Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Optimistei:
Statuia lui Carol I de Ioana Pârvulescu


"Marţi, 9 mai 1939. Astăzi s-a reparat o mare uitare: după 25 de ani s-a inaugurat, în sfârşit, monumentul Regelui Carol I. A fost o coincidenţă fericită ca acest monument să se poată inaugura tocmai cu prilejul serbării centenarului său. E frumos şi impunător; mie, hotărât, îmi place, e o adevărată operă de artă, de mare valoare, a lui Mestrovici, cu toate criticile, din care, cea mai ridicolă e că este cu capul gol". Notaţia îi aparţine lui Carol al II-lea şi se găseşte în însemnările lui zilnice. E făcută la un sfert de secol de la moartea lui Carol şi la 100 de ani de la naşterea lui. Dar data aleasă pentru inaugurarea statuii ecvestre, 9 mai, este cea a proclamării Independenţei României din 1877, astfel că, încă o dată, biografia lui Carol I este perfect legată de cea a ţării cu care s-a identificat. Întâmplător, desigur, este şi o zi de marţi, ca aceea în care principele intrase în Bucureşti şi jurase să fie credincios legilor ţării. După dezvelirea statuii plasate între Palatul regal şi palatul cărţii - Fundaţia Universitară - sărbătorirea se desfăşoară conform unei vechi tradiţii: la ora 11 o ceremonie religioasă, apoi discursul lui Armand Călinescu şi cel al regelui. În fine, o defilare demnă de timpurile celui din statuie. Trupe şi câte o companie din toate unităţile din Bucureşti care existau şi în vremea lui Carol I. Doar în încheiere funcţionarii, femei şi bărbaţi îmbrăcaţi în uniforma albastră a recentului Front al Renaşterii Naţionale. Cu câteva zile înainte, Mihail Sebastian, şi el ,funcţionar" la Fundaţii se simţise un trist comediant pentru că îşi pusese uniforma impusă: ,Vineri a fost Ziua Cărţii - şi a trebuit să mă duc în uniformă, uniforma Frontului. A trebuit ? Nu ştiu. Poate că, dacă aş fi privit lucrurile cu seriozitate aş fi rezistat. Poate că nici măcar nu mi-aş fi pus în primejdie slujba la Fundaţie. ş...ţ Plătesc cu libertatea mea intimă o slujbă de 5 535 de lei lunar!" Printre cei prezenţi la inaugurarea statuii şi Nicolae Iorga, în altă uniformă, cea de consilier regal. Şi discursul său va fi publicat în ziare. Festivităţile sunt încheiate cu un banchet.

Serbările centenarului începuseră cu o zi înainte, pe 8 mai, ziua coborârii lui Carol de pe vas, la Turnu Severin. Se reface, după 73 de ani, scena de atunci: un vapor acostează, iar de la ţărm porneşte un poştalion, chiar cel ,original" se pare. Carol al II-lea scrie: ,Când ne gândim la ce drum a parcurs ţara în aceşti 73 de ani de când el a pus piciorul pe pământul noii sale patrii... Cu ce răbdare, cu ce îndurare a suportat el toate jicnirile, toate greutăţile până ce, cu deosebitul lui tact şi simţ politic, le-a biruit pe toate şi a început acea operă uriaşă, de a face din România o ţară civilizată".

A doua zi după ce bucureştenii şi-au putut admira noul monument, pe 10 mai, serbările continuă, iar Carol al II-lea notează: ,O zi ideală şi perfect reuşită, demnă continuare a celei de ieri". Se pare că oamenii au fost extrem de emoţionaţi ,mulţi plângeau, chiar oameni serioşi". Obiecţia diaristului este că aviaţia a fost ,prea puţină, după gustul meu".

Joi, în 11 mai. Gala Galaction scrie şi el, în jurnalul propriu, despre festivităţile din ultimele zile: ,Au fost câteva zile de mari demonstraţii festive naţionale. La 8 mai a fost pomenirea intrării în ţară a prinţului Carol de Hohenzollern ş...ţ La 9 mai a fost inaugurarea statuiei equestre a ctitorului României regale. Ieri, la 10 mai, a fost tradiţionala zi a neamului şi a statului românesc. N-am văzut încă opera lui Mestrovici. Voi vedea-o azi sau mâine". În schimb, Galaction citeşte în ziar discursul lui Iorga ,chemat să evoce şi să tălmăcească generaţiei actuale viaţa, opera şi menirea regelui Carol I" şi e indignat. În loc de realitate, forţarea lucrurilor, în loc de tălmăciri, răstălmăciri. Galaction care, când se mânie, are un condei cam învolburat, mai ales pentru un om care a ales sutana, scrie despre afirmaţiile lui Iorga: ,Este îndeosebi cu totul vrednică de cenzură şi de respingere calomnia acestui falsificator prin temperament, aruncată marilor patrioţi cari au adus în ţară pe Carol de Hohenzollern. Iorga a spus că aceşti oameni de cinstită pomenire îl aduceau pe domnul strein ca să facă din el instrumentul intereselor lor". Spre ilustrare, Galaction îl citează chiar pe istoric: ,Răsturnătorii lui Vodă-Cuza aveau nevoie de un strein ascultător...fără rădăcini în ţară, fără putinţa de a se însura în ţară...pe care orice îndrăzneţ să-l poată juca şi orice viclean să-l poată înşela. El nu a fost adus ca un om întreg, pentru a stăpâni, pentru a se confunda cu mulţimea...ci a fost adus pentru a asculta ş...ţ sub ameninţarea că dacă nu face pe placul (lor)...să i se arate uşa, trimiţându-l înapoi în ţara de unde a venit". Comentariul lui Galaction la acest într-adevăr nefericit articol este în retorica de secol 19, secol în care s-a format prozatorul: ,Sărmani Brătieni, nefericit Alecsandri, biet Costache Negri şi voi toţi Ghiculeşti, Rosetteşti, Băleni şi câţi aţi mai fost, Iorga vă scoate pe toţi nişte făţarnici şi perfizi, negustori de interese proprii!" Şi după exclamaţii, o serie de interogaţii spre sfârşit ieşite cu totul din cuvenita smerenie: ,Ce gândesc ceilalţi istorici? Gheorghe Brătianu, Giurescu, Panaitescu? Când se va isprăvi odată cu toanele, cu nevricalele, cu falsurile, cu dansurile pe funie şi cu toată uriaşa farsă a ştiinţei şi a profesoratului lui Nicolae Iorga?" Contraargumentul vine tot ca interogaţie retorică: ,Atunci, cum rămâne cu dorinţa naţională, exprimată mai înainte şi repetată de nu mai ştiu cari Divanuri, că ne trebuie un domn din casă domnitoare streină ?"

În însemnarea lui Carol al II-lea, Nicolae Iorga e pomenit numai în treacăt, judecat printr-un adjectiv ,ireductibilul Iorga". Finalul întregii lui notaţii din 8 mai este însă într-un ton care contrastează cu restul descrierii şi pare încărcat de presimţiri: în timp ce Carol I a izbutit să facă din România o ţară civilizată, scrie el, ,numai noi, cei de astăzi, să n-o stricăm". Or, la numai câteva luni de la inaugurarea statuii în care un rege, fără nici un însemn regal pe cap, priveşte dinspre Fundaţia Universitară pe care a construit-o către Palat, celălalt rege cu acelaşi nume scapă lucrurile de sub control. Primul ministru care rostise un discurs la inaugurare este asasinat în Bucureşti, în plină stradă şi, un an mai târziu, Iorga are aceeaşi soartă, în pădurea Strejnic. În 1948 statuia întemeietorului unei Românii cu legi democratice şi a cărei civilizaţie e în ton cu restul Europei, este demolată.

Multă vreme nu m-au preocupat statuile din oraşele în care am trăit şi pe cele mai multe abia dacă le ştiam. Abia după ce oamenii de bronz sau de piatră din oraşe se umplu de viaţa oamenilor reali pe care îi reprezintă, statuile îşi arată valoarea deplină, cea de memorie: o formă de recunoaştere, de recunoştinţă, o formă de recunoştinţă prin recunoaştere. Lumea în care mi-am petrecut îngrădiţii ani de formare nu favoriza memoria statuilor. Despre statuia lui Carol I se vorbea la fel de puţin ca despre Carol I însuşi, om şi statuie păreau, deopotrivă, să nu fi existat niciodată. Dacă am evocat aici câteva secvenţe de la inaugurarea monumentului din Piaţa Palatului este dintr-o convingere pe care, cred, o împărtăşeşte azi multă lume. Carol I sculptat de croatul Ivan Mestrovic (1883-1962), ar trebui să-şi regăsească locul în capitala României care îi datorează atâtea. Lucru este posibil: atât desenele, cât şi mulajul statuii distruse există încă. Ce-ar mai fi de făcut?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara