Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Spulberare de Rodica Zafiu

Clişeelor jurnalistice ale dezastrelor cotidiene li s-au adăugat, în ultima vreme, cele construite în jurul verbului a spulbera.
Dezvoltând hiperbolic un sens de distrugere rapidă şi totală („a nimici”, DEX), verbul pare să se fi specializat, în mass-media românească, pentru descrierea accidentelor rutiere. De fapt, se foloseşte cu predilecţie în legătură cu soarta pietonilor, mai ales în cazul traversărilor regulamentare. O simplă căutare pe Google furnizează instantaneu zeci de titluri aproape identice: „Spulberat pe trecerea de pietoni” (debanat.ro): „Spulberat pe trecerea de pietoni deoarece un conducător auto a ignorat culoarea roşie a semaforului” (adevărul.ro); „Spulberat pe zebră” (observator.a1.ro); „Un şofer din Bacău a spulberat şapte persoane aflate pe trotuar” (apropo.ro) etc. În sensul propriu, a spulbera desemnează o distrugere totală, cu împrăştierea rămăşiţelor. Sensul figurat e asociat frecvent cu abstracţii: sunt spulberate speranţele, visele, miturile etc. Relatările jurnalistice oscilează între cele două valori; uneori tind spre imaginea concretă, fără a fi riguros exacte („O maşină a spulberat un chioşc de ziare”, stiridecluj.ro; „Un camion a spulberat indicatorul de înălţime”, qbox.ro); alteori evocă doar scenarii catastrofice posibile („Aproape să fie spulberat de un şofer care nu a oprit la semnalul său”, reporterntv.ro). Din fericire, etichetele dramatice nu corespund întotdeauna realităţii. O ştire prezentată cu câteva zile în urmă pe un canal de televiziune recurgea la clişeul spulberării, dar continua cu precizarea că persoana spulberată pe trecere nu a păţit nimic şi nu avut nevoie de îngrijiri medicale. E limpede că, în momentul de faţă, la a spulbera se recurge, în mod automat, ori de câte ori e nevoie să se evoce un impact violent.
Verbul mai are, de altfel, o folosire clişeizată şi hiperbolică, în limbajul comentariului sportiv: „UTA a spulberat Jiul într-un moment critic” (aradeni.ro); „Dinamo a spulberat Petrolul şi a stricat inaugurarea arenei” (sportromanesc. ro); „U Cluj a spulberat Sportul, scor 4-2” (buzznews.ro) etc. Ca de obicei, retorica ştirilor sportive şi cea a cronicii rutiere se întâlnesc în evocarea dezastrelor.
Verbul a spulbera (din lat. *expulverare, Dicţionarul limbii române, DLR, tomul X, Litera S, 1994) e atestat în Psaltirea lui Dosoftei („negură spulbără cu mâna”), ca şi substantivul spulberare („Vă veţ duce cum să duce pravul. Şi cu grîul n-iţ cădea-n făţare, Că veţ fi suflaţ cu spulbărare. Şi la giudeţ nu vă s-afla locul Să vă sculaţ, ce-ţ peri cu totul”). Pentru istoria cuvântului, e interesantă şi cuprinderea sa în dicţionarul academic al lui Laurian şi Massim (1876): pe lângă sensurile concrete cunoscute („a suscita, ridica pulbere” – „vântul spulberă neaua”), autorii includ un înţeles imitat probabil după cel al verbului italienesc spolverare: „a scutura, curăţa de pulbere: a spulbera vestmintele”. E prezentat şi sensul figurat („a şterge, stinge”), ilustrat de citate istorice – „a spulbera cetăţile de pe faţa pământului” –, dar şi tipice conversaţiei ierarhice: „te spulber din acest post, dacă nu te porţi bine”. Nu neapărat în acelaşi tip de context, verbul e atestat în continuare în formule de ameninţare: „dacă îmi mai dai o dată acea notă jur că te spulber!” (desenatori.ro).
Nu pare să se mai folosească, totuşi, substantivizarea participiului spulberat cu sens moral („zăpăcit, neserios”), ca termen depreciativ pentru o persoană. Sensul, atestat şi ilustrat în dicţionarele mai vechi („stăi, măi spulberatule”, Scriban, Dicţionaru limbii româneşti, 1938), a ieşit, probabil, din uz.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara