Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Editorial:
Statul de drept si cultura de Nicolae Manolescu




Pînă una, alta, statul de drept din România postcomunistă s-a ilustrat în cultură mai cu seamă printr-una dintre institutiile lui fundamentale: justitia. Mai multi ziaristi au dat ochi cu oamenii legii, primind pedepse cu închisoarea sau amenzi administrative. Jefuitorii economiei nationale sînt scosi deseori basma curată, cum se spune; cu ziaristii în schimb, magistratii se arată necrutători. De unde se poate trage concluzia că, la fel ca pe vremea comunismului, cuvîntul este mai temut în statul de drept sau de strîmb decît orice altă manifestare publică. O dovadă ne-o furnizează si un incident recent de la Universitatea de Vest din Timisoara, relatat de către dl Mircea Mihăies, în numărul de pe februarie al revistei Orizont, în care e vorba de o altă institutie a statului de drept însetată de cultură.

Un tînăr ofiter în civil a fost prezentat d-nei conferentiar Gabriela Coltescu de către fostul deputat PDSR si fost membru (sau presedinte?) al Comisiei de Învătămînt din Cameră, ca răspunzînd de Universitate din partea S.R.I. Ofiterul dorea informatii precise despre activitatea grupului de cercetare "A treia Europă", finantat de Fundatia pentru o Societate Deschisă. Asadar, S.R.I. îi urmăreste pe cîtiva intelectuali care studiază fenomenul central european, editează o publicatie si tipăresc romane si eseuri privitoare la un spatiu artistic bine cunoscut si căruia cultura română îi datorează destule lucruri. Cu prilejul mineriadei din ianuarie, acelasi S.R.I. si-a dovedit cu strălucire incapacitatea de a furniza Ministerului de Interne date necesare controlării situatiei. Cred si eu! Dacă ofiterii S.R.I. sînt fascinati de proiecte de cercetare stiintifică, e normal să scape din atentie tentativele de puci. Pericolul, pentru institutia cu pricina, nu vine, s-ar zice, de la agitatori politici, precum Miron Cozma, ci de la Cornel Ungureanu si Adriana Babeti, care, vezi Doamne, si-ar fi pus în gînd să smulgă Ardealul, Banatul sau mai stiu eu ce din trupul patriei-mumă. Nu e prima oară cînd constatăm asta: cazurile Patapievici-Ungureanu tineau de aceeasi bizară deturnare a S.R.I. de la scopurile sale.

Dincolo de stupiditatea întîmplărilor, ar fi de remarcat că, în pofida asigurărilor care ni se tot oferă, cum că S.R.I. s-a despărtit irevocabil de fosta Securitate, măcar în privinta conceptiei de viată treaba nu stă deloc asa. Ignorînd Constitutia, S.R.I. se arată în continuare teribil de grijuliu fată de cuvînt, fată de opinie. Gazetarii, scriitorii, intelectualii constituie încă o zonă potential periculoasă pentru ofiterii de sigurantă. Asta, pe de o parte. Pe de alta, pericolelor reale de destabilizare - economică, socială, politică - le sînt preferate pericole imaginare. Nu fracturile din societate stîrnesc interesul S.R.I., ci pretinsele secesionisme care ar rezulta din cercetarea culturii unor popoare care au o legătură istorică si absolut normală cu ambianta europeană a culturii românesti.

Dl Mircea Mihăies este îndreptătit să remarce, în articolul d-sale, că acest interes are la bază, pe lîngă sechele comuniste de gîndire, si o anumită mentalitate care călăuzeste formarea cadrelor S.R.I. în Institutul National de Informatii de pe lîngă institutia respectivă. Ofiterii sînt educati, azi ca si ieri, în spirit national-comunist, antioccidental si nedemocratic. De aici porneste tot răul. Rapoartele S.R.I. la care am avut acces, în anii din urmă, în Parlament, bunăoară, sînt concepute si redactate în acelasi limbaj securistic de altădată, vădesc aceeasi întelegere a fenomenelor sociale, politice sau culturale si denotă aceeasi confuzie de preocupări ca si înainte de 1989.