Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Românească:
Starea de normalitate de Daniel Cristea-Enache

Dorin Tudoran, Luxul indiferenţei, cu un text „în loc de Prefaţă” de C. Stănescu, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015, 346 pag.

Numărul de pagini de parcurs în Luxul indiferenţ ei, ca şi densitatea fiecăreia dintre ele, infirmă prejudecăţile deja formate în legătură cu blogurile, site-urile, revistele electronice şi forumurile de discuţii în mediul virtual.

Mediul acesta e într-adevăr mult mai permeabil la insanităţi şi calomnii, sub protecţia cîte unui nickname sau cu identitatea la vedere; şi el nu are, în destule cazuri, filtrele redacţionale şi responsabilităţile distincte ori comune ale publicaţiilor tipărite. Dar cum nu doar ne adaptăm la un mediu, ci îl şi schimbăm prin simpla noastră prezenţă activă, Certocraţia, blogul lui Dorin Tudoran, seamănă cu Tudoran, iar nu cu spaţiile internautice de nefrecventat. Postările de aici sînt publicabile în orice revistă culturală ori socio-politică de calibru; fragmente din contribuţiile bloggerului pot fi utilizate chiar ca un set de principii afişat programatic pe prima pagină a unei publicaţii; în fine, materia acestor contribuţii trece fără probleme între coperţi de carte, oferind, după lectura serială şi pe verticală a blogului, posibilitatea unei relecturi „grupate” tematic şi făcute, tradiţional, filă cu filă.

Tudoran a exploatat funcţiile unui blog, mai puţin pe cea a audienţei şi a „viralizării” conţinutului, care nu l-a interesat. Fiindcă scrisul său publicistic e strîns-analitic şi argumentativ, meticulos în demonstraţiile mereu sprijinite pe probe documentare, link-urile către aceste probe (texte, imagini, pagini scanate) oferă postărilor de pe blog caracteristicile unor citate. Nu atît expresivitatea e însă criteriul de selecţie, cît relevanţa sub raportul informaţiei „pure”. Înainte de a-şi desfăşura discursul analitic, publicistul (mă feresc să spun „analistul”, fiindcă termenul, în România, a fost compromis) caută şi găseşte, verifică şi reverifică informaţiile pe care se va sprijini, din cele mai variate sfere şi din mai multe surse. Abia apoi, cu toate docomentele puse la îndemîna cititorului, publicistul se poate transforma într-un polemist redutabil.

În Românii „e porci” cu Adrian Severin, comentariul lui Tudoran e redus la extrem, întrucît materialul citat este, în sine, edificator. Publicistul îşi oferă plăcerea unor mici intervenţii abrazive, în completarea justificărilor „epice” ale cunoscutului politician. Să vedem cum curge demonstraţia, cu materialul „clientului”:

„AGERPRES: Care este stadiul anchetei în care sînteţi acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă?

Adrian Severin: «Vorbim despre ancheta care nu ar fi trebuit să aibă loc, pentru că, în primul rînd, ar fi trebuit ca instinctul naţional să spună ‘românii nu sînt corupţi’. Noi spunem însă că ‘românii sînt corupţi’ şi sigur că în momentul în care noi spunem primii acest lucru, toată lumea arată cu degetul spre noi».

Aşa e – nu avem instinct naţional.

Noroc că ne prisoseşte instinctul internaţional.

AGERPRES: Ce proiecte de viitor aveţi? Se află printre acestea o eventuală nouă candidatură la PE?

Adrian Severin: «Sînt într-o perioadă de reflecţie, practic ea a ajuns spre sfîrşit şi am să găsesc o formulă potrivită pentru a aduce la cunoştinţa publică concluziile pe care le voi trage. Sînt o serie întreagă de argumente pe care le am în vedere spre a ajunge la această concluzie. (...) Cred că va veni un moment foarte greu şi pentru Europa, şi pentru România şi, atît timp cît nu am condiţii ca să fac ca acel moment să fie evitat, este mai bine să nu mă găsesc într-un loc, la momentul dezastrului în care, în mod absolut nejustificat, să fiu obligat a răspunde alături de cei cu care nu am nimic în comun».

Dle Severin, nu ne lăsaţi la rău, chiar dacă noi v-am lăsat la bine.

Şi-apoi, nu e nevoie să răspundeţi alături de cei cu care nu aveţi nimic în comun.

E de ajuns să răspundeţi în penal.” (p. 179).

Pe blog, savuroasa postare se continua prin comentariile la ea, peste douăzeci, Tudoran răspunzînd unora. Delicioasă şi poezia pusă acolo, la temă, de Şerban Foarţă, un intelectual nealiniat, spirit afin cu Dorin Tudoran. Iată primele trei strofe „ilirotracourmuziene” din Viezurele (sau Bursucul): „Se înşeală cine speră/ a momi cu, numai, miezuri/ de lipie austeră/ doamnele şi domnii viezuri.// Povesteau străvechii skalzi/ că,-ntr-o baie de urină,/ locuinţa de le-o scalzi,/ ies buluc din viezurină.// Poţi urechile, apoi,/ să le rupi, după ce-i uzi/ cu lămâie, – ca, apoi,/ să-i înfuleci, vii şi cruzi”.

Pe blog, Tudoran a încercat (şi, parţial, a reuşit) să construiască un spaţiu de dezbatere de tipul poienii lui Iocan: un loc în care aberaţiile sînt calificate ca atare şi normalitatea este la ea acasă. Din păcate, în loc ca normalitatea să reprezinte mainstreamul politic şi social, executiv şi instituţional, iar aberaţiile să fie derapaje, accidente, elipse, situaţia din terenul românesc se prezintă în continuare răsturnată. Atît de rar fac agenda zilei gesturile fireşti, reacţiile justificate, atitudinile corecte expuse transparent şi atît de încărcat este spaţiul public autohton de fapte, interpretări, interpelări şi comentarii deviante, încît normalitatea constituie mai degrabă excepţia de la regulă.

Tudoran o caută şi o apără, punînduse frecvent în contra cîte unui tăvălug mediatic şi rămînînd calm şi argumentativ, atunci cînd majoritatea contributorilor pe un anume subiect dau impresia că zbiară la TV şi delirează virtual.

Normalitatea va fi invocată şi în interviul amplu realizat de Vlad Stoicescu pentru „Adevărul” şi platforma media România de la zero în martie 2013: „V.S.: Cu alte cuvinte, puneţi lipsa de normalitate, starea de «cu susul în jos», pe seama lipsei de caracter. D.T.: O pun pe seama unei «chinte roiale»: lipsă de viziune, lipsă de cultură politică, lipsă de bun-simţ, lipsă de caracter şi abundenţă de «farmec», unii îi spun şi «excepţionalism românesc».” (p. 154). Luxul indiferenţei reuneşte deci contribuţii marca Tudoran de pe propriul blog, dar şi din publicaţii tipărite sau online în care unul dintre puţinii noştri disidenţi a fost intervievat. Oriunde se exprimă şi indiferent de subiect, el îşi poate tipări sau, dimpotrivă, „urca” pe net contribuţia, fără editări, croşete, adaptări. Discursul acesta este făcut să se potrivească oricărui suport. Tudoran poate fi academic într-un iureş internautic şi publicistic-autentic la Academie. Normalitatea sa este cu atît mai preţioasă în contextul şi regimul de isterizare în care, înainte de a se parcurge treptele unei demonstraţii, atîţia locutori se află deja în posesia adevărului absolut şi inatacabil. Iar politeţea puţin demodată a lui Tudoran de a-l asculta pe preopinent, de a-i cîntări argumentele, de a-i lua în seamă punctul de vedere configurează, de asemenea, un tip de discurs şi o atitudine. Mi s-ar putea obiecta că nu e loc şi timp de politeţe cînd vorbeşti cu nişte infractori şi că nu e rost de moderaţie, decenţă, echilibru în contexte în care se impun reacţii nervoase şi rapide, „la cald”. Voi argumenta, la rîndul meu, că este mereu nevoie de politeţe, civilitate, decenţă, normalitate şi mai ales în momente, secvenţe, contexte micro sau macro, în care lucrurile par (sau chiar sînt) vraişte.

Împărtăşesc deci credinţa lui Dorin Tudoran, cel care-i scria lui Ceauşescu (!) că nu respectă Constituţia Republicii Socialiste România, că hibele spaţiului public românesc nu sînt reflexia unor tare naţionale. Pentru apărarea unui principiu de drept, cu o reţinută indignare faţă de starea de fapt, Tudoran nu ezită să ia atitudine şi atunci cînd înalte figuri ale administraţiei americane au intervenţii pe care publicistul nostru, în verticalitatea şi reactivitatea sa, nu le poate trece sub tăcere. E cazul aplicării unui dublu standard în situaţii similare, în care şi-au pierdut viaţa un cetăţean român, respectiv unul american. Cum s-au comportat autorităţile din ţările ai căror cetăţeni erau cei morţi în accidente şi cei răspunzători de ele? Tudoran expune faptele şi compară cele două suite: „Faptele. Un cetăţean român este omorît de un puşcaş marin american într-un accident de circulaţie. Intră în acţiune imunitatea diplomatică şi puşcaşul marin nu este deferit justiţiei române. Este trimis acasă. Militar fiind, este judecat de o Curte militară. Pînă în acest punct, cazul curge potrivit unor cutume diplomatice. (...) Procesul diplomatului (a cărui vinovăţie este beyond a reasonable doubt) este o cacealma. Apărarea reuşeşte să-l scoată basma curată, invocînd argumente dintre cele mai aiuritoare: de fapt, nu ar exista nici o probă că Teo Peter se afla în taxiul făcut zob de maşina de teren condusă de puşcaşul american. E de mirare că apărarea nu a pretins că, de fapt, Teo Peter nici nu a existat vreodată (...) În ziua de 21 ianuarie, 1997, diplomatul georgian Gueorgui Makharadze – conducînd beat criţă – omoară o adolescentă în vîrstă de 16 ani în centrul Washingtonului. Autorităţile americane cer ca diplomatul georgian să le fie predat spre a fi judecat. Iniţial, Georgia refuză, invocînd imunitatea diplomatică. Presiunile americane continuă. Pînă la urmă, preşedintele georgian Eduard Şevardnadze decide ca diplomatul să fie predat şi judecat în Statele Unite. Makharadze este condamnat la 21 de ani de puşcărie. După 7 ani de detenţie într-un penitenciar federal american, este transferat într-o puşcărie din Georgia pentru a ispăşi restul pedepsei.” (pp. 129-130).

Luxul indiferenţei e volumul de remarcabilă publicistică (fie ea online sau tipărită) a unui om cu busolă etică, neobosit şi neplictisit să caute şi să apere, să identifice şi să ilustreze starea de normalitate.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara