa lui Adrian Năstase (premierul României, pentru neiniţiaţi) de a pune la dispoziţia scriitorilor un miliard de lei pentru sponsorizarea unor cărţi mi-a tras un val de urecheli, atenţionări, puneri la punct, ameninţări voalate şi replici în care simţeai muşcătura şarpelui. S-a întâmplat să scriu, în anii din urmă, lucruri mai aspre, dar rareori reacţiile au avut stridenţa celor de acum. Se vede că am atins (fără să-mi dau seama) un domeniu interzis. În România eşti aplaudat câtă vreme îi critici pe "ceilalţi", dar când ajungi la "ai tăi", ţi-o iei scurt, şfichiuitor, peste bot.

Aşa am păţit şi cu articolul Bărbierii regelui Midas, din numărul 25 al României literare. Nu m-a iertat nimeni - de la colegii de la Orizont şi universitate, la prieteni, rude şi vagi cunoscuţi. Ba chiar şi redacţia care-mi găzduieşte cu generozitate, de-atâta amar de vreme, articolele a simţit nevoia să se delimiteze de mine. Într-o "N. red." din numărul 27 al revistei se spune cu toată fermitatea: "Opiniile din nr. 25 al revistei nu angajează redacţia României literare. Redacţia crede că guvernanţii au obligaţii faţă de cultura română. Şi dacă nu pretind în schimb compensaţii, aceste obligaţii nu-i dezonorează pe scriitori".

Să luăm lucrurile sistematic. Rubrica săptămânală, Contrafort, pe care o scriu în România literară de la începutul lui 1993, adică de vreo doisprezece ani, n-a angajat niciodată redacţia. A fost întotdeauna vorba de opiniile mele, şi nimic mai mult. Mă simt, totuşi, obligat să spun că precizarea cu pricina e fără obiect, pentru că n-am scris nici în articolul citat, nici în altul, că guvernanţii României n-au obligaţii faţă de cultură. Cum aş fi putut susţine o astfel de nerozie?! Am spus, dimpotrivă, de zeci de ori, că-şi bat joc de cultură şi nu fac mai nimic pentru ea. În acel articol n-am folosit nici din greşală cuvântul "guvernanţi", ci cuvântul "adrian năstase" şi mă refeream la gestul premierului de-a se substitui guvernului. O situaţie cu atât mai aberantă, cu cât există un program al Ministerului Culturii şi Cultelor care se ocupă, între altele, şi de sponsorizarea cărţilor. Subliniam acea anomalie ca pe un exemplu de abuz al unui politician ahtiat de glorie: şi pe această cale, el a urmărit să demonstreze că e suprapus nu doar lumii în care trăim cu toţii, ci şi guvernului pe care-l conduce. Adică un fel de "Guvernul Adrian Năstase plus Adrian Năstase", în care persoana în plus are propria sa politică, propriile iniţiative şi propriile surse de finanţare.

Mai spuneam, apoi, că mi se pare ruşinos ca nişte scriitori să "marşeze" la un astfel de abuz (dacă nu chiar o ilegalitate). Cu ce drept se instituie Adrian Năstase în binefăcător particular al artelor, dar pe bani publici? Dacă ar fi fost vorba de banii proprii, obţinuţi din ouăle de la Cornu, n-ar fi fost nici o problemă. Ca simplu particular, are dreptul să finanţeze orice - chiar şi posterele eterne şi fascinante ale lui Iliescu. Dar nu e normal ca el, primul ministru al ţării, să taie o halcă din buget şi s-o lipească pe fruntea unor bieţi scriitori pe care şi politica sa dezastruoasă i-a adus în situaţia umilitoare de-a umbla cu mâna întinsă după finanţări.

Ca prim-ministru, Adrian Năstase ar fi avut o infinitate de posibilităţi să ajute cultura română. Fiind un om prea ocupat, s-ar fi putut rezuma la una singură: Legea sponsorizării. Or, bătaia de joc ce poartă această denumire nu e decât un alt episod din serialul "Cum să-i dispreţuim pe români", admirabil interpretat de acest politician şi partidul său. Din acest punct de vedere, văd în precizarea redacţiei României literare o subliniere a datoriei administratorilor ţării faţă de cultură şi faţă de cei care exprimă identitatea românească. Şi chiar dacă opiniile mele nu-i "angajează", opinia lor mă angajază şi pe mine! (În paranteză fie zis: pretenţia personajului despre care vorbim de a i se menţiona numele pe cărţile sponsorizate n-o fi cumva "o compensaţie"? Mai subtilă, ce-i drept, dar tot o compensaţie?)

Iată, însă, că în numărul 28 al revistei, într-un drept la replică, Exagerări pamfletare, Dumitru Chioaru e încă mai aspru. Ca să nu-mi fac nici o iluzie, autorul se "delimitează" de mine încă din primul paragraf. Se delimitează în calitatea de "participant la acest concurs", fără să i se "pară ruşinos şi compromiţător să primeşti bani din partea unui sponsor, fie el şi primul ministru". Chestie de gust, fireşte. Dacă scriitorilor participanţi la "competiţie" chiar le e indiferent cine-i plăteşte, n-am nimic de zis. Mărturisesc, însă, că aveam despre ei o părere mai înaltă decât aceea a lui Dumitru Chioaru. Îi mulţumesc că mi-a deschis ochii.

Dar şi chestie de legalitate: primul-ministru nu poate fi nicidecum sponsor particular pe banii instituţiei pe care o conduce! E ca şi cum dl Nicolae Manolescu ar acorda în nume propriu, pe lângă premiile României literare, o altă serie de premii - dar tot din banii revistei! Vi-l imaginaţi făcând aşa ceva? Nici în glumă! Dacă nu se înţelege atâta lucru, îmi pare rău: avem nu doar percepţii diferite ale realităţii şi ale ideii de moralitate, dar folosim aceleaşi cuvinte dându-le semnificaţii deosebite.

Textul lui Dumitru Chioaru încearcă să mă pună, în mod subtil, într-o stare de adversitate faţă de Uniunea Scriitorilor. În textul meu nu există nici o referire la această instituţie, pentru că habar n-aveam că Adrian Năstase a acordat banii Uniunii din care fac şi eu parte. Ştiam că el se adresase scriitorilor în general - or, nu toţi scriitorii sunt membri ai Uniunii Scriitorilor! Acest lucru ar fi fost încă mai grav, dacă dl Năstase şi-ar fi direcţionat "generozitatea" doar spre sediul din Calea Victoriei 115. În realitate, lucrurile nu stau aşa. Iar dacă dl Chioaru vede în "exemplul personal" al lui Adrian Năstase "tocmai intrarea în normalitate a noii Legi a sponsorizării", înseamnă c-am luat-o razna rău de tot!

Preopinentul meu spune că nici unul dintre scriitorii subvenţionaţi de Năstase nu i-au înalţat acestuia ode. Am susţinut eu aşa ceva?! Nici nu era nevoie de ode, atâta vreme cât ei vor fi de-acum înainte legaţi, prin înscrisul de pe copertă, într-o sinistră cârdăşie cu acest personaj. Ce elogiu mai mare să-i faci unui politician decât să admiţi că tu, respectiv cartea ta, n-aţi fi putut exista fără generozitatea lui: o generozitate, de altfel, strâmbă, pe banii tăi! De aici până la "colaborarea dintre membrii USR şi reprezentanţii Puterii din România", cum spune Chioaru, e cale lungă. Dar unde vede el "colaborarea"? Ea nu poate fi decât o cale a demnităţii şi legalităţii. Dacă Dumitru Chioaru crede că formula milogelii faţă de mărimile zilei e de preferat, dezolarea mea nu cunoaşte limite.

De altfel, nu perfidia îi lipseşte veninoasei replici a beneficiarului generozităţii năstăsiote. Cu o voce suavă, el psalmodiază: "Când cărţile altor colegi de breaslă, printre care şi Mircea Mihăieş, au fost sponsorizate de alţi miliardari, români sau străini, nu m-am gândit o clipă să-i acuz de vânzarea conştiinţei, ci m-am bucurat de apariţia lor". În traducere: de ce face Mircea Mihăieş pe nebunul când miliardarul român Năstase dă şi el un ban, că doar s-a înfruptat el însuşi - spre bucuria obştei scriitoriceşti - din miliardele lui Soros? Cam aşa am înţeles eu - pentru că despre alţi "miliardari români sau străini" implicaţi în sponsorizarea cărţilor n-am ştire. Diferenţa e enormă: George Soros dădea din buzunarul propriu, pe când Năstase foloseşte bani publici pentru a se lustrui pe sine!

Că Dumitru Chioaru s-o fi bucurat că mi-au apărut cărţi sponsorizate de Soros (sau alţi miliardari) e posibil. Numai că va fi fost o bucurie strict imaginară. Pentru că absolut nici una din cărţile mele publicate în ţară sau în străinătate n-au beneficiat de nici un fel de sponsorizare! Dacă Dumitru Chioaru ştie vreo una, îl somez să-i dea titlul, editura şi numele sponsorului. Dacă nu va reuşi să producă această dovadă, îi rămâne şansa de a-şi cere scuzele de rigoare (pot fi şi în formă simplă, nesponsorizate de Năstase!) Fac aceste precizări pentru că, dincolo de infatuare, rândurile sale trădează o stupefiantă mentalitate capitulardă ("intrarea în normalitate" - care normalitate, Mitică?!). O mentalitate care a condus la situaţia jenantă ca Adrian Năstase să-şi lege numele de truda unor oameni ajunşi la disperare.

N.red. Noi n-am spus altceva în nota redacţională precedentă decît ceea ce dl Mihăieş susţine în Contrafortul de astăzi şi anume că opiniile d-sale nu angajează revista.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara