Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi:
Sărbătoarea „gloriosului deceniu“ de Iulia Iarca

Reeditarea celui de-al treilea volum din seria amplă a Anei Selejan, Literatura în totalitarism, vine într-un moment cum nu se putea mai potrivit pentru fenomenul revizuirilor. Publicat pentru prima oară în 1996, volumul Literatura în totalitarism. 1954. Anul "gloriosului deceniu" a trecut la acea vreme aproape neobservat. Şi nu fără temei. Era, poate, prea devreme. Cuprinzând o analiză atât de minuţioasă a literaturii anului 1954, nişte surse documentare atât de abundente, această carte nu putea fi apreciată imediat după apariţie. Acum, însă, când se scriu şi se publică volume de sinteză, istorii literare, monografii, teoretizări, când atenţia unei critici extrem de diverse se îndreaptă spre cazurile grave ale literaturii şi când se încearcă limpezirea lor, abia acum încep să fie cu adevărat folositoare informaţiile despre o perioadă precum "gloriosul deceniu".

În cercetarea atentă a presei anului 1954 - an de sărbătoare pentru regimul comunist, celebrând zece ani de la 23 august 1944 - autoarea caută, cu o privire foarte pătrunzătoare, compromisul scriitorilor şi, de fiecare dată, se opreşte asupra numelor mari care au cedat presiunii politice. Decupajul articolelor din presa acestui an nu este operat aleatoriu. Fiindcă volumul ne pune în faţa ochilor exact acele articole, interviuri, declaraţii prin care scriitorii au făcut gestul, necesar carierei lor, de a lăuda regimul comunist şi, în acelaşi timp, ne dezvăluie metodele prin care puterea se îngrijea de bunul mers al literaturii. Iar în contextul actual ele apar cu adevărat ca spectaculoase.

Aşa cum se poate observa şi în cazul celorlalte volume ale seriei Literatura în totalitarism, şi în cartea de faţă autoarea se ascunde cu discreţie în spatele materialului documentar care formează o mare parte din corpul cărţii. Deşi discursul critic al cercetătoarei are o pondere mult mai mică decât bucăţile masive de text citat, poziţia ei este bine marcată. Nu este limpede, însă, ce fel de carte avem în faţă. Este un studiu critic? Din cauza puţinătăţii argumentărilor şi a textului personal, putem ghici criticul mai ales din felul în care organizează materialul cules. Fiindcă, în loc să enunţe, de cele mai multe ori autoarea citează. În orice caz, volumul mare al informaţiilor cuprinse în aceste pagini şi structura inteligent organizată sunt atuurile care transformă cartea într-un instrument de informare foarte util şi de încredere.

Totuşi, lipsa nuanţelor ştirbeşte obiectivitatea dorită, scriitorii anului 1954 fiind reprezentaţi numai de mărturiile lor cele mai compromiţătoare, care sunt în spiritul devotamentului faţă de ordinele partidului. De fapt, scriind în plin proces al comunismului şi urmând direcţia acestuia, dominantă începând cu anii '90 până în zilele noastre, Anei Selejan i-ar fi fost greu să se detaşeze. Iar scrierile, faptele "gloriosului deceniu" sunt privite dintr-o perspectivă morală, ghicită printre rânduri, care umbreşte fireasca cercetare istorică "la rece". Iată unde se poate observa prezenţa părtinitoare a autoarei: "O posibilă schiţă a acestei masive participări şa tineretului cuprins de Ťfebra realist-socialistăťţ ne-o oferă colaboratorii revistei Viaţa românească pe 1954, sugerându-vă să nu ocoliţi titlurile poeziilor, căci unde şi când vă veţi mai întâlni cu titluri (şi teme lirice) ca acestea: Moşieriţa valahă către căţeluşa ei, Mânjii colectivei, Cuvânt despre sergentul Belate Alexandru, Industrializarea în târgul meu, Scrisoarea stegarului Frăţita, Despre oameni şi despre recolte, Am plecat la sat, Preşedintele colectivei?"

Ce noutăţi mai află cititorul? Metoda cenzurii comuniste de a emite comenzi sociale care priveau tema literaturii noi ne este deja cunoscută. Dar oare mai ştim cu precizie cum se raportau scriitorii la aceste comenzi? Literatura sub totalitarism. 1954 demonstrează că, în vreme ce unii autori inserau "şopârle" în texte pentru a evita, pe cât posibil, cenzura care impunea o direcţie bine stabilită sau preferau să nu publice nimic, alţii erau - în mod surprinzător - bucuroşi să îndeplinească ordinele. Iată cum începe un interviu cu Eugen Jebeleanu: "Cred că n-aş putea realiza nimic bun dacă n-ar exista comanda socială. Comanda socială este pentru mine o nevoie permanentă."

În acest an, activitatea scriitorilor care au îmbrăţişat, plini de convingere, idealurile democraţiei socialiste este foarte productivă, fiind invers proporţională cu marginalizarea intensă a interbelicilor. Aceştia din urmă rezistă în faţa noului public doar dacă cedează avansurilor politice. Iar cartea Anei Selejan înfăţişează îndeaproape rezistenţa şi compromisurile lor. Camil Petrescu are ocazia de a-şi exprima în mod public bucuria pentru împlinirea celor zece ani de socialism: "Lenin a arătat că tradiţia de cultură a unui popor înseamnă ceea ce au realizat mai înalt creatorii acestui popor şi a recomandat cu căldură să se păstreze legătura cu acest trecut, să fie îmbrăţişată şi dată ca exemplu opera acestor realizatori. Această concepţie atât de sănătoasă şi atât de cuprinzătoare a conducerii clasei muncitoare, concepţie care arată legea culturii marxist-leniniste, nu a întârziat să-şi arate roadele şi pentru literatura română. Aceşti zece ani au fost, deci, pentru literatura română ani de mare progres, de realizări înoitoare." Alţi contemporani de-ai lui sunt complet reduşi la tăcere, cum este cazul lui Lucian Blaga, care apare în 1954 doar cu nişte traduceri.

Acesta este un an de vârf pentru triumful socialismului. Taberele de scriitori s-au ales deja: cei noi au dobândit suficient curaj pentru a cânta cu convingere comunismul, iar pentru cei vechi nu se mai arată nici o urmă de speranţă.